2011-07-03 11:22:20

Milano: deschise înscrierile pentru Întâlnirea mondială a familiilor cu Benedict al XVI-lea


(RV - 3 iulie 2011) Începând de la 1 iulie, a fost deschisă înscrierea la cea de-a VII-a întâlnire mondială a familiilor care se va ţine la Milano de la 30 mai la 3 iunie 2012 cu participarea Papei. Tema întâlnirii va fi familia ca „patrimoniu al umanităţii”, în centrul atât al Bisericii, cât şi al întregii societăţi. Urmând indicaţiile lui Benedict al XVI, în vederea evenimentului au fost pregătite zece cateheze, disponibile fie în librărie ca şi on line. „Munca şi sărbătoarea”, înţelese ca „modalităţi privilegiate” prin care familia locuieşte „spaţiul” social şi trăieşte „timpul” omenesc, vor fi obiectivul principal al celor zece cateheze, cum explică organizatorii agenţiei SIR. Cateheza introductivă, „secretul Nazaretului”, va fi dedicată stilului vieţii familiale în timp ce celelalte vor fi distribuite în trei grupuri: familia, munca şi sărbătoarea. Întâlnirea mondială a familiilor, care are un ritm trienal, a fost promovată pentru prima dată de Ioan Paul al II-lea în 1994 la Roma. În 1997 s-a desfăşurat la Rio de Janiero, în 2000 din nou la Roma, în 2003 la Manila, în 2006 la Valencia şi în 2009 la Ciudad de Mexico.








All the contents on this site are copyrighted ©.