2011-09-18 18:17:57

Duminică: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 18 septembrie 2011) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Noua evanghelizare în centrul alocuţiunii Papei la rugăciunea “Angelus” recitată duminică cu pelerinii la Castel Gandolfo. Pontiful şi-a exprimat bucuria pentru apropiata călătorie în Germania şi a reafirmat dreptul tuturor la studiu.

- Videomesaj al Papei către poporul german transmis sâmbătă 17 septembrie înainte cu câteva zile de vizita în Germania de la 22 la 25 septembrie. Papa invită: să lăsăm să intre lumina lui Dumnezeu în vieţile noastre

- Nu doar în rândul catolicilor se simte aşteptarea vizitei Papei în Germania: observă cardinalul Reinhard Marx, arhiepiscop de München şi Freising. Este vorba de o vizită de Stat, pe lângă pastorală, întrucât Pontiful a fost invitat de preşedintele german. Important în această perspectivă, discursul pe care Papa îl va ţine în faţa Bundestag-ului, Parlamentul federal german.

- Londra. În prima aniversare a vizitei Papei în Regatul Unit, mesaj al lui Benedict al XVI-lea cu invitaţia către catolici la a da mărturie despre adevărul Evangheliei. În mesajul semnat de cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone, Papa îşi exprimă totodată gratitudinea pentru „primirea călduroasă” ce i-a fost acordată exact cu un an în urmă. Duminică la ora 15, în Catedrala de la Westminster din Londra, Liturghie solemnă de mulţumire cu participarea tuturor episcopilor, seminariştilor locali împreună cu reprezentanţi ai Bisericii anglicane şi guvernului.

- Papa în Germania de la 22 la 25 septembrie cu motoul „Unde este Dumnezeu, acolo este viitor”. Editorialul părintelui Lombardi la rubrica „Octava Dies”.

- New York. În Următoarele zile la ONU decizia asupra Palestinei. Cea care urmează, este o săptămână crucială pentru Naţiunile Unite în privinţa cererii palestiniene de a admite propriul Stat ca Ţară membru. Contrare, Statele Unite, în timp ce UE apare divizată.

- Coreea de Sud. Biserica catolică din Coreea de Sud este una din Bisericile cu cea mai rapidă creştere din Asia. Creştinismul a ajuns în peninsula coreeană în secolul al XVII-lea, şi până în urmă cu câteva decenii, credincioşii au îndurat persecuţii. În fapt, numărul martirilor pentru credinţă este ridicat. În 1960 numărul catolicilor era de circa 500 de mii, în prezent este de 5 milioane. Creşterea se datorează apostolatului laicilor.

- Iaşi. „Viitorul Bisericii noastre depinde de familii”. Pe această temă încep luni 19 şi vor dura până vineri 23 septembrie, cursurile de formare permanentă pentru cea de-a treia serie de preoţi din dieceza de Iaşi, la sediul Institutului Teologic Romano-Catolic. În fiecare serie au fost programaţi câte 75 de preoţi. Cursurile sunt structurate astfel: Prima zi este dedicată liturgiei - Liturgia: izvorul şi culmea trăirii preotului şi a familiei creştine; a doua zi, activităţilor social-educative - Preotul şi familia creştină: colaboratori în activităţile pastoral-educative ale Bisericii; iar a treia zi, activităţilor social-caritative - Mărturia calificată a preotului şi a familiei creştine în domeniul social-caritativ, ca loc de manifestare a prezenţei împărăţiei lui Dumnezeu în lume. Temele sunt tratate şi fundamentate biblic, teologic, pastoral şi canonic - informează site-ul ercis.ro.

- Geneva. Bătrâneţea nu este o povară pentru societate, ci o binecuvântare pentru generaţiile mai tinere, iar viaţa este un dar ce nu poate fi întrerupt făcând recurs la eutanasie: a declarat mons. Silvano Tomasi, observator permanent al Sfântului Scaun la oficiul ONU de la Geneva intervenind vineri la cea de-a 18-a sesiune a Consiliului pentru Drepturile Omului.

- Luni 19 septembrie, în calendarul liturgic bizantin român Sfinţii Trofin, Savatie şi Dorimedont, martiri, anul 277; în calendarul roman sau latin Sfântul Ianuariu, episcop de Benevento, patron principal al oraşului Napoli, martir în anul 305..

Aici serviciul audio: RealAudioMP3

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.