2011-09-05 15:41:32

Învăţămintele lui Benedict al XVI-lea despre Euharistie: pentru un creştin este o necesitate şi o bucurie. Zile intense la Congresul euharistic de la Ancona


(RV - 5 septembrie 2011) Celebrarea Sfintei Liturghii şi adoraţia euharistică în diferite localităţi din regiunea Marche au caracterizat luni dimineaţă Ziua celui de-al XXV-lea Congres Euharistic Naţional Italian, în program la Ancona până duminică 11 septembrie şi în diecezele respectivei mitropolii. Este vorba despre un eveniment de comuniune a întregii Bisericii italiene, care în aceste zile vede îndreptându-se spre oraşul de la Marea Adriatică mii de credincioşi. Momentul culminant al Congresului centrat pe tema „Doamne la cine să mergem? Euharistia în viaţa zilnică” - va fi solemna celebrare, în program duminica viitoare prezidată de Papa în aria şantierului naval din Ancona.

Secvenţe muzicale ale Imnului Congresului Euharistic Ancona 2011.
Întrebarea pe care în Evanghelia după Ioan apostolul Petru o pune lui Isus „Doamne la cine să mergem?” rămâne, după două mii de ani, chestiunea centrală a vieţii creştinilor. Şi astăzi drumul credincioşilor află în Euharistie, Pasiunea lui Dumnezeu pentru om, fermentul de noutate în toate aspectele cotidianului. „Euharistia - scrie Papa în Exortaţia apostolică post-sinodală „Sacramentum Caritatis” - face posibilă, zi de zi, transfigurarea progresivă a omului chemat prin har să fie după chipul Fiului lui Dumnezeu”. „Nu există nimic cu adevărat uman - gânduri, cuvinte şi fapte - care să nu afle în sacramentul Euharistiei forma adecvată pentru a fi trăit în plinătate”. Avem nevoie de această Pâine - a afirmat Sfântul Părinte în timpul predicii rostite la Bari în ziua de 29 mai 2005 cu ocazia celui de-al XXIV-lea Congres euharistic naţional - pentru a înfrunta „greutăţile şi oboselile călătoriei”:
A participa la celebrarea duminicală şi a se hrăni cu Pâinea euharistică şi a experimenta comuniunea fraţilor şi surorilor în Cristos este o necesitate pentru creştin, este o bucurie, astfel creştinul poate găsi astfel energia necesară pentru drumul pe care trebuie să-l parcurgem în fiecare săptămână. Un drum, de altfel - a precizat Papa - nu arbitrar: strada pe care Dumnezeu o indică în Cuvântul său merge în direcţia înscrisă în însăşi esenţa omului.

„A urma Cuvântul lui Dumnezeu, a merge cu Cristos înseamnă pentru om a se realiza pe sine; a-l pierde, echivalează cu se se pierde pe sine”. Domnul - a adăugat Papa - nu ne lasă singuri pe acest drum, dar este cu noi şi ne iubeşte:
• În Euharistie Cristos este în mod real prezent între noi. Prezenţa sa nu este una statică. Este o prezenţă dinamică, care ne prinde pentru a ne face să fim ai săi, pentru a ne asimila în sine.

Cristos pe care îl întâlnim în Sacrament este acelaşi în Europa ca şi în America, în Africa, în Asia şi în Oceania.
• Este unul şi acelaşi Cristos care e prezent în Pâinea euharistică din orice loc al pământului. Aceasta înseamnă că putem să-l întâlnim doar împreună cu toţi ceilalţi. Putem să-l primim numai în unitate.
Deoarece, scrie Paul corintienilor „noi cei mulţi formăm un singur trup, pentru că este o singură pâine, iar noi ne împărtăşim din aceeaşi pâine”. (1Cor 10,17).
Secvenţe muzicale

Aici serviciul audio: RealAudioMP3

rv/A. Lucaci








All the contents on this site are copyrighted ©.