(RV - 26 septembrie 2011) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii: -
Este necesară reîntoarcerea la rădăcinile Vestei celei Bune a lui Cristos pentru
a răspunde la setea de Dumnezeu a atâtor persoane. Este momentul
de a elibera curajos Biserica de legăturile sale materiale şi politice: din magisteriul
călătoriei apostolice a lui Benedict în Germania.
- "Sunt încrezător cu
privire la viitorul creştinismului în Germania": înainte de a reveni la
Roma, Benedict XVI a împărtăşit această fermă convingere la încheierea celei de a
21-a călătorii apostolice, duminică seară, pe aeroportul Lahr, lângă Freiburg. Pentru
preşedintele Republicii Federale Germania Christian Wulff, călătoria Papei a fost
un eveniment care a edificat punţi şi a adus speranţă. Corespondenţă de la Freiburg
de la trimisul special Radio Vatican.
- "Mesajul esenţial încredinţat de
Benedict al XVI-lea creştinilor, catolici şi evanghelici, din Germania este acela
de a lua din nou ca punct de plecare tezaurul comun al credinţei în Cristos şi căutarea
lui Dumnezeu": a spus pr. Federico Lombardi, directorul Sălii de presă a Sf. Scaun,
într-un scurt comentariu despre cea de a treia călătorie apostolică efectuată de Benedict
al XVI-lea în ţara sa natală. În acelaşi timp, afirmă pr. Lombardi, "Papa a lăsat
destinatarilor libertatea de a transpune mesajul în viaţa concretă".
- Sfântul
Părinte a numit arhiepiscop de Lublin în Polonia pe mons. Stanisław
Budzik, până în prezent episcop titular de Hólar şi auxiliar de Tarnów,
secretar general al Conferinţei Episcopale Poloneze.
- Roma. Chemat
la cele veşnice mons. Ştefan Benţia, ultimul dintre „custozii” Colegiului „Pio Romeno”
din Roma, în anii comunismului. Avea 93 de ani şi era originar din Eparhia
Greco-Catolică de Cluj-Gherla.
- Moscova. Moment de mare bucurie
bisericească în capitala Rusiei: duminica trecută a fost celebrat centenarul consacrării
Catedrale NeprihăniteiZămisliri din Moscova, simbol al credinţei în
anii întunecaţi ai dictaturii comuniste. Liturghia solemnă a fost prezidată de
trimisul special al Papei, cardinalul slovac Josef Tomko, prefect emerit al Congregaţiei
pentru Evanghelizarea Popoarelor, şi concelebrată cu numeroşi episcopi proveniţi din
mai multe ţări.
- Roma. În perioada 26-29 septembrie este în curs
la Roma reuniunea Consiliului permanent al Conferinţei Episcopale Italiene. Pe
agenda de lucru, verificare şi programare.
- Roma. Reuniune de studiu sâmbăta
trecută la Universitatea Pontificală Laterană pe tema:
„Cei buni vor fi martirizaţi. Persecuţia creştinilor în secolul al XXI-lea”. Reuniunea
organizată de Asociaţia „Lumini asupra Estului”, activă după căderea regimurilor comuniste
în ţările ex-sovietice în trimiterea de materiale religioase acolo unde timp de decenii
a fost impus ateismul de Stat, denunţă: O adevărată urgenţă umanitară, la fiecare
5 minute în lume un creştin îşi pierde viaţa din cauza credinţei.
- Începutul
oficial al slujirii pastorale la Milano, duminică după amiază, pentru noul arhiepiscop
al metropolei italiene, card. Angelo Scola. Circa 30 de mii, credincioşii prezenţi.
Noul mitropolit a primit o urnă cu pământul împurpurat de jertfa martirilor iar la
predică a îndemnat oamenii de astăzi, copleşiţi de meseria de a trăi, să-şi ancoreze
rădăcinile în Cristos. În trei puncte, angajamentul fiecărui creştin: efortul constant
de a face binele şi a evita răul, participarea la cultul creştin şi, în fine, asumarea
obligaţiilor sociale prin exerciţiul virtuţilor cardinale: prudenţa, dreptatea, cumpătarea
şi tăria.
- Indonezia. Guvernul şi liderii musulmani au condamnat ferm
atacul comis împotriva unei biserici protestante, duminică, pe insula Java, soldat
cu moartea atentatorului şi rănirea a 22 de persoane. Ancheta oficială conduce spre
o grupare fundamentalistă islamică. Liderul unei mari organizaţii musulmane indoneziene
a definit autorii violenţei "criminali fără cel mai elementar simţ al umanităţii".
- Albania. Reuniune la Tirana începând de joi 29 septembrie până
duminică 2 octombrie a preşedinţilor Conferinţelor Episcopale ale Europei pentru
alegerea noii conduceri a CCEE, Consiliul Conferinţelor Episcopale ale Europei pentru
perioada de cinci ani, 2011-2016.
- Din actualitatea internaţională.Franţa: Stânga franceză cucereşte majoritatea absolută la Senat pentru prima
dată de la 1958. Spania: potrivit unui sondaj de opinie, Partidul Popular,
în opoziţie, ar obţine majoritatea absolută în parlament la alegerile anticipate de
la 20 noiembrie. New York/ONU: Liga Arabă cere membrilor Consiliului de Securitate
să-şi asume responsabilitatea morală şi să acorde recunoaştere oficială unui Stat
palestinian.
- Marţi 27 septembrie, în calendarul
liturgic bizantin român, Sfântul Calistrat şi însoţitorii săi martiri, secolul 4;
în calendarul roman sau latin, Sfântul Vincenţiu de Paul, preot, întemeietor al Congregaţiei
Misiunii şi a Fiicelor Carităţii, Franţa, anii 1581-1660.