Papa la rugăciunea "Angelus" comentează episodul femeii cananeene, anunţă solemnitatea "Adormirii Maicii Domnului" şi cere credincioişilor să se roage pentru ZMT Madrid 2011 (text)

(RV- 14 august 2011) Iubiţi fraţi şi surori, fragmentul evanghelic al acestei duminici începe cu indicarea regiunii unde Isus se duce: Tirul şi Sidonul, la nord-vest de Galileea, ţinut păgân. Şi este aici că întâlneşte o femeie cananeancă (sau canaaneană), care i se adresează lui cerându-i să vindece fiica chinuită de un diavol (Cf Mt 15,22). Deja în această cerere, putem întrevedea un început al drumului de credinţă, care în dialogul cu divinul Învăţător creşte şi se întăreşte. Femeii nu-i este teamă să-i strige lui Isus: „Ai milă de mine”, o expresie care apare frecvent în Psalmi (Cf 50,1), îl numeşte „Domn” şi „Fiu al lui David” (Cf 15,22), manifestă astfel o speranţă fermă de a fi ascultată. Care este atitudinea Domnului în faţa acelui strigăt de durere? Poate părea derutantă tăcerea lui Isus, încât de altfel suscită intervenţia ucenicilor, dar nu este vorba de lipsă de sensibilitate faţă de durerea acelei femei. Sfântul Augustin comentează: „Cristos se arăta indiferent faţă de ea, nu pentru a-i refuza milostivirea, ci pentru a-i înflăcăra dorinţa” (Sermo 77,1: PL 38, 483). Detaşarea aparentă a lui Isus, care zice "Nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel" (v.24), nu o descurajează pe canaaneană, care insistă: „Doamne, ajută-mă!” (v.25). Şi chiar când primeşte un răspuns ce pare să închidă orice speranţă - "Nu-i drept să iei pâinea copiilor şi s-o arunci căţeilor" (v.26), nu încetează. Nu vrea să-i ia nimic nimănui: în simplitatea şi umilinţa sa îi este de-ajuns puţin, în sunt suficienţe firimiturile, îşi ajunge doar o privire, un cuvânt al Fiului lui Dumnezeu. Şi Isus rămâne plin de admiraţie pentru răspunsul de credinţă atât de mare şi îi zice: „Să ţi se împlinească dorinţa!” (v. 28).

Dragi prieteni, şi noi suntem chemaţi să creştem în credinţă, să ne deschidem şi să primim cu libertate darul lui Dumnezeu. Este drumul pe care Isus i-a făcut să-l parcurgă ucenicii săi, femeia canaaneană şi oamenii din orice timp şi poporul, fiecare dintre noi. Credinţa ne deschide să cunoaştem şi să primim identitatea reală a lui Isus, noutatea şi unicitatea sa, Cuvântul său, pentru a trăi o relaţie personală cu el. Cunoaşterea credinţei este un dar al lui Dumnezeu, ce ni se revelează nu ca o entitate abstractă fără chip şi fără nume, dar ca o Persoană care vrea să intre în raport de iubire profundă cu noi şi să implice toată viaţa noastră. De aceea în fiecare zi inima noastră trebuie să trăiască experienţa convertirii, să treacă de la omul concentrat asupra sa, la omul deschis la lucrarea lui Dumnezeu, la omul spiritual (Cf 1Cor 2,13-14), care se lasă interpelat de Cuvântul Domului şi îşi deschide propria viaţă la Iubirea sa.

Iubiţi fraţi şi surori, să ne alimentăm în fiecare zi credinţa, prin ascultarea profundă a Cuvântului lui Dumnezeu, prin celebrarea Sacramentelor, prin rugăciunea personală şi prin dragostea faţă de aproapele. Să invocăm mijlocirea Fecioarei Maria, pe care mâine, 15 august, o vom contempla în glorioasa sa ridicare la cer cu sufletul şi cu trupul, pentru ca să ne ajute să vestim şi să mărturisim cu viaţa bucuria de a-l fi întâlnit pe Domnul.

În saluturile în diferite limbi, adresate de Pontif după recitarea rugăciunii „”Angelus” revine frecvent invitaţia la rugăciune pentru ca Ziua Mondială a Tineretului de la Madrid - o întâlnire cu tinerii din diferite ţări ale lumii - să aducă roade bogate pe plan spiritual; recunoaşterea lui Dumnezeu ca sursă şi plinătate a fericirii la care aspirăm.

În spaniolă a salutat în special primul pelerinaj al credincioşilor din Cuba la mormintele Sfinţilor Apostoli condus de cardinalul Jaime Ortega Alamino.

În poloneză a amintit că la 14 august anul acesta se împlinesc 70 de ani de la martiriul Sfântului Maximilian Maria Kolbe în lagărul de exterminare de la Auschwitz. Iubirea sa eroică este semn luminos al prezenţei biruitoare a lui Dumnezeu în drama omenească a urii, a suferinţei şi morţii.

rv/ A. Lucaci