O istorie a mântuirii în miniatură: Consideraţii omiletice la Duminica a XXVII-a din Timpul liturgic ordinar, An A

(RV - 1 octombrie 2011) E Ziua Domnului. În duminica a XXVII-a din Timpul ordinar Liturghia ne prezintă parabola viticultorilor ucigaşi luată din Evanghelia după sfântul Matei 21,33-43 din care se poate desprinde o „mini-istorie” a mântuirii. Despre ce este vorba?
1. - Istoria. Toţi spun că istoria este învăţătoarea vieţii, „magistra vitae” şi că un popor care nu-şi cultivă istoria, nu are viitor. Dar care istorie? Astăzi noţiunea de istorie este foarte vastă. Există istoria literaturii, a economiei, a sistemelor ştiinţifice şi chiar istoria…timbrului poştal. În vremurile antice exista o singură istorie, cea a întemeierii unui popor.

În afară de aceasta, atare istorie de înfiinţare era considerată istoria lui Dumnezeu sau a zeilor care marcau începutul vieţii popoarelor. Cine a citit literatura antică a diferitelor popoare, de la cea greacă la cea indiană, de la cea romană la cea a populaţiilor Maya, ştie că pentru aceste popoare istoria a avut un început divin, exact ca în Biblie. Istoriile antice încep, ca şi Biblia, cu un „In principio - La început”.

Fragmentul evanghelic propus la Liturghia acestei duminici trasează în linii mari o „istorie a mântuirii în miniatură”. Parabola este modelată după istoriile profeţilor lui Israel, trimişi de Dumnezeu, şi se încheie cu trimiterea, tot din partea lui Dumnezeu, a lui Isus, definit mai întâi fiul şi moştenitorul lui Dumnezeu (vv.37-38), şi imediat după aceea „piatra unghiulară”, adică din capul unghiului, drept completare a construcţiei împărăţiei lui Dumnezeu (v.42).

2. - Piatra unghiulară. Parabola este povestită de Isus după intrarea triumfală în Ierusalim, alungarea vânzătorilor din templu şi povestirea parabolei celor doi fii trimişi de tatăl să lucreze în via sa. Povestirea are ca ambient o vie. De aceea împreună cu parabola evanghelică a viticultorilor ucigaşi, trebuie citită prima lectură din Liturghia duminicală, în care profetul Isaia spune cu o intonaţie lirică ce aminteşte de cartea Cântarea cântărilor: „Voi cânta pentru prietenul meu cântecul celui ce mi-e drag despre via sa” (Is 5,1; 1-7). Prietenul drag este Dumnezeu. Via sa este Israel. Dumnezeu a plantat această vie şi a cultivat-o cu mare grijă şi atenţie, sperând să aibă o bună recoltă.”Eu am aşteptat să-mi rodească struguri buni. Pentru ce mi-a rodit struguri sălbatici?” (v. 4), declară indignat profetul care conclude cu amărăciune: „Via Domnului universului este casa lui Israel, iar bărbaţii din Iudeea sunt viţa pe care el o iubea. El se aştepta la dreptate şi iată vărsare de sânge. El nădăjduia judecată dreaptă şi iată strigătele celor nedreptăţiţi” (v.7).

Din această mini-istorie de mântuire, care îl are ca referinţă doar pe Israel, se inspiră mini-istoria de mântuire în cheie-creştină din Evanghelia acestei duminici.

Cele două mini-istorii sunt în strânsă legătură între ele, cum se deduce din evanghelistul Matei care, scriind că Cristos, piatra unghiulară de completare a istoriei de mântuire, a fost aruncat de zidarii împărăţiei lui Dumnezeu (de capii lui Israel), se inspiră din psalmul 117/118, 22-23: «Piatra pe care au aruncat-o zidarii a ajuns în capul unghiului. Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri?» (Mt. 21,42), considerat de toţi în acel timp un psalm mesianic.

3. - Complicitatea noastră. Meditarea acestui fragment din Evanghelie nu ar fi completă dacă nu am reflecta asupra nedreptăţilor comise în „via lui Dumnezeu” şi de aceea împotriva lui Dumnezeu, denunţate de profetul Isaia în Vechiul Testament şi de Isus în Evanghelia sa. Această referinţă continuă a Scripturii la actele contrare justiţiei comise pe pământ, unite cu vărsarea de sânge, trebuie să ne facă să reflectăm în mod serios.

La fel ca Israel pe timpul profeţilor şi al lui Isus, tot aşa Biserica de azi trăieşte într-o lume în care nedreptatea domină în mod suveran. Adesea aceste nedreptăţi sunt săvârşite de persoane care au pe buze numele lui Dumnezeu, în timp ce alţii care cred în Dumnezeu, pentru a nu se compromite sau dintr-o viziune doar spiritualistă a religiei, închid ochii în faţa nedreptăţilor şi se refugiază în ritul sacru şi în sanctuarul bunelor sentimente.

De aceea se întâmplă că, în pofida apelurilor, a chemărilor Scripturii la a realiza programul lui Dumnezeu, care este un program de rectitudine, de dreptate şi de pace, mulţi dintre cei care cred contribuie în schimb, cu orbirea lor, cu dezangajările şi reticenţele lor, la construirea unei lumi din ce în ce mai inumane. Împărăţia Satanei în loc de împărăţia lui Dumnezeu, iar creştinii care tăcând sunt de acord. Şi aceasta este culmea.

Astăzi în versul la Evanghelie luat din In 15,16, Domnul ne spune clar: „Eu v-am ales pe voi din lume, ca să mergeţi şi să aduceţi roade, dar roade care să rămână”. Este vorba de roade trebuincioase pentru a construi Împărăţia lui Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos: „Împărăţia adevărului şi a vieţii, Împărăţia sfinţeniei şi a harului, Împărăţia dreptăţii, iubirii şi păcii”.

Încheiem cu îndemnul Sfântului Paul din Scrisoarea către Filipeni 4,6-9, astăzi lectura a doua: „Fraţilor, nu vă lăsaţi tulburaţi de nici o grijă, dar în orice împrejurare arătaţi lui Dumnezeu trebuinţele voastre prin rugăciuni, prin cereri şi aduceri de mulţumire. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice închipuire, va păzi inimile şi cugetele voastre în Isus Cristos. În sfârşit, fraţilor, îndreptaţi-vă gândul şi cugetul la tot ceea ce este adevărat şi vrednic de cinste, la tot ceea ce este drept şi curat, la tot ceea ce este vrednic de iubire şi cu faimă bună, la tot ceea ce este virtute şi vrednic de laudă. Ceea ce aţi învăţat şi aţi primit, ceea ce aţi văzut şi auzit de la mine, acelea să le faceţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi”.

(RV - prelucrare de A. Lucaci, din surse proprii şi diferite )

Aici serviciul audio: şi