2011-09-05 12:41:48

China: în He Bei mons. An sfinţeşte o biserică retrocedată comunităţii catolice


(RV - 5 septembrie 2011) „Nu-i nimic rău dacă o biserică este mică şi modestă. Ajunge că putem să ne rugăm în ea şi să celebrăm Sfânt Liturghie. Este important să avem un templul al lui Dumnezeu şi în inima noastră, împodobit de rugăciune şi de fapte bune, pentru ca să fim cu adevărat fii demni de numele său”: mons. Francisc An Shu Xin, episcop coadiutor al diecezei de Bao Ding în provincia He Bei a îndemnat astfel credincioşii în timpul sfinţirii bisericii din satul Sui Cheng. Potrivit informaţiilor culese de agenţia FIDES, peste 300 de credincioşi au luat parte la sfinţirea care a avut loc pe 30 august. Liturghia a fost concelebrată de 15 preoţi, cu participarea călugăriţelor Congregaţiei diecezane „Micile Surori ale Sfintei Tereza” şi Congregaţiei diecezane „Inima Neprihănită a Doamnei Noastre”. Satul Sui Cheng numără circa 3000 de locuitori, dintre care vreo sută sunt credincioşi catolici. Lor li s-au alăturat mulţi alţi credincioşi veniţi cu această ocazie din împrejurimi. Potrivit credincioşilor locali „noua biserică ne-a permis să ne rugăm şi să celebrăm Liturghia euharistică aşa cum trebuie. Dar în acelaşi timp este şi o chemare la evanghelizare”. Această biserică a fost construită de misionarii lazarişti francezi în 1901 şi dedicată Sfintei inimi a Doamnei Noastre. După revoluţia culturală chineză, graţie angajării episcopului şi preoţilor diecezani, biserica care fusese folosită în alte scopuri profane timp de mulţi ani, a putut reveni în sfârşit comunităţii catolice la începutul acestui an. Dar era aproape complet distrusă. Preoţii şi credincioşii au decis deci să o reconstruiască cu mâinile lor şi a-i făcut-o în doar două luni: azi comunitatea locală se poate reuni într-un edificiul lung 15 m şi larg 6 m şi înalt 7 m, în care cu bunăvoinţă intră până la peste 200 de persoane.

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.