2011-09-23 16:17:32

Papa către Comunităţile musulmane: o societate nu rezistă fără consens asupra valorilor etice fundamentale


RV 23 sep 2011. Construirea unui ţesut social întemeiat pe valori comune şi drepturi inalienabile, a fost în centrul întrevederii lui Benedict al XVI-lea, vineri dimineaţă la sediul nunţiaturii apostolice de la Berlin, cu reprezentanţi ai Comunităţilor musulmane din Germania.

Prezenţa a numeroase familii musulmane, a observat Pontiful german, a devenit o caracteristică tot mai evidentă a Germaniei începând cu anii '70. Cu toate acestea, "este necesar a se angaja mereu în favoarea unei cunoaşteri şi înţelegeri reciproce tot mai bune". Mulţi musulmani atribuie o mare importanţă vieţii religioase şi acest fapt, a notat Papa, este interpretat ca o provocare într-o societate care tinde să marginalizeze acest aspect sau, cel mult, să-l admită ca element ce ţine de sfera opţiunilor personale.
• "Biserica Catolică se angajează ferm pentru ca dimensiunea publică a apartenenţei religioase se bucure de o justă recunoaştere".

E vorba de o exigenţă de mare importanţă în contextul unei societăţi din ce în ce mai pluraliste, dar, a explicat Pontiful, e nevoie de atenţie pentru ca respectul faţă de celălalt să nu lipsească niciodată. Respectul reciproc creşte numai pe baza acordului asupra valorilor inalienabile, proprii ale naturii umane, mai ales inviolabilitatea fiecărei persoane. Un atare acord nu îngrădeşte expresia diferitelor religii, dimpotrivă, permite fiecăruia să dea mărturie în mod pozitiv despre crezul propriu.

Constituţia Germaniei, ca şi a altor ţări, reprezintă cadrul de referinţă al acestor valori, a observat Papa. Părinţii Constituţiei n-au făcut abstracţie de propria apartenenţă religioasă şi pentru mulţi dintre ei "viziunea creştină era adevărata forţă de inspiraţie". Trebuind să se confrunte cu oameni care aveau o bază confesională diferită sau chiar areligioasă, terenul comun a fost găsit în recunoaşterea drepturilor inalienabile.
• "Nu se poate concepe, de fapt, ca o societate reziste pe termen lung fără un consens în privinţa valorilor etice fundamentale". (...) "Colaborarea fecundă între creştini şi musulmani este nu doar posibilă dar contribuie la construcţia unei societăţi diferite". "Ca oameni ai religiilor, pornind fiecare de la respectivele convingeri", a încheiat Papa, "putem oferi o mărturie importantă în multe sectoare cruciale ale vieţii sociale, printre care tutela familiei fondată pe căsătorie, respectul pentru viaţa umană în orice fază a ei şi promovarea unei tot mai mari dreptăţi sociale".

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.