LEV - Librăria Editură Vaticană publică volumul cu catehezele Papei despre Învăţătorii
Bisericii
(RV - 1 septembrie 2011) Liberăria Editură Vaticană a publicat ultimul volum
care reuneşte catehezele recente ale lui Benedict al XVI-lea dedicate Doctorilor sau
Învăţătorilor Bisericii. Este vorba de cel de-al 11 capitol al acelei „biblioteci”
care de mai mulţi ani, în timpul audienţelor generale de miercuri, Papa a alcătuit-o
plecând de la Apostoli, trecând prin Părinţii Bisericii, până la maeştri şi scriitori
- bărbaţi şi femei - din Evul Mediu. Un itinerar care acum este actualizat cu protagoniştii
catehezelor ţinute în primele luni ale acestui an, care au ca protagonişti unele maxime
figuri ale creştinismului din secolele 16 şi 17.
Amănunte în serviciul
lui Alessandro De Carolis: • Unica Sfântă mai aproape de zilele noastre, cu
care Benedict al XVI-lea încheie la 6 aprilie „galeria” sa personală dedicată Doctorilor
Bisericii, este Tereza din Lisieux, de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Ceilalţi
sunt toţi contemporani între ei sau aproape, dar dintr-o epocă precedentă cu două
sau trei sute de ani. O epocă dificilă pentru Biserică, precum cea a Reformei luterane
şi a epocii Conciliului din Trento, marcată de sciziunea dureroasă dintre catolici
şi protestanţi. Între februarie şi aprilie anul acesta, Benedict al XVI-lea a trasat
profilurile celor „mari” care au traversat această fază: Tereza de Avila, Sfântului
Ioan al Crucii, Sfântul Francisc de Sales, Sfântul Alfons Maria de’ Liguori. Dar sunt
şi trei figuri, poate mai puţin cunoscute în comparaţie cu cele citate, unite de un
„fir roşu” care s-a putea sintetiza astfel: într-o perioadă în care - ca rezultat
al Reformei protestante - se înregistrează adesea prevalenţa, cum spune Papa, retoricii
mâniei”, trei Învăţători ai Bisericii se disting prin inteligenţa credinţei şi, în
special prin curajul blândeţii.
La începutul lunii februarie, Benedict al XVI-lea
a vorbit despre Sfântul Petru Caniziu, un iezuit olandez care în cea de-a doua jumătate
a secolului al XVI-lea poartă mesajul lui Cristos în inima protestantismului, Germania,
cu un stil foarte precis: • Într-un moment istoric de puternice contraste
confesionale, evita - acesta era un lucru extraordinar - asprimea şi retorica mâniei
- lucru rar în acele timpuri în discuţiile dintre creştini, de o parte şi de cealaltă
- şi urmărea doar prezentarea rădăcinilor spirituale şi revitalizarea întregului
corp al Bisericii(Audienţa generală din 9 februarie 2011).
Petru
Caniziu vorbeşte oamenilor cu simplă sinceritate, acordând importanţă rugăciunii zilnice,
Liturghiei duminicale, adică unei vieţi creştine care face din Isus inima sa. Nu altfel
se mişcă, în predica sa, Sfântul Robert Belarmino, cu 20 de ani mai tânăr, care va
ajunge la demnitatea de cardinal fără să sufere vreo distanţare comunicativă de credincioşii
diecezei sale, cărora le povesteşte mereu, afirmă Papa, „despre imensa bunătate a
lui Dumnezeu”: • El evită orice abordare polemică şi agresivă faţă de
ideile Reformei, dar folosind argumentele raţiunii şi ale Tradiţiei Bisericii, ilustrează
în mod clar şi eficient doctrina catolică…Predica şi catehezele sale
prezintă acelaşi caracter de esenţialitate pe care îl deprinsese din educaţia ignaţiană,
menită în întregime să concentreze puterile sufletului asupra Domnului Isus cunoscut,
iubit şi imitat cu intensitate(Audienţa generală din 23 februarie 2011).
În
2006, an în care cardinalul Belarmin devine arhiepiscop de Capua, în sânul Ordinului
francsican al Capucinilor este ales ministru general un alt viitor Sfânt, Laurenţiu
din Brindisi. Şi acesta, aminteşte Benedict al XVI-lea, se dovedeşte un adevărat „om
de pace”. Calmul modurilor şi cuvintelor îl fac amabil şi mai ales face eficientă
chemarea pe care o adresează creştinilor: „coerenţa” vieţii „cu credinţa mărturisită”.
Forţa Sfântului Laurenţiu din Brindisi, afirmă Papa, se naşte dintr-o rugăciune intensă
şi cultivată. Şi aceasta, adaugă, îl face imun de riscul „activismului” de care
trebuie să se ferească creştinii contemporani, fără a fi excluşi preoţii: •
Şi astăzi noua evanghelizare are nevoie de apostoli bine pregătiţi, plini de
zel şi curajoşi, pentru ca lumina şi frumuseţea Evangheliei să predomine asupra orientărilor
culturale ale relativismului etic şi indiferenţei religioase, şi să transforme feluritele
moduri de a gândi şi acţiona într-un autentic umanism creştin (Audienţa generală
din 23 martie 2011).