Benedict al XVI-lea la audienţa generală în Piaţa San Pietro: omul adesea uită de îndurarea Domnului, care însă rămâne în veci

(RV - 19 octombrie 2011) Omul uită adesea de milostivirea lui Dumnezeu, care însă este veşnică: a subliniat Papa Benedict al XVI-lea în cateheza ţinută la audienţa generală miercuri în Piaţa Sfântul Petru cu participarea a circa 30 de mii de pelerini, comentând, Psalmul 136/135 - care pentru Israel este „Marele Hallel”, lauda preaînaltă, şi în care se repetă cu referinţă la Dumnezeu „veşnică este îndurarea lui”. Poartă numărul 136 după Biblia ebraică, 135 potrivit numărătorii Psalmilor adoptate de Scriptura greacă - Septuaginta, şi de cea în limba latină, numită Vulgata.

„Lăudaţi pe Domnul că este bun,
veşnică este îndurarea lui!”
Aşa începe marea cântare de laudă, iar mulţimea entuziastă aplaudă proclamarea binefacerilor lui Dumnezeu, în timp ce se vesteşte minune după minune, iar înlănţuirea lor dă mărturie despre aceeaşi nesfârşită iubire a lui Dumnezeu faţă de oameni, despre marele plan de mântuire ce se desfăşoară de la începuturi şi până la sfârşitul lumii, căci „veşnică este îndurarea lui".

Psalmul reparcurge „etapele importante ale istoriei mântuirii, până ajunge la misterul pascal, în care lucrarea lui Dumnezeu atinge momentul culminant.

Arhitrava construcţiei Psalmului este amintirea îndurării lui Dumnezeu pe care poporul lui Israel o păstrează în ciuda perioadelor de încercare, a vremurilor întunecate şi a necazurilor de tot felul. Îndurarea Domnului - subliniază şi Pontiful - valorează în veci:
• Iar acest lucru este important şi pentru noi, a purta în suflet amintirea bunătăţii Domnului. Amintirea devine forţă a speranţei căci memoria ne spune: Dumnezeu există, Dumnezeu este bun, veşnică este îndurarea lui. Şi astfel memoria deschide, chiar în întunericul unei zile, al unui timp, drumul spre lumină; este lumină, este steaua ce ne călăuzeşte.

Bunătatea Domnului - observă Papa - se manifestă şi în istoria Bisericii, chiar în pagini de istorie ce par acoperite de beznă:
• Este o istorie, o amintire a bunătăţii lui Dumnezeu care ne asigură bunăvoinţa sa: iubirea sa este veşnică. Şi apoi chiar în aceşti două mii de ani de istorie a Bisericii este mereu şi iar din nou bunătatea Domnului. După perioada obscură a prigoanei naziste şi comuniste, Dumnezeu ne-a eliberat, a arătat că este bun, că are forţă, că milostivirea sa rămâne în veci.

Milostivirea Domnului luminează scurgerea istoriei dar şi drumul personal al fiecărui om de-a lungul căii mântuirii:
• Şi aşa cum în istoria comună, colectivă, este prezentă această memorie a bunătăţii lui Dumnezeu care ne ajută şi devine steaua speranţei, tot aşa şi fiecare îşi are istoria sa personală de mântuire şi trebuie realmente să ne însuşim această istorie şi să avem mereu prezentă amintirea lucrurilor mari pe care le-a înfăptuit şi în viaţa mea pentru a avea încredere. Milostivirea sa este veşnică şi dacă azi sunt în noaptea obscură, mâine mă eliberează pentru că veşnică este îndurarea lui!

Motivul unificator al întregului Psalm 136 este iubirea veşnică a lui Dumnezeu care se înveşmântează rând pe rând cu fidelitate, cu milostivire, cu bunătate, cu har, cu duioşie. Prima manifestare a acestei iubiri, indicată în Psalm, este creaţia:
• Lumea creată nu este un simplu scenariu în care se înscrie lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu, ci este chiar începutul acelei acţiuni minunate. În creaţie, Domnul se manifestă în toată bunătatea şi frumuseţea sa, se compromite cu viaţa, revelând o voinţă de bine din care derivă orice altă acţiune de mântuire.

Psalmul parcurge apoi marele eveniment al exodului, al ieşirii poporului lui Israel, al eliberării din sclavia egipteană. „Imaginea Mării Roşii despărţite în două - explică Papa - pare să evoce ideea mării ca un monstru uriaş ce este tăiat în două bucăţi şi astfel devine inofensiv:
• Puterea Domnului învinge periculozitatea forţelor naturii şi a celor militare plasate pe teren de către oameni: marea, care părea să bareze strada poporului lui Dumnezeu, lasă să treacă Israel ca pe uscat şi apoi se închide din nou peste egipteni, înghiţindu-i.

Una din prerogativele lui Dumnezeu - aminteşte Papa - este dăruirea, „a da”. Şi în derularea „marilor minuni” indicate de Psalm, se ajunge la momentul darului conclusiv, cel al pământului făgăduinţei:
• În celebrarea iubirii veşnice a Domnului, se comemorează acum darul pământului, un dar pe care poporul trebuie să-l primească fără a pune vreodată stăpânire pe el, trăind continuu într-o atitudine de primire. în recunoştinţă şi gratitudine.

Enumerând acest şir de binefaceri, Israel cântă iubirea lui Dumnezeu ce dă naştere, astăzi speranţei unei mântuiri depline şi copleşitoare. Cum să nu devină acest psalm o cântare privilegiată a Bisericii pentru noaptea de Paşti? Prin moarte aşi învierea sa Cristos aduce la viaţă o lume nouă; oamenii sunt smulşi din robia păcatului, ei înaintează în peregrinarea lor pământească pentru a deveni poporul adunat în jurul lui Dumnezeu în noul Pământ al făgăduinţei, Împărăţia cerurilor. Creştinul împrumută astfel cuvintele „Marelui Hallel” pentru a cânta Paştele lumii.

Dar în timp ce omul uită uşor, Dumnezeu rămâne credincios: amintirea sa „este scrinul preţios” care închide acea iubire cântată de Psalm. Dumnezeu care a creat cerurile şi pământul şi marii luminători cereşti - încheie Sfântul Părinte - este Dumnezeul care „copleşeşte universul cu prezenţa sa de b ine având grijă de viaţă şi dăruind pâine”. Acea „pâine de viaţă”, Euharistia, care ne acompaniază în existenţa noastră de credincioşi, „anticipând bucuria definitivă a ospăţului mesianic în Cer”.

În saluturile către pelerinii slovaci, Benedict al XVI-lea a amintit că duminica viitoare se celebrează Ziua Misionară Mondială: „Ea constituie o invitaţie la a reînnoi cooperarea noastră activă la operele misionare ale Bisericii”. Salutând în fine bolnavii, soţii recent căsătoriţi şi tinerii, în special cei care au primit recent Mirul, Papa s-a oprit asupra figurii Sfântului Luca evanghelistul, sărbătorit de Biserică la 18 octombrie: „Iubirea sa faţă de Cristos să vă susţină pe voi cei bolnavi să acceptaţi suferinţa în uniune cu divinul Învăţător; să vă încurajeze pe voi noi soţi ca să trăiţi în plinătate Sacramentul căsătoriei; să favorizeze în voi, tineri, băieţi şi fete, o adeziune din ce în ce mai convinsă la Cuvântul de mântuire pentru a-l mărturisi cu bucurie celor de-o vârstă cu voi.

Ca de obicei, la terminarea audienţei generale, şi miercuri 19 octombrie în Piaţa San Pietro,s-a cântat rugăciunea Tatăl nostru în limba latină, intonată de Pontif şi continuată împreună cu credincioşii, aceştia putând urmări textul scris pe verso biletelor de intrare. În final Papa a invocat binecuvântarea sa apostolică, extinzând-o bucuros la toţi cei care pe calea undelor o primesc în spirit de credinţă.

Aici serviciul audio:

RV/A. Lucaci