2011-07-24 16:36:11

Şi arhidieceza romano-catolică de Bucureşti solidară cu populaţia din Cornul Africii, lovită de secetă şi foamete


(RV - 24 iulie 2011 Bucureşti. "Ştiu că multe familii din Arhidieceza noastră se confruntă cu probleme economice din cauza reducerii veniturilor, a scumpirilor de tot felul, a lipsei unui loc de muncă - spune arhiepiscopul Ioan Robu într-o Scrisoare pastorală. "Cu toate acestea, să nu rămânem indiferenţi la suferinţele grave ale fraţilor şi surorilor din Africa, loviţi de foamete şi secetă, şi să răspundem la apelul lansat de Sfântul Părinte. În acest sens, duminica viitoare, 31 iulie 2011, colecta de la toate Sfintele Liturghii din parohiile Arhidiecezei noastre va fi oferită pentru populaţiile din Cornul Africii, îndeosebi pentru cei din Somalia. Sunt sigur că, asemenea văduvei sărace din Evanghelie (v. Lc 21,1-4), veţi oferi din puţinul vostru cu generozitate, în spiritul iubirii fraterne.

sursă: arcb.ro







All the contents on this site are copyrighted ©.