Mesaj al Papei către şef-rabinul Romei: să crească în noi toţi voinţa de a promova
dreptatea şi pacea
(RV - 29 septembrie 2011) Benedict al XVI-lea a trimis o telegramă şef-rabinului
Romei, Riccardo Di Segni, cu ocazia sărbătorilor Roş Ha Shanah, de Yom
Kippur şi de Sukkott. Papa urează ca aceste sărbători atât de însemnate
„să poată fi ocazii de binecuvântări abundente” şi „izvor de har nemărginit”. În special,
Papa urează ca să crească în evrei şi creştini „voinţa de a promova justiţia şi pacea
într-o lume care are atât de mare nevoie de martori autentici ai adevărului”. Dumnezeu,
încheie Pontiful, să „ocrotească comunitatea ebraică şi să ne dea ca să aprofundăm
prietenia dintre noi, în acest oraş al Romei şi pretutindeni în lume”.