Sfinţii Ioachim şi Ana „bunicii” lui Isus: simbol al valorilor de umanitate şi spiritualitate ai căror depozitari sunt cei vârstnici

(RV - 26 iulie 2011) Biserica celebrează la 26 iulie comemorarea părinţilor Fericitei Fecioare Maria, Sfinţii Ioachim şi Ana, bunicii lui Isus. În anii din urmă, experienţa lor extraordinară de maternitate şi paternitate i-a sugerat lui Benedict al XVI-lea o serie de reflecţii legate de condiţia bunicilor de azi, într-o epocă culturală ce tinde să-i marginalizeze pe bătrâni, văzându-i mai degrabă în optica declinului decât a unei maturităţi preţioase de pus la dispoziţia familiei şi a societăţii.
Iată câteva din afirmaţiile papei Benedict în legătură cu această temă în serviciul lui Alessandro De Carolis:
• Bătrâni, adică o povară. În afară de câteva, neproductivi. Din cauza sănătăţii şubrede, prea costisitori pentru banii publici. Aproape toţi, victime lipsite de apărare ale decalajului tehnologic dintre ei şi un progres ce se modifică din oră în oră şi de aceea rupţi de modul în care lumea astăzi se mişcă, vorbeşte, înţelege. Sunt doar câteva imagini - exprimate, de altfel, pe un ton binevoitor - prin care actualmente modul comun de a simţi îi etichetează pe bătrâni: un sentiment fără pietate adesea mult mai înrădăcinat şi umilitor decât micile oaze de respect faţă de vârsta a treia care uneori se desprind din vreun interviu izolat sau din vreo luare de poziţie în mod public.

Nu aceasta poate fi atitudinea Bisericii care în schimb, a afirmat mai ales în urmă cu doi ani Benedict al XVI-lea, „a avut întotdeauna faţă de bunici o atenţie specială, recunoscându-le o mare bogăţie sub profil uman şi social, precum şi sub aspect religios şi spiritual:
• În trecut, bunicii aveau un rol important în viaţa şi în creşterea familiei. Chiar când vârsta era înaintată, ei continuau să fie prezenţi cu fiii lor, cu nepoţii şi chiar pro-nepoţii, dând o mărturie vie de solicitudine, de sacrificiu şi de o dăruire de sine zilnică fără rezerve. Erau martori ai unei istorii personale şi comunitare ce continua să trăiască în amintirile lor şi în înţelepciunea lor (Benedict al XVI-lea în 2008).

Acea epocă, din păcate, a apus, observa mai departe papa Benedict, deoarece „evoluţia economică şi socială a adus transformări profunde în viaţa familiilor”. Din mai multe părţi, „pare să înainteze, din nefericire, ’cultura morţii’, care pândeşte şi anotimpul vârstei a treia”, şi cu insistenţă se ajunge chiar până la a propune eutanasia ca soluţie pentru a rezolva anumite situaţii dificile. În acest scenariu alcătuit din tablouri dezolante:
• Vârstnicii, între care mulţi bunici, s-au trezit într-un fel de „zonă de parcare”: unii îşi dau seama că sunt o povară în familie şi preferă să trăiască singuri sau în case de bătrâni, cu toate consecinţele pe care le comportă asemenea alegeri (2008).

Şi aici, cel puţin pentru creştini străluceşte sau ar trebui să strălucească cu toată forţa icoana prin excelenţă, cea a soţilor Ioachim şi Ana care, în orice interpretare artistică ar fi reprezentaţi, o înconjoară cu dragoste pe micuţa Maria. Nu este greu să ni-i imaginăm înconjurându-l cu aceeaşi tandreţe pe „nepoţelul” Isus, desfăşurând acel rol, în parte uitat de o societate ameţită de mitul eternei tinereţe, care face ca un copil să prefere compania unui televizor sau unui pc decât pe cea a bunicului.
• Sarcina educativă a bunicilor este întotdeauna foarte importantă, şi devine încă şi mai mult când, din diferite motive, părinţii nu sunt în măsură să asigure o adecvată prezenţă alături de fii în vârsta creşterii.

Bunicii care sunt în camera principală a unei case şi nu în cea uitată a vreunui azil sunt semnul unei societăţi care încă nu s-a dezumanizat. „Niciodată, şi pentru nici un motiv - a afirmat Benedict al XVI-lea - bunicii să nu fie excluşi din ambientul familial. Ei sunt o comoară pe care nu putem să le-o sustragem noilor generaţii, mai ales când dau mărturie de credinţă”:
• Să se întoarcă bunicii şi să fie o prezenţă vie în familie, în Biserică şi în societate. În ceea ce priveşte familia, bunicii să continue să fie martori de unitate, de valori bazate pe fidelitatea unui unice iubiri care generează credinţa şi bucuria de a trăi (…) În faţa crizei familiei nu s-ar putea poate porni din nou tocmai de la prezenţa şi mărturia acelora - bunicii - care au o mai mare robusteţe de valori şi de proiecte? Nu se poate, de fapt, proiecta viitorul fără a nesocoti un trecut plin de experienţe semnificative şi de puncte de referinţă spirituală şi morală (Benedict al XVI-lea în 2008).

Duminica 26 iulie 2009, papa Benedict se găsea la Les Combes în regiunea italiană Valle d’Aosta pentru perioada de odihnă. Pontiful a încheiat atunci alocuţiunea sa la recitarea rugăciunii „Îngerul Domnului” cu acest salut adresat localnicilor şi celor aflaţi acolo în concediu:
• Încredinţez ocrotirii Sfintei Ana şi Sfântului Ioachim pe toţi bunicii din lume, trimiţându-le o binecuvântare specială. „Fecioara Maria, care - după o frumoasă iconografie - a învăţat să citească Sfintele Scripturi pe genunchii mamei sale Ana, să-i ajute să-şi alimenteze mereu credinţa şi speranţa la izvoarele Cuvântului lui Dumnezeu” (Benedict al XVI-lea, 26 iulie 2009).