Ultimele pregătiri pentru beatificarea episcopului de Satu Mare, János Scheffler (Cămin, 1887 – Jilava, 1952)

RV 01 iul 2011. În vederea beatificării, duminică 3 iulie, a episcopului de Satu Mare, Janos Scheffler, martir pentru credinţa catolică în perioada prigoanei comuniste, preluăm un profil biografic şi eclezial publicat de situl Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti.

Ritul beatificării episcopului Ioan Sheffler va avea loc duminică 3 iulie în catedrala romano-catolică din Satu Mare, în cadrul Sfintei Liturghii solemne de la ora 10.00.

Mai jos, momentele principale din viaţa viitorului Fericit al Bisericii Catolice din România (sursa: www.arcb.ro):

Îndată după 1990, pe atunci noul Episcop de Satu Mare, Pal Reizer (între timp trecut la cele veşnice) a introdus cauza de beatificare a predecesorului său, Episcopul János Scheffler, căci faima acestuia de martir al Bisericii era larg răspândită printre preoţi şi credincioşi. Dosarul întocmit în acest scop a fost oficial predat Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor în decembrie 1996, iar etapele de studiu şi de pregătire parcurse conform procedurilor canonice s-au încheiat la 1 iulie 2010, când Sanctitatea Sa, Papa Benedict al XVI-lea, a semnat documentul de recunoaştere a martiriului Episcopului Scheffler.

Ce ştim despre acest Episcop martir? Din datele puse la dispoziţia noastră de către Dieceza de Satu Mare, rezultă că János Scheffler s-a născut la 29 octombrie 1887, în localitatea Cămin, dintr-o familie de clăcaşi cu zece copii. A studiat la gimnaziul catolic din Satu Mare, la Facultatea de Teologie a Universităţii Pázmány Péter din Budapesta, iar după hirotonirea sa, timp de doi ani, a studiat la Roma, la Facultatea de Drept a Universităţii Gregoriene, unde a obţinut titlul de doctor în drept canonic, în anul 1912. A avut o capacitate intelectuală de excepţie, şi ca atare a fost în tot acest timp un student remarcabil. După întoarcerea sa de la Roma, lucrează ca vicar parohial la Ciumeşti şi Ujgorod. În 1920, Episcopul său îi încredinţează reorganizarea şi conducerea Colegiului catolic din Satu Mare, iar ulterior îl numeşte profesor de teologie. A predat drept canonic şi istoria Bisericii, fiind în acelaşi timp şi îndrumător spiritual al studenţilor teologi. Între 1923-1925 a fost paroh la Moftinu Mare şi totodată profesor de religie la liceu.

După unificarea Diecezelor de Satu Mare şi Oradea i-a fost încredinţată, în 1929, organizarea studiilor teologice, devenind prefect de studii şi director spiritual. Fiind specializat în drept canonic, s-a ocupat de aspectele juridice ale relaţiei dintre Biserică şi Stat; a elaborat Regulamentele Congregaţiei Maicilor Milostive, din Satu Mare; a întocmit lucrarea Statutul Diecezei de Satu Mare, iar în 1939 a redactat concluziile sinodului diecezan – Decretele Sinodului. Merită menţionate şi manualele de educaţie religioasă pe care le-a scris pentru elevii de liceu şi pentru intelectualii catolici: Teologie catolică, Liturgică, Istoria Bisericii Catolice.

În 1940 a fost numit profesor titular al Catedrei de drept canonic a Universităţii Franz Josef din Cluj, apoi a fost ales membru al Academiei Sfântul Ştefan. Vocaţia vieţii sale însă a fost formarea preoţilor şi educaţia spirituală a persoanelor consacrate. A desfăşurat aceste activităţi la Seminarul din Satu Mare şi la cel din Oradea, fiind de asemenea preot confesor al Surorilor Milostive, din Satu Mare, şi al celor Franciscane, din Oradea.

În scopul folosirii în cadrul predicilor şi al exerciţiilor spirituale, a scris lucrarea în patru volume, rămasă ca manuscris, Meditaţii despre Evanghelii, precum şi cartea Exerciţii spirituale pentru franciscani, păstrată tot în manuscris. Cartea de exerciţii spirituale pentru preoţi - Tată, sfinţeşte-i! – a apărut în 1998 cu titlul Preotul.

În 1942, Sfântul Scaun l-a numit Episcop al Diecezei de Satu Mare şi a fost consacrat ca atare la 17 mai de către dr. Iustin Serédi, Arhiepiscop Primat al Ungariei, împreună cu dr. Iuliu Glattfelder, Episcop de Cenad şi dr. Ştefan Madarász, Episcop de Kosice.

În vederea ocrotirii vocaţiilor preoţeşti, a iniţiat activitatea numită Opus Vocationum Ecclesiasticum, având ca scop organizarea activităţii de susţinere a vocaţiilor şi a planificat înfiinţarea de seminarii liceale pe tot cuprinsul diecezei. Acest lucru s-a realizat la Satu Mare în 1946. L-a preocupat inclusiv educarea filosofică şi spirituală a adulţilor. Cu acest scop a tradus în maghiară volumul trei – Învăţătura despre har – din lucrarea lui Spirago, Catehismul adulţilor, precum şi Marele Sacrament dumnezeiesc. Prezenţa reală a lui Isus în Sfânta Împărtăşanie – Izvor al vieţii, de Iulian P. Eymard.

Se ştie că scopul principal al vieţii sale spirituale a fost transpunerea în practică a adevăratei iubiri faţă de aproapele, dusă până la sacrificiu.

Sensibilitatea pentru problemele sociale, apărarea celor nevoiaşi şi persecutaţi l-au însoţit pe întreg parcursul vieţii. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, guvernul maghiar a suspendat, datorită intervenţiei sale, internarea într-un domiciliu forţat a episcopului greco-catolic de Baia Mare, Alexandru Rusu. A încercat să-i ajute, mai ales pe evrei, pe cei deportaţi în lagărele de concentrare. Din această cauză, autorităţile l-au ameninţat că-l vor duce şi pe el într-un lagăr de concentrare dacă nu renunţă să-i apere. În ianuarie 1945 a intervenit personal la prefectul român al judeţului şi la comandantul sovietic ca să împiedice deportarea credincioşilor săi de origine germană – şvabi; dar nu a reuşit.

În 1946 a aflat că Sfântul Părinte Papa Pius al XII-lea l-a numit în locul episcopului de Györ, care a murit ca un martir, Apor Vilmos. A declarat că se supune hotărârii Sfântului Părinte, însă a cerut ca ţinându-se cont de situaţia grea existentă, să rămână în Dieceza de Satu Mare; Sfântul Scaun i-a acceptat cererea.

Dificultăţile de tot felul deveneau tot mai mari, Guvernul a denunţat la 19 iulie 1948 Concordatul cu Sfântul Scaun, iar noua Lege a cultelor a desfiinţat şi Dieceza de Satu Mare-Oradea. În acelaşi timp, Episcopul a fost suspendat de către Guvern, interzicându-i se exercitarea funcţiei episcopale. În 1950, atunci când s-a opus autorităţilor comuniste care doreau să despartă Biserica Catolică din România de Papa de la Roma, a fost internat cu domiciliu forţat la Baia de Criş, unde nu a putut primi nici vizitatori. Puterea comunistă din România intenţiona să-l pună pe Episcopul Scheffler în locul Episcopului Aron Marton, care păstorea la Alba Iulia, singura dieceză recunoscută din România, iar Guvernul o dorea independentă de Roma. Episcopul János Scheffler nu a acceptat planul Guvernului, de aceea a fost arestat şi deţinut în închisoarea de la Jilava, iar anchetarea lui a avut loc la Ministerul de Interne.

Procesul înscenat împotriva lui nu a mai avut loc, deoarece torturile şi condiţiile inumane din închisoare i-au distrus sănătatea; a murit la 6 decembrie 1952, în închisoarea de la Jilava.

Noi toţi îl considerăm martir şi iată că Roma, prin glasul Sfântului Părinte, a confirmat convingerea noastră.

Cauza pe care a susţinut-o în fiecare etapă a vieţii sale a fost căutarea, desluşirea şi îndeplinirea voinţei lui Dumnezeu. A împărtăşit deviza Papei Pius al X-lea: Să reînnoim toate în Cristos! Dan Mizrahy, compozitorul de origine evreiască cu care a împărţit celula, a spus că ultimele cuvinte rostite în linişte şi pace de episcopul muribund au fost: „Ibi vaccabimus et videbimus, videbimus et amabimus, amabimus et laudabimus. Ecce quod erit in fine sine fine. Nam quis alius noster est finis nisi pervenire ad regnum, cuius nullus est fini?”. Ceea ce înseamnă: „Acolo ne vom odihni şi vom vedea; vom vedea şi vom iubi; vom iubi şi vom lăuda. Iată ce va fi la sfârşitul fără de sfârşit. Şi ce alt sfârşit avem, dacă nu să ajungem în împărăţia care nu va avea sfârşit” (Sfântul Augustin, De Civitate Dei, 22,30). Aceasta era meditaţia preferată a Episcopului János Scheffler.

Felicităm Dieceza de Satu Mare, preoţii, credincioşii, persoanele consacrate, în frunte cu Episcopul lor actual, Mons. Eugen Schönberger, pentru marea sărbătoare a beatificării din 3 iulie 2011.

Sărbătoarea lor este şi sărbătoarea noastră, a întregii Biserici locale de ambele rituri din România. Îl rugăm pe Fericitul martir János Scheffler să mijlocească pentru noi şi ţara noastră toată binecuvântarea şi tot harul pentru binele şi pacea tuturor, dar mai presus de toate pentru mântuirea cea veşnică.