2011-07-21 14:35:53

Femeile în slujba Evangheliei: Sf. Maria Magdalena, ucenica Domnului în catehezele lui Benedict al XVI-lea


(RV - 21 iulie 2011) Începutul catehezei lui Benedict al XVI-lea la audienţa generală de miercuri, 14 februarie 2007: Dragi fraţi şi surori, astăzi am ajuns la sfârşitul călătoriei noastre printre martorii creştinismului de la începuturi pe care îi menţionează scrierile neotestamentare. Şi folosim această ultimă etapă a acestui prim parcurs pentru a ne îndrepta atenţia spre multele figuri feminine care au avut un rol concret şi preţios în răspândirea Evangheliei. Mărturia lor nu poate fi dată uitării, ţinând cont şi de ceea ce Isus însusi a spus despre femeia care i-a uns capul cu puţin înainte de Pătimire: "Adevăr vă spun, oriunde va fi predicată evanghelia aceasta în lumea întreagă, se va spune în amintirea ei şi ceea ce a făcut ea" (Mt 26, 13; Mc 14,9). Domnul vrea ca aceşti martori ai Evangheliei, aceste figuri care au contribuit pentru creşterea credinţei în El, să fie cunoscute şi amintirea lor să fie vie în Biserică. Putem să distingem din punct de vedere istoric rolul femeilor în creştinismul de la începuturi, în timpul vieţii lui Isus şi de-a lungul evenimentelor primei generaţii de creştini.

Isus cu siguranţă, o ştim, a ales dintre discipolii săi doisprezece bărbaţi ca şi Părinţi ai noului Israel, i-a ales pentru ca "să fie cu El şi pentru a-i trimite să predice" (Mc 3,14-15). Acest fapt este evident, dar, în afara celor doisprezece, stâlpi ai Bisericii, părinţi ai noului Popor al lui Dumnezeu, au fost alese în numărul discipolilor şi multe femei. Doar foarte pe scurt pot să mă refer la cele care se află pe drumul lui Isus însusi, începând cu profetesa Ana (cfr Lc 2,36-38) până la samariteanca (cfr In 4,1-39), la femeia siro-feniciană (cfr Mc 7,24-30), la femeia bolnavă de hemoragie (cfr Mt 9,20-22) şi la păcătoasa iertată (cfr Lc 7,36-50). Nu mă refer însă la protagonistele unora din grăitoarele parabole, pre exemplu gospodina care plămădeşte (Mt 13,33), femeia care pierde drahma (Mt 9,20-22) şi văduva care insistă pe lângă judecător (Lc 18,1-8). Mai semnificative pentru reflecţia noastră sunt acele femei care au avut un rol activ în cadrul activităţii lui Isus. În primul rând, gândul nostru se îndreaptă în mod firesc spre Fecioara Maria, care prin credinţa şi lucrarea sa maternă a colaborat în mod unic la mântuirea noastră, astfel încât Elisabeta a putut să o proclame "binecuvântată între femei" (Lc 1,42), adăugând: "fericită aceea care a crezut" (Lc 1,45). Devenită ucenică a Fiului, Maria a arătat la Cana totală încredere în el (cfr In 2,5) şi l-a urmat până sub cruce, unde a primit de la El o misiune maternă pentru toţi ucenicii lui din orice timp, reprezentaţi de Ioan (cfr In 19,25-27).

Sunt apoi diferite femei, care sub diverse titluri gravitează în jurul figurii lui Isus având responsabilităţi. Un exemplu elocvent sunt femeile care-l urmau pe Isus pentru a-l ajuta cu bunurile lor şi dintre care Luca ne transmite şi numele unora: Maria Magdalena, Ioana, Suzana şi "multe altele" (cfr Lc 8,2-3) Apoi Evangheliile ne precizează că femeile, spre deosebire de cei Doisprezece, nu l-au abandonat pe Isus în ceasul pătimirii (cfr Mt 27,56.61; Mc 15,40). Dintre ele se remarcă în mod particular Magdalena, care nu doar că a fost prezentă la pătimire, dar a fost de asemenea şi prima mărturisitoare şi vestitoare a Celui Înviat (cfr In 20,1.11-18). Tocmai Mariei din Magdala Sfântul Toma de Aquino îi rezervă unicul titlu de "apostolă a apostolilor" (apostolorum apostola), dedicându-i acest frumos comentariu: "După cum o femeie a vestit primului bărbat cuvinte purtătoare de moarte, la fel o femeie a fost prima care a anunţat apostolilor cuvinte purtătoare de viaţă" (Super Ioannem, ed. Cai, § 2519).

(RV - 22 iulie 2011) Biserica o sărbătoreşte la 22 iulie pe Sfânta Maria Magdalena, ucenica Domnului şi cea dintâi martoră a Domnului Înviat. Numită „apostolorum apostola - apostola apostolilor”, a fost prima care i-a dat lui Petru şi celorlalţi ucenici vestea Învierii lui Isus.

Dar să reascultăm cuvintele papei Benedict al XVI-lea despre această Sfântă:
Maria Magdalena este o femeie care caută adevărul. Edtih Stein, călugăriţa carmelită devenită Sfânta Tereza Benedicta a Crucii spunea: „cine caută adevărul, îl caută pe Dumnezeu fără să ştie”. Benedict al XVI-lea aminteşte această trăsătură a Magdalenei. Este o femeie care nu se opreşte în iubire. Astfel, în timpul Patimii, în timp ce apostolii, cu excepţia lui Ioan, au fugit, ea continuă să-l urmeze pe Domnul până sub cruce pe Calvar. Apoi, când toţi ucenicii lasă mormântul, ea continuă să plângă lângă mormântul gol. Îl caută pe Isus. Nu-l găseşte. Dar continuă să-l caute. Şi statornicia ei este premiată.
• Îl regăseşte şi îl recunoaşte atunci când este chemată de el pe nume (Cf In 20, 11-18). Şi noi, dacă îl căutăm pe Domnul cu suflet simplu şi sincer, îl vom întâlni, mai mult, el însuşi va veni înaintea noastră: se va face recunoscut, ne va chema pe nume, adică ne va face să intrăm în intimitatea iubirii sale (Papa Benedict al XVI-lea la audienţa generală din 11 aprilie 2007).

Bucuria Magdalenei în găsirea Învăţătorului este mare. Dar Isus îi zice: „Nu mă reţine, pentru că nu m-am urcat încă la Tatăl” (In 20,17).
• „Maria Magdalena ar vrea să-l aibă din nou pe Învăţătorul ei la fel ca înainte, considerând crucea o amintire dramatică ce trebuie lăsată uitării. Însă de acum nu mai există cu Cel Înviat posibilitatea unei legături pur omeneşti. Pentru a-l întâlni nu e nevoie să ne întoarcem înapoi, în trecut, ci trebuie să ne situăm într-un mod nou în relaţia cu el: trebuie să mergem înainte! Subliniază aceasta Sfântul Bernard: Isus ne invită pe toţi la această viaţă nouă, la această trecere…Noi nu-l vom vedea pe Cristos întorcându-ne înapoi”. Amintea Pontiful la aceeaşi audienţă generală din 11 aprilie 2007.

Credinţa - explică Papa - nu este o ideologie, o morală sau o filozofie; este experienţa unei întâlniri cu Cristos înviat. O întâlnire care transformă total viaţa, aşa cum s-a întâmplat cu Maria Magdalena care aleargă la apostoli pentru a le duce vestea marelui eveniment: „L-am văzut pe Domnul”:
• „Iată: cine îl întâlneşte pe Isus înviat este transformat lăuntric: nu poate fi văzut ’Cel Înviat’ fără ’a crede’ în el. Să-l rugăm ca să ne cheme pe fiecare dintre noi pe nume şi astfel să ne convertească, deschizându-ne la ’viziunea’ credinţei. Credinţa se naşte din întâlnirea personală cu Cristos înviat, şi devine elan de curaj şi de libertate ce ne face să strigăm lumii: Isus a înviat şi trăieşte pentru totdeauna. Aceasta este misiunea ucenicilor Domnului din orice epocă, şi deci, şi din epoca noastră (Audienţa generală din 19 aprilie 2006).

Maria Magdalena a fost deci cea dintâi martoră a Învierii lui Isus.
Era originară di Magdala, un orăşel de pe malul Lacului Tiberiade din Galileea. Evangheliile o amintesc între femeile care îl urmau pe Isus după ce „au fost vindecate de duhuri rele şi de boli”, precizând că din ea „izgonise şapte diavoli” (Lc 8,2).
• „Istoria Mariei din Magdala reaminteşte tuturor un adevăr fundamental: ucenic al lui Cristos este cine, în trăirea slăbiciunii umane, a avut umilinţa de a-i cere ajutor, a fost vindecat de el şi a început să-l urmeze îndeaproape, devenind martor al puterii iubirii sale milostive care este mai tare decât păcatul şi decât moartea” (Îngerul Domnului din 23 iulie 2006).

(RV - 22 iulie 2011) Din cateheza Papei Benedict al XVI-lea la audienţa generală de miercuri 11 aprilie 2007:

„Evanghelistul Ioan povesteşte că Petru şi el însuşi, auzind vestea dată de Maria Magdalena, au alergat, aproape întrecându-se, spre mormânt (cfr In 20,3ss). Părinţii Bisericii au văzut în această grabă a lor spre mormântul gol un îndemn la acea competiţie care singura este legitimă între credincioşi: întrecerea în căutarea lui Cristos. Şi ce să mai spunem despre Maria Magdalena? Plângând rămâne lângă mormântul gol având o singură dorinţă: să ştie unde l-au dus pe Învăţătorul ei. Îl regăseşte şi îl recunoaşte când este strigată de el pe nume (cfr In 20,11-18). Şi noi, dacă îl căutăm pe Domnul cu un suflet simplu şi sincer, îl vom întâlni, ba mai mult, va fi el însuşi cel care ne va veni în întâmpinare; se va face cunoscut, ne va chema pe nume, adică ne va face să intrăm în intimitatea iubirii sale.

În prologul Faptelor Apostolilor, sfântul Luca spune că Domnul înviat “s-a prezentat (apostolilor) viu, după pătimirea sa, cu multe dovezi, arătându-li-se timp de patruzeci de zile” (1-3). Trebuie să înţelegem bine: când autorul sacru spune că “s-a prezentat viu” nu vrea să spună că Isus s-a reîntors la viaţa de dinainte, ca şi Lazăr. Paştele pe care noi îl celebrăm, observă sfântul Bernard, înseamnă “trecere” şi nu “reîntoarcere”, întrucât Isus nu s-a întors la starea precedentă, ci “a traversat o frontieră spre o condiţie mai glorioasă”, nouă şi definitivă. De aceea, adaugă el, “acum, Cristos a trecut într-adevăr la o viaţă nouă” (cfr. Discurs despre Paşti).

Mariei Magdalena Domnul îi spusese: “Nu mă atinge pentru că nu m-am suit încă la Tatăl” (In 20,17). O expresie care ne surprinde, mai ales dacă o confruntăm cu ceea ce se întâmplă cu neîncrezătorul Toma. Acolo, în Cenacol, însuşi Cel Înviat a fost cel care a arătat mâinile şi coasta Apostolului pentru ca el să le atingă şi din aceasta să dobândească certitudinea că era chiar el (cfr In 20,27). În realitate, cele două episoade nu sunt în contrast; dimpotrivă, unul ajută la înţelegerea celuilalt. Maria Magdalena ar vrea să-l aibă pe Învăţătorul său ca mai înainte, considerând crucea drept o amintire dramatică ce trebuie uitată. De acum însă nu mai este posibil un raport cu Cel Înviat care să fie pur şi simplu uman. Pentru a-l întâlni nu trebuie să ne întoarcem înapoi, ci să ne punem într-un mod nou în relaţie cu el: trebuie să mergem înainte! Subliniază acest adevăr sfântul Bernard: Isus “ne invită pe toţi la această viaţă nouă, la această trecere… Noi nu-l vom vedea pe Isus îndreptându-ne înapoi” (Discurs despre Paşti). Este ceea ce i s-a întâmplat lui Toma. Isus îi arată rănile nu pentru a uita crucea, ci pentru a o face de neuitat şi pe viitor. Tocmai spre viitor, de fapt, este îndreptată de acum privirea. Datoria ucenicului este de a mărturisi moartea şi învierea Învăţătorului său şi viaţa sa nouă. Din acest motiv Isus îl invită pe prietenul său lipsit de credinţă să-l “atingă”: vrea să-l facă martor direct al învierii sale.

Dragi fraţi şi surori, şi noi, ca şi Maria Magdalena, Toma şi ceilalţi apostoli, suntem chemaţi să fim martori ai morţii şi învierii lui Cristos. Nu putem păstra pentru noi această mare veste: “L-am văzut pe Domnul!” (In 20,25). Să ne ajute Fecioara Maria să gustăm pe deplin bucuria pascală, pentru ca, susţinuţi de tăria Duhului Sfânt, să devenim capabili să o răspândim la rândul nostru oriunde trăim şi muncim. Încă o dată vă doresc Paşte Fericit tuturor!”








All the contents on this site are copyrighted ©.