2011-08-26 15:54:37

Noua evanghelizare, în centrul reuniunii foştilor studenţi ai Papei la Castelgandolfo


RV 26 aug 2011. Noua evanghelizare constituie preocuparea de fond pentru tradiţionalul seminar de studii al foştilor studenţi ai papei Benedict XVI – aşa numitul "Ratzinger Schülerkreis" – ale cărui lucrări au început joi după amiază la reşedinţa pontificală din localitatea Castelgandolfo.

La sesiunile de comunicări, care se vor încheia duminică 28 august la centrul Mariapoli, participă circa 40 de persoane din diferite ţări. Printre ei – notează cotidianul L'Osservatore Romano – se numără arhiepiscopul de Viena, card. Christoph Schönborn, episcopul auxiliar de Hamburg, mons. Hans-Jochen Jaschke, secretarul Consiliului Pontifical al Culturii, mons. Barthélémy Adoukonou, profesori, parohi, călugări, călugăriţe şi credincioşi laici. Toţi participanţii sunt foşti studenţi ai profesorului Joseph Ratzinger care şi-au susţinut tezele de doctorat sau de specializare sub îndrumarea sa când era profesor universitar în Germania.

Prima reuniune a foştilor studenţi în jurul profesorului Joseph Ratzinger a avut loc după 24 martie 1977 când a fost numit arhiepiscop de München şi Freising. Au luat parte atunci doctoranzi şi candidaţi la libera docenţă de la catedrele de teologie încredinţate teologului Ratzinger, respectiv, din universităţile de la Bonn, Münster, Tübingen şi Regensburg. La scurt timp după această primă reuniune, au început să fie organizate reuniuni anuale la care card. Ratzinger a făcut tot posibilul să nu lipsească niciodată. Această tradiţie a continuat şi după ce a fost ales Succesor al lui Petru. Reuniunile se ţin în fiecare an pe o temă specială, aleasă de Sfântul Părinte dintr-o gamă de mai multe propuneri.

Bogată în semnificaţie este tema aleasă pentru reuniunea din acest an, în care Papa a ţinut cont şi de apropiata reuniune la vârf de pe 15-16 octombrie a.c. când va întâlni la Roma reprezentanţii realităţilor ecleziale angajate în noua evanghelizare din Occident. Aceeaşi temă pregăteşte şi a XIII-a Adunare generală a Sinodului Episcopilor privind "Noua evanghelizare pentru transmiterea credinţei creştine", programată să se desfăşoare de la 7 la 28 octombrie 2012.

Efortul unei noi vestiri a Evangheliei în domeniile în care aceasta tinde să fie marginalizată sau dată uitării, constituie una din priorităţile actualului Pontificat. "Ne găsim în faţa unei ciocniri între două lumi spirituale, lumea credinţei şi lumea secularismului", afirma Benedict al XVI-lea în cartea-interviu "Lumina lumii". "Noi – relua Sfântul Părinte – trebuie să facem în aşa fel încât oamenii să nu-l piardă din vedere pe Dumnezeu". Începând de la cei care cred în Dumnezeu şi ar trebui să dea mărturie pentru El, cum spunea Papa la 30 mai 2011, la prima plenară a Consiliului Pontifical pentru Noua Evanghelizare:
"Astăzi, din nefericire, se asistă la drama fragmentării care nu mai permite să avem o referinţă unificatoare; în plus, se verifică deseori fenomenul în care persoanele nutresc dorinţa de a aparţine Bisericii, dar sunt puternic influenţate de o viziune a vieţii în contrast cu credinţa. () Chiar şi în cei care rămân legaţi de rădăcinile creştine, dar trăiesc raportul dificil cu modernitatea, este important să se înţeleagă că a fi creştin nu e ca o haină de îmbrăcat în privat sau cu anumite ocazii, ci ceva viu şi totalizator, în măsură să recepteze tot ceea ce este bun în modernitate".

Tema reuniunii de anul trecut a avut în vedere hermeneutica Conciliului Vatican al II-lea şi s-a bucurat de două intervenţii substanţiale din partea card. Kurt Koch, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. În urmă cu doi ani, s-a vorbit despre misiunea "ad gentes", de vestirea evangheliei la toate popoarele, iar acum trei ani, despre raportul dintre trăsăturile lui Isus din Evanghelii şi valoarea istorică a personalităţii sale, cu referinţă specială la textul pătimirilor sale.

În acest an, doi relatori vor interveni la lucrările din timpul dimineţii şi ale după-amiezii de vineri. Primul este Hanna-Barbara Gerl-Falkovitz, profesoară de filosofia religiei la Universitatea din Dresda, cu tema "A vorbi la Atena despre Ierusalim. Cuvintele lui Dumnezeu într-o lume care i se împotriveşte". Al doilea relator este Otto Neubauer, directorul Academiei pentru Evanghelizare, din cadrul Comunităţii Emmanuel din Viena, care va vorbi despre "O evanghelizare mereu nouă – unde sărăcia devine o punte către oameni".

La sesiunea de sâmbătă va lua parte şi Benedict XVI care va prezenta o scurtă comunicare introductivă.

Începând cu ziua de vineri se vor alătura participanţilor şi membrii noului cerc de foşti studenţi, care a luat fiinţă acum patru ani, alcătuit din studenţi care au desfăşurat tezele de doctorat cu prof. Joseph Ratzinger. Duminică după amiază, la încheierea lucrărilor, va avea loc o discuţie liberă între vechii şi noii membri ai cercului de foşti studenţi, având ca temă obiectul dezbaterilor din acest an.

Toţi participanţii vor fi prezenţi la Sfânta Liturghie şi la rugăciunea mariană Angelus alături de Benedict al XVI-lea, duminică, 28 august, la Castelgandolfo.

De adăugat că reuniunile Cercului de foşti studenţi ai Papei, care se desfăşoară numai cu participarea membrilor înscrişi oficial în această asociaţie, se bucură sub aspect organizatoric de patronajul fundaţiei "Joseph Ratzinger – Paps Benedict XVI – Stiftung", cu sediul la München. Aprobată la 21 decembrie 2007 ca fundaţie civilă, are între finalităţile proprii pregătirea şi organizarea reuniunilor anuale, promovarea cercetărilor realizate de Joseph Ratzinger în anii petrecuţi la catedra universitară, răspândirea învăţăturii sale teologice, cunoaşterea spiritualităţii sale, precum şi publicarea cărţilor scrise de Benedict al XVI-lea. Obiectivele sunt substanţial identice cu cele fixate de fundaţia omonimă vaticană, înfiinţată la 1 martie 2010.








All the contents on this site are copyrighted ©.