Anul credinţei în lumina celei de-a 50 aniversări al Conciliului Vatican II: pr.
Lombardi, la rubrica "Octava Dies"
(RV - 23 octombrie 2011) Întâlnirea şi Liturghia împărtăşite duminica trecută
cu „noii evanghelizatori” au fost pentru Benedict al XVI-lea ocazia
cea mai potrivită pentru a proclama, începând din 11 octombrie 2012, „Anul credinţei”.
O iniţiativă - a spus Papa în acea împrejurare - gândită „pentru a da un reînnoit
impuls misiunii întregii Biserici de a conduce oamenii afară din deşertul în care
adese se găsesc” spre „prietenia cu Cristos”.
Dar şi un mod pentru a conferi
dimensiune universală unuia din obiectivele de bază ale
Pontificatului, cum subliniază părintele FedericoLombardi
în editorialul său pentru rubrica „Octava Dies”, săptămânalul
informativ al Centrului de Televiziune Vatican. • Anul credinţei anunţat zilele
trecute de Papa, trebuie să fie considerat una din iniţiativele ce caracterizează
acest pontificat. Aşa cum scrisoarea de proclamare afirmă încă din primele fraze,
amintirea se duce imediat la acel prim discurs al noului Papa în Capela Sixtină, în
dimineaţa de după alegere, când afirma „exigenţa de a redescoperi drumul credinţei
pentru a pune în lumină cu tot mai mare evidenţă bucuria şi entuziasmul reînnoit al
întâlnirii cu Cristos”. Se întoarce şi la inspiraţia evidentă şi centrală a tuturor
discursurilor din ultima sa călătorie în Germania şi la instituirea Dicasterului pentru
promovarea noii evanghelizări.
Printr-o fericită intuiţie Papa leagă strâns
Anul credinţei cu a 50-a aniversare a Conciliului Vatican II. În timp ce Conciliul
continuă să fie obiect de discuţii şi însuşire de parte, este just ca lectura şi relectura
foarte bogatei sale eredităţi, traducerea sa în practică din partea întregului popor
al lui Dumnezeu în diferitele sale componente, să continue să fie în mod eficace călăuzită
de Papa, aşa cum a fost de către Papi convocat şi condus în realizarea sa, şi luat
ca „busolă” pentru drumul ce urmează al Bisericii.
Dar Benedict al XVI-lea
aminteşte şi a 20-a aniversare a publicării Catehismului Bisericii Catolice, lucrare
de incredibil curaj, voită cu fermitate de Ioan Paul al II-lea în fidelitate faţă
de Conciliu, pentru a spune astăzi credinţa noastră în modul cel mai complet posibil,
organic şi clar. Punct de referinţă preţios, pe care fostul cardinal Ratzinger îl
cunoaşte foarte bine, după ce a avut în redactarea lui o parte determinantă.
Dar
Anul va fi mai ales o nouă etapă a unei istorii, a unui drum viu, ce vine de departe,
de la crearea lumii, de la Abraham şi Moise, de la David şi de la profeţi, de la acel
„mare număr de martori” despre care vorbeşte Scrisoarea către Evrei (c.11 şi 12),
în rândul cărora se află Maria, apostolii, martirii şi ceilalţi sfinţi, şi între care
Papa ne îndeamnă să luăm loc şi noi, „cu ochii aţintiţi la Isus, începutul şi desăvârşirea
credinţei” (Ev 12,2). Şi ce altceva mai important ar trebui să ne spună păstorul
poporului lui Dumnezeu pe cale?