Încheiată la Chişinău Săptămâna Socială a catolicilor din R. Moldova, iniţiativă inedită, pilduitoare: cu noi PS Anton Coşa

(RV - 14 octombrie 2011) Deschisă la Chişinău marţi 11 s-a încheiat vineri 14 octombrie în sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria „Maica Bunului Sfat”, patroana cerească a diecezei catolice locale, prima Săptămână Socială a Bisericii Catolice din Republica Moldova, pe tema "Curajul de a creşte alături de cei din urmă". Este vorba de o iniţiativă inedită pentru mica turmă a catolicilor diecezei de Chişinău, ce se dovedeşte pilduitoare pentru alte Biserici din fostul bloc al ţărilor comuniste.
Au fost zile în care s-a manifestat şi catolicitatea Bisericii, în sensul că episcopi şi politicieni catolici din alte ţări şi-au oferit contribuţia pentru consolidarea şi încurajarea acestei porţiuni a Poporului lui Dumnezeu din R. Moldova. Iniţiativa a fost salutată de Papa Benedict al XVI-lea printr-o mesaj transmis de cardinalul secretar de Stat, Tarcisio Bertone.

Vineri după celebrarea Liturghiei euharistice pentru hramul diecezei de Chişinău, PS Anton Coşa episcopul Bisericii catolice din Republica Moldova, solicitat de Programul Român Radio Vatican a vorbit despre importanţa acestui eveniment care se înscrie în pastorala social-caritativă, în convingerea că implicarea Bisericii în domeniul carităţii nu este un aspect facultativ ci face parte din însăşi natura Bisericii. „Caritatea nu este pentru Biserică un fel de activitate de asistenţă socială care ar putea fi lăsată în seama altora, ci ţine de natura sa, este o expresie a înseşi esenţei sale, la care nu se poate renunţa” (Benedict al XVI-lea Encic. Deus caritas est, 25)

Aici serviciul complet audio:

Mai jos, Cuvântul PS Anton Coşa, la încheierea Săptămânii sociale a catolicilor din Republica Moldova rostit joi seară, 13 octombrie:

Excelenţă,
Stimaţi relatori,
Dragi preoţi, persoane consacrate, iubiţi creştini!

La sfârşitul acestei săptămâni sociale, după ce am parcurs pas cu pas fiecare moment propus de program nostru, cu atenţie şi interes crescând, simt acum datoria de a spune, tuturor un sincer mulţumesc, pentru a fi înţeles importanţa de a sta împreună, cu bucurie şi amiciţie în comuniune eclezială.
I-am ascultat împreună pe distinşii relatori, episcopi, docenţi universitari, laici angajaţi şi experţi de-ai noştri, din Moldova, care ne-au îmbogăţit cunoştinţele şi mai ales ne-au umplut inimile cu speranţa că putem să pornim la un nou drum, alături de cei săraci, care sunt, aşa cum am înţeles mai profund în aceste zile, marele dar pe care Dumnezeu ni l-a dat.

Permiteţi-mi acum să trec în revistă rapid diferitele etape ale acestor trei zile.

În prima zi am înţeles cât este de important mesajul Doctrinei Sociale a Bisericii, dând o atenţie sporită asupra a tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Societatea în care trăim este locul istoric în care se situează Biserica, şi noi suntem chemaţi să-l facem cunoscut lumii pe Cristos şi să ajungem la inimile oamenilor. Societatea este cea care cunoscându-ne de acum cine suntem, aşteaptă de la noi răspunsuri concrete. A reflecta împreună – ne spunea Mons. Miglio – înseamnă a creşte împreună şi a deveni tot mai conştienţi de a fi comunitate, de a fi Biserică. Răspunsurile pe care trebuie să le dăm diferitelor chestiuni sociale, în îndeplinirea acţiunilor de caritate care ne aduc aproape de cei săraci, izvorăsc înainte de toate din rugăciunea noastră comună, din ascultarea Cuvântului şi din împărtăşirea cu Pâinea Euharistică. Iar Magisterul Bisericii, este sursa primordială pentru noi creştinii de unde învăţăm principiile şi criteriile după care trebuie să ne ghidăm în exerciţiul carităţii, pentru a sluji şi pentru a iubi cu adevărat. Teologia, deci – ne spunea Mons. Semeraro - devine viaţă, devine ceea ce deseori l-am numit Evanghelia carităţii. Preasfinţitul a folosit o expresie foarte frumoasă, referindu-se la alegerile pe care creştinul trebuie să şi le asume, spunând că ele iau forma pâinii.
Însă totul naşte din capacitatea noastră de a fi Biserică, care trebuie să avanseze în mod comunitar pentru a găsi calea care duce la reconciliere cu cei săraci. Pretutindeni unde ne aflăm în această ţară, trebuie să abordăm cu curaj problemele reale, cum ar fi migraţia şi fuga din ţară, destrămarea familiei, neglijarea persoanelor în vârstă şi a copiilor, libertatea şi democraţia. Aceste probleme s-au auzit deseori şi in intervenţia de Dr. Forlani, ajutându-ne să avem o lectură socială adecvată a ceea ce se întâmplă în jurul nostru: acţiune socială naşte dintr-o analiză corectă a tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru.

A doua zi am fost solicitaţi la un mai mare angajament în chestiuni sociale, asumându-ne propriile responsabilităţi, pentru că creştinul nu este un spectator ci un mărturisitor care are curajul de a sta alături de cei săraci pentru a-l iubi cu aceeaşi iubire cu care i-a iubit Cristos. Creştinilor le este cerut curajul de a sluji – cum a spus Dr. Jean-Pierre Rosa – fără a cădea vreodată în servilism faţă de cei puternici ci mereu cu o autenticitate evanghelică. Iată de ce creştinul este chemat să asume o atitudine de responsabilitate, angajându-se constant în toate sectoarele vieţii sociale, economice şi politice a ţării sale. Despre aceste argumente ne-au vorbit cu mult foc Rocco Buttiglione e Luca Volontè, care ne-au reamintit valoarea formării, a educaţiei, pentru că angajamentul creştinului naşte din comuniunea eclezială, (aşa cum am reiese şi din concluziile primei zile) dar este posibil numai dacă acceptăm să parcurgem etape de formare pentru creşterea personală şi comunitară. (Şi acesta ar fi în sinteză mesajul celei de-a doua zile) Astea ni le-au spus catolici laici, care în angajamentul lor zilnic în politică, vorbesc în numele lui Cristos şi într-o totală ascultare de Biserică.

Sărăcia este o realitate gravă în ţara noastră, ne-a spus dl. Dumitru Ursu, chiar dacă criteriile după care ea se recunoaşte, ar trebui specificate mai bine. În faţa acestei situaţii de mizerie, Statul trebuie într-adevăr să-şi asume responsabilităţile sale, dar şi noi, ca şi oameni de credinţă, indiferent cărui cult aparţinem, nu putem să stăm cu mâinile în sân, şi chiar dacă nu suntem solicitaţi de către structurile statale, trebuie să ne asumăm o atitudine corectă critică care să devină în cele din urmă conştiinţa poporului.

Am ajuns şi la a treia zi de reflecţii, când s-a pus accentul pe valoarea profetică a slujirii noastre. Creştinul este un mărturisitor al lui Cristos în lume, însă mărturia trebuie să devină profeţie care să deschidă inimile săracilor la speranţă. Mons. Giampaolo Crepaldi de la înălţimea experienţei sale personale, ha exaltat în noi valoare carităţii, care, aşa cum o spunem şi noi destul de des, nu este numai pâinea împărţită săracilor, dar este şi darul Evangheliei, care prin intermediul nostru se transformă în pâinea speranţei. Omul are nevoie să fie iubit înainte de toate în această societate unde egoismul şi individualismul sunt obstacole puternice în faţa respectului persoanei umane. Însă omul trebuie să fie în centru angajamentului nostru personal, aşa cum ne-a spus dl Benoit Noitre, precum şi al întregii societăţi civile, care nu poate nicicum lăsa la o parte persoanei. A iubi este deci misiunea încredinţată nouă de Cristos, care ne vrea în toată Moldova, slujitori înţelepţi şi atenţi, realizatori de proiecte de caritate, dar şi promotori de noi economii atente faţă de om. Luăm cu atenţie în consideraţie reflecţiile prof. Luigino Bruni şi experienţa sa, care de fapt este cea a Mişcării focolarelor, şi care s-a impus în multe ţări sub numele de economia de comuniune, care pornind de la o scânteie inspiratoare carismatică a Chiarei Lubich, îşi propune să însănătoşească economia dându-i un suflet, care nu mai este câştigul sălbatic ci justa repartizare a venitului, având mereu grijă de toate părţile interesate implicate în acest proces. Profesorul Nicola Paparella a fost ultimul relator şi ne-a făcut o lecţie asupra valorii educaţiei, a formării accentuând şi dânsul ca şi alţi câţiva vorbitori, că punctul de plecare a oricărei misiuni este formarea: nu putem nicidecum gândi că fără o maturizare în noi a alegerilor, a principiilor şi a cunoştinţelor, vom putea merge pe un drum valid, şi cu atât mai puţin atunci când este vorba despre misiunea ce ne-a fot încredinţată de Cristos.

Voind să rezum în câteva puncte tot ceea ce s-a întâmplat în aceste zile şi îndeosebi să delineez drumul pe care noi catolicii din Moldova, îl vom face împreună în viitorul apropiat, m-am gândit să sintetizez în următoarele elemente alegerile noastre:
1. Trebuie să fim mereu cât mai mult prezenţi în viaţa oamenilor, acolo unde ne aflăm şi ne desfăşurăm activităţile, pentru ca Evanghelia lui Cristos, prin intermediul nostru să devină vizibil şi palpabil. Am în vedere o pastoraţie, care ne apropie de inima poporului nostru şi nu numai de credincioşii catolici. La lumina a tot ceea ce am trăit în aceste zile sociale, putem sintetiza totul cu această expresie a Sf. Augustin: ”Prin focul puternic al Duhului Sfânt aţi fost copţi şi aţi devenit pâinea Domnului” (Sermo. 229,1)
2. Trebuie să ne orientăm la un program pastoral care să ne arate drumul şi să ne ajute să facem alegeri concrete în activităţile obişnuite de evanghelizare precum şi în promovarea carităţii. Nu putem nicicum merge înainte oricum, fără un obiectiv comun, pentru că comuniunea eclezială se fondează pe o comuniunea de itinerare şi de obiective. Iată de ce, deja de pe acum vă anunţ că va fi prezentat un program pastoral în acest sens şi care ne va ghide activitatea de-a lungul întregului an pastoral liturgic ce urmează.
3. Avem nevoie de formare şi pentru aceasta deja de pe acum cer preoţilor şi persoanelor consacrate abilitate, precum şi laicilor investiţi cu această misiune, să aibă în consideraţie valoarea formării permanente şi a actualizărilor din timp în timp, iar cei care doresc şi pot, sunt invitaţi să se înscrie la cursurile de specialitate promovate de Academia de studii catolice a Diecezei. În aceste zile am înţeles, cred, cât este de importantă cunoaşterea şi studierea textelor Magisterului Bisericii, a conţinuturilor Doctrinei sociale s Bisericii, precum şi studierea şi aprofundarea a tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Alegând să fim conştiinţa critică a poporului în lume, trebuie să depăşim superficialitatea .

Am delineat trei obiective precise care vor putea să reprezinte un drum concret în ceea ce vom face în viitor, pentru întreaga noastră Biserică locală, şi anume: apropierea de cei săraci, programul pastoral, şi formarea pastorală. În acelaşi timp avem şi obiective imediate, folositoare pentru a consolida existenţa noastră ca şi Biserică şi care vor fi împărtăşite şi trăite deja de pe acum:

1. Să facem cât mai eficace celebrarea Euharistiei, pentru ca pâinea cerească să devină pâinea carităţii. Liturgia este întâlnirea cu Cristos care pentru noi devine hrană în darul Cuvântului şi în darul Euharistiei, dar liturgia trebuie să continue acolo unde pâinea carităţii ne va face să înţelegem că trebuie să împărţim viaţa noastră pentru binele aproapelui.
2. Euharistia care ne apropie de cei săraci, trebuie ca mai întâi să ne apropie şi să ne ajute să trăim cât mai bine comuniunea între noi, deoarece, mai ales în ultimul timp insist tot mai mult asupra faptului că trebuie să ne cunoaştem mai mult între noi. Noi nu ne cunoaştem de ajuns, iar această necunoaştere generează distanţarea şi individualismul, care la rândul lor înseamnă ne-comuniune.
3. În aceste zile am auzit atât de mult vorbindu-se despre sărăcie, sau de faptul că noi, catolicii, suntem o minoritate, o comunitate mică….Da, acesta este adevărul dar …. Dar această condiţie a noastră, care ar putea apare ca o slăbiciune este punctul de plecare al angajamentului nostru personal. Cu toţii avem o misiune, şi chiar şi săracul, cu siguranţă, în ciuda condiţiei sale precare, îşi are misiunea sa. Trebuie doar să înţelegem, aşa cum ne spune Sf. Paul, care este vocaţia noastră, pentru a o trăi cu Cristos, Cel care ne-a chemat. Nu trebuie să ne preocupe nimic altceva, decât înţelegerea a ceea ce Cristos cere de la noi.
4. Caritatea ne aşteaptă şi este un angajament pentru toţi pentru că toţi suntem chemaţi să iubim şi să slujim. Să nu cădem în greşeala de a delega obligaţiile noastre în acest sens şi să ne ascundem, în spatele unor argumente, care pot fi chiar autentice, însă numai până la un anumit punct. Caritatea nu se poate delega! Dar ea trebuie asumată de toţi, trebuie trăită în mod personal în comunitatea eclezială, în împărtăşirea alegerilor de viaţă şi a Pâinii Euharistice. Personal, cred că am sintetizat lucrările acestor zile, cerând scuze pentru eventualele omiteri, încercând să delimitez ceea ce ar putea fi viitorul nostru program. Mă gândesc, aşa cum deja am anunţat, să prezentăm programul pastoral la întâlnirea care va preceda începerea Anului Liturgic, fiind succedat de un program specific de pastorală socială în lumina a ceea ce am împărtăşit cu voi în aceste zile.

Ţin să mulţumesc încă o dată relatorilor, şi unii sunt încă prezenţi între noi, pentru că au ales să ne însoţească la începutul acestui drum nu foarte uşor. Mulţumesc coordonatorilor zilelor de lucru: Mons. Benone Farcaş, Preşedintele Costalli, Mons. Cesare Lodeserto, Directorului Caritas Moldova, Otilia Sârbu. Dr. Costalli, Preşedintelui Mişcării Creştine a Muncitorilor, chiar dacă este absent îi voi mulţumi şi mai mult încă, pentru susţinerea acordată realizării Săptămânii Sociale, şi pentru posibilitatea pe care mi-o dă să anunţ pentru anul viitor deschiderea unui Centru de servicii sociale a Mişcării în oraş, cu colaborarea Departamentului de Pastorală Socială.
Aceiaşi mulţumire o adresez reprezentantului Renovabis pentru suportul acordat şi altor prieteni veniţi din afară pentru a participa la lucrările noastre. Trebuie spus că prezenţa Agenţiei SIR a Bisericii Catolice Italiene a permis transmiterea şi publicare în toată Europa a celor mai importante momente din lucrările acestor zile.
Închid acum aceste lucrări, mulţumind tuturor celor care prin angajamentul personal au permis realizarea acestei Săptămâni Sociale.

sursa: catolicmold.md