2011-09-01 15:13:17

Perù: a început la 30 august pelerinajul relicvelor Sfintei Tereza din Lisieux


(RV - 1 septembrie 2011) „În misiune pentru Perù”: este tema vizitei în ţara andină a relicvelor Sfintei Tereza de Lisieux (Franţa, anii vieţii 1873-.1987) în cadrul celebrării pentru centenarul prezenţei la Lima a Ordinului Carmelitelor Desculţe. Este prima dată când Perù, caracterizat de o puternică prezenţă misionară, primeşte relicvariul cu rămăşiţele pământeşti ale Patroanei Misiunilor. După sosirea marţi 30 august în capitală, urna a început periplul ţării vizitând în septembrie instituţiile călugăreşti meridionale, în octombrie comunităţile din centru şi în noiembrie cele din sud. În timpul peregrinării, care se va prelungi până la 30 noiembrie, relicvariul va poposi la mănăstirile carmelite şi a celorlalte ordine, institute de viaţă consacrată şi parohiile fiecărei dieceze, cu scopul de a vesti mesajul Terezei, spiritualitatea sa şi iubirea sa pentru Biserică: în această perspectivă, expoziţia relicvelor Sfintei, Doctor al Bisericii, va contribui la a face cunoscută învăţătura sa, întemeiată pe iubirea şi abandonarea la iubirea lui Dumnezeu.








All the contents on this site are copyrighted ©.