Comemorarea liturgică a Sf. Maria Magdalena. Papa: credinţa se naşte din întâlnirea
personală cu Cristos înviat
(RV - 22 iulie 2011) Biserica întreagă, catolici şi ortodocşi o sărbătoresc la
22 iulie pe Sfânta Maria Magdalena, ucenica Domnului şi prima martoră a Celui
Înviat. Benedict al XVI-lea a definit-o drept o femeie sinceră, chiar şi în
slăbiciunea ei, o femeie care continuă să iubească atunci când toate raţiunile iubirii
par terminate. Maria din Magdala era o păcătoasă: dar ştia şi recunoştea acest
lucru, de aceea întâlnirea cu Cristos o schimbă profund. Evanghelistul Luca spune
că din ea Isus scosese şapte diavoli (8,2). Iar Papa explică: • „Istoria
Mariei din Magdala reaminteşte tuturor un adevăr fundamental: ucenic al lui Cristos
este cine, în trăirea slăbiciunii umane, a avut smerenia de a-i cere
ajutor, a fost vindecat de el şi a început să-l urmeze îndeaproape, devenind martor
al puterii iubirii sale milostive care este mai tare decât păcatul şi decât moartea”(Îngerul Domnului din 23 iulie 2006).
Este uşor să-l urmezi pe Isus
când săvârşeşte minuni şi toţi îl aclamă. Magdalena îl urmează şi atunci când este
arestat, batjocorit, ucis pe cruce, în timp ce până şi ucenicii fug. Dar ea va fi
şi cea dintâi care îl întâlneşte pe Cristos înviat din morţi şi se duce în grabă să-l
vestească lumii: • Credinţa se naşte din întâlnirea personală cu Cristos
înviat, şi devine elan de curaj şi de libertate ce ne face să strigăm lumii: Isus
a înviat şi trăieşte pentru totdeauna. Aceasta este misiunea ucenicilor Domnului din
orice epocă, deci, şi din timpul nostru(Audienţa generală din 19 aprilie
2006).
Maria Magdalena nu a încetat niciodată să-l caute pe Domnul,
chiar când orice speranţă pare pierdută. Şi perseverenţa ei este răsplătită. Îl găseşte
şi îl recunoaşte când este chemată de el pe nume: • Şi noi, dacă îl căutăm
pe Domnul cu suflet simplu şi sincer, îl vom întâlni, mai mult, el însuşi va veni
înaintea noastră: se va face recunoscut, ne va chema pe nume, adică ne va face să
intrăm în intimitatea iubirii sale(Papa Benedict al XVI-lea la audienţa generală
din 11 aprilie 2007).
Bucuria ei în a-l afla pe Învăţătorul este
mare, ar vrea să-l îmbrăţişeze, la fel ca odinioară, dar Isus o opreşte. „Maria Magdalena
ar vrea să-l aibă din nou pe Învăţătorul ei la fel ca înainte, considerând crucea
o amintire dramatică ce trebuie lăsată uitării. Însă de acum - spune Papa - nu mai
există cu Cel Înviat posibilitatea unei legături pur omeneşti. • Pentru a-l
întâlni nu trebuie să ne întoarcem înapoi, în trecut, ci trebuie să ne situăm
într-un mod nou în relaţia cu el: trebuie să mergem înainte! Subliniază aceasta Sfântul
Bernard: Isus ne invită pe toţi la această viaţă nouă, la această trecere…Noi nu-l
vom vedea pe Cristos privind înapoi. Amintea Pontiful la aceeaşi
audienţă generală din 11 aprilie 2007.