2011-10-25 11:14:05

Sfântul Scaun. Conferinţă internaţională despre viaţa lui Ioan Paul al II-lea


(RV - 25 octombrie 2011) Cea de-a XXVI-a conferinţă internaţională a Consiliului Pontifical pentru Lucrătorii Sanitari va fi dedicată lui Ioan Paul al II-lea şi va avea loc în Vatican de la 24 la 26 noiembrie anul curent. Recunoscători pentru bogata învăţătură a lui Karol Wojtyła asupra vieţii, am considerat just şi oportun să-i dedicăm ediţia 2011 a Conferinţei internaţionale a departamentului pe care el însuşi l-a înfiinţat în 1985 - a afirmat arhiepiscopul Zygmunt Zimowski, preşedintele Consiliului.
La întâlnire - relatează agenţia SIR - vor lua parte circa 40 de oameni de ştiinţă, medici, cercetători provenind din toate părţile lumii. Mons. Zimowski a mai spus că „în cele trei zile de lucrări sunt prevăzute intervenţii cu caracter teologico-pastoral. Este vorba de intervenţii inspirate din învăţătura Fericitului Ioan Paul al II-lea care, în privinţa valorii creştine a suferinţei şi Evangheliei Vieţii, vor fi abordate într-o optică interdisciplinară.
Pentru a-l aminti pe Ioan Paul al II-lea va fi organizat un act solemn. Vor interveni şi cardinalul Fiorenzo Angelini, preşedintele emerit al Consiliului Pontifical pentru Operatorii Sanitari şi cardinalul Stanislau Dziwisz, mulţi ani secretar al Papei Wojtyła iar azi arhiepiscop de Cracovia.








All the contents on this site are copyrighted ©.