125 de ani de la înfiinţarea Seminarului catolic din Iaşi: împlinirea unei dorinţe
de demult
(RV - 29 septembrie 2011) După ce, la sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul
celui următor, s-au cristalizat primele forme de organizare teritorială a catolicilor
din Moldova, apar şi primele încercări de organizare a unui seminar pentru tineri
indigeni: în anul 1591, s-a dorit înfiinţarea unui seminar pentru clerul indigen la
Cotnari; în anul 1632, preotul Paul Bonnici propunea deschiderea unui seminar
la Suceava; la 6 noiembrie 1642, în cadrul Sinodului de la Cotnari s-a elaborat un
plan pentru înfiinţarea unui seminar la Iaşi; în anul 1752, episcopul Raimund Stanislau
Jezierski a cerut aprobarea papei Benedict al XIV-lea pentru deschiderea unui seminar
destinat tinerilor moldoveni; în anul 1845, episcopul Paul Sardi reuşeşte să deschidă
Micul Seminar pentru seminariştii indigeni la Iaşi; în octombrie 1858, sub influenţa
episcopului Anton de Stefano, programul Partidului Unionist prevedea organizarea clerului
catolic cu toate instituţiile necesare; la 14 august 1860, ministrul Mihail Kogălniceanu
aducea la cunoştinţa Misiunii Catolice din Moldova dorinţa guvernului ca să se înfiinţeze
un seminar catolic în satul Săbăoani; la 16 octombrie 1864, apare în Monitorul oficial
decretul domnesc semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza pentru înfiinţarea unui
seminar în România de peste Milcov, iar la 20 octombrie acelaşi an este publicat Regulamentul
Seminarului Catolicu din România de preste Milcov; la 18 aprilie 1880, i se recomandă
episcopului Fidelis Dehm ca sediul viitorului seminar să fie la Roman etc. Toate aceste
iniţiative nu au fost de lungă durată; ele au fost doar la nivel teoretic sau, atunci
când începeau să se concretizeze, din lipsa unui personal calificat sau din lipsa
bunurilor materiale, nu puteau fi durabile.
La 16 septembrie 1881, papa Leon
al XIII-lea l-a numit episcop titular de Mosynopolis şi vizitator apostolic al Moldovei
pe Nicolae-Iosif Camilli, care, la 10 august 1883, a prezentat Congregaţiei De
Propaganda Fide proiectul de reformă privind o mai bună pastoraţie în Missio
Moldavica, insistând pentru deschiderea unui seminar pentru clerici indigeni.
Având toată încrederea în soluţionarea cererii sale din partea Congregaţiei De
Propaganda Fide, episcopul Camilli a dus tratative cu părinţii iezuiţi din Polonia,
cu care s-a ajuns la un consens, iar în ziua de 1 august 1885 s-a încheiat un Pactum.
Peste câteva zile, la 13 august, episcopul Camilli a fost asigurat de cardinalul Giovanni
Simeoni de posibilitatea deschiderii Seminarului diecezan la Iaşi.
Având sprijinul
a patru iezuiţi şi aprobarea Congregaţiei De Propaganda Fide,
la 29 septembrie 1886, sub auspiciile Celui Preaînalt şi a şefului miliţiilor
cereşti: arhanghelul Mihail, episcopul Camilli declară deschis Seminarul Catolic al
Episcopiei de Iaşi. Primul an şcolar a început cu trei elevi, după care au fost primiţi
încă şase, director fiind numit pr. Francisc-Xaveriu Habeni.
Din cauza lipsei
fondurilor necesare construirii unui edificiu propriu, seminarul a fost deschis în
clădirea folosită şi de episcopul Sardi, clădire restaurată şi dată în folosinţă la
10 octombrie 1886, în ziua sfântului Francisc Borgia, când s-a celebrat o sfântă Liturghie
solemnă şi au mulţumit împreună Domnului pentru marele dar pe care l-a făcut Bisericii
din Moldova. Pr. Alois Moraru