Benedict al XVI-lea proclamă un „An al credinţei”: misiunea esenţială a Biserici este a vorbi despre Dumnezeu

(RV - 16 octombrie 2011) Papa Benedict al XVI-lea la Liturghia pentru noii evanghelizatori, oficiată duminică dimineaţă în Bazilica Vaticană, a proclamat un „An al Credinţei” care va începe pe 11 octombrie 2012. Este vorba - a spus - de a da un nou impuls misiunii pentru a face cunoscută lumii frumuseţea Evanghelie care dă viaţa.
• Pentru a da reînnoit impuls misiunii întregii Biserici de a-i conduce pe oameni afară din deşertul în care adesea se găsesc spre locul vieţii, prietenia cu Cristos care ne dă viaţa în plinătate, doresc să anunţ în această Celebrare euharistică că am decis să proclam un An al Credinţei.

Sunt cuvintele Papei din finalul predicii. Anul Credinţei va începe pe 11 octombrie 2012 în a 50-a aniversare a deschiderii Conciliului Vatican II şi se va termina pe 24 noiembrie 2013, în solemnitatea lui Cristos Regele Universului, şi va fi ilustrat printr-o Scrisoare apostolică:
• Va fi un moment de har pentru o convertire din ce în ce mai deplină la Dumnezeu, pentru a întări credinţa noastră în El şi pentru a-l vesti cu bucurie omului din timpul nostru.

Benedict al XVI-lea - în cursul procesiunii de intrare de la sacristie la altarul central, la fel ca la terminarea Liturghiei - însoţit de călduroase aplauze ale celor prezenţi, a făcut uz de un dispozitiv mobil, deja folosit de Ioan Paul al II-lea, cum deja fusese anunţat de directorul Sălii vaticane de presă, părintele Federico Lombardi, exclusiv pentru a cruţa eforturile.

La predică Papa, comentând lecturile Liturghiei duminicale, a amintit că misiunea Bisericii trebuie înţeleasă conform „sensului teologic ale istoriei”, întrucât „prefacerile epocale, succesiunea marilor poteri stau sub stăpânirea supremă a lui Dumnezeu; nici o putere pământească nu se poate aşeza în locul său”:
• Teologia istoriei este un aspect important, esenţial al noii evanghelizări, pentru că oamenii din timpul nostru, după anotimpul nefast al imperiilor totalitare din secolul al XX-lea, au nevoie de a regăsi o privire de ansamblu asupra lumii şi timpului, o privire cu adevărat liberă şi pacifică.

Papa a subliniat că „fiecare misionar al Evangheliei trebuie să ţină mereu prezent faptul că „Domnul este acela care atinge inimile prin Cuvântul său şi prin Duhul său”; nu suntem noi cei care alegem membrii comunităţii dar este Dumnezeu care cheamă persoanele la credinţă. Pe lângă aceasta, evanghelizarea, pentru a fi eficientă, are nevoie de forţa Spiritului, care însufleţeşte anunţul şi revarsă în cine îl poartă acea „certitudine deplină” despre care vorbeşte Apostolul Paul, cel mai mare evanghelizator din toate timpurile”. Apoi, Benedict al XVI-lea a invitat la a-L avesti lumii pe Cristos care este calea pentru a ajunge la adevărata viaţă:
• Noii evanghelizatori sunt chemaţi să păşească cei dintâi pe această Cale care este Cristos, pentru a face cunoscută altora frumuseţea Evangheliei care dă viaţă. Şi pe această Cale nu se umblă singuri, ci în tovărăşie: o experienţă de comuniune şi de fraternitate ce este oferită celor pe care îi întâlnim, pentru a le împărtăşi experienţa noastră de trăire a lui Cristos şi a Bisericii sale. Astfel mărturia unită cu propovăduirea poate deschide inima celor care sunt în căutarea adevărului, pentru ca să poată ajunge la sensul propriei vieţi.

Comentând fraza lui Isus din Evanghelia duminicii „Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”, a afirmat că „nu se poate reduce doar la domeniul politic, fiindcă, dacă „tributul împăratului trebuie plătit, pentru că imaginea de pe monedă este a sa”, trebuie spus că fiecare om poartă în sine chipul lui Dumnezeu şi de aceea Lui singur „fiecare îi datorează existenţa”. În acest sens, Biserica „nu se mărgineşte să amintească oamenilor distincţia justă dintre sfera de autoritate a cezarului şi cea a lui Dumnezeu, între domeniul politic şi cel religios”:
• Misiunea Bisericii, la fel ca cea a lui Cristos, este în mod esenţial să vorbească despre Dumnezeu, să amintească suveranitatea sa, să amintească tuturor, mai ales creştinilor că au pierdut simţul propriei identităţi, dreptul lui Dumnezeu la ceea îi aparţine, adică viaţa noastră.

În fine, Papa indică tuturor evanghelizatorilor, ca ghid şi model, pe Fecioara Maria, căreia nu i-a fost frică să răspundă „da” la Cuvântul Domnului:
• Învăţaţi de la Maica Domnului şi Mama noastră a fi semriţi şi în acelaşi timp curajoşi; simpli şi prudenţi; blânzi şi tari, nu cu forţa lumii, dar cu cea a adevărului. Amin.

Aici serviciul audio:

RV/A. Lucaci