2011-07-01 17:24:16

Cardinalii au oferit Papei o masă festivă şi un cec pentru cei săraci cu ocazia celor 60 de ani de preoţie


RV 01 iul 2011. Un cec pentru cei săraci şi un prânz fratern pentru a sărbători 60 de ani de preoţie: sunt iniţiativele concretizate vineri, în Vatican, în organizarea card. Angelo Sodano, decanul Colegiului cardinalilor, în prezenţa papei Benedict al XVI-lea care la 29 iunie a mulţumit lui Dumnezeu pentru cele şase decenii de slujire preoţească.

Momentul de împărtăşire fraternă, la care au luat parte circa 60 de cardinali, personalul Secretariatului de Stat şi colaboratorii zilnici ai Papei, a fost folosit de Benedict al XVI-lea pentru o retrospectivă spirituală:
• "În aceşti şaizeci de ani, aproape toate s-au schimbat, neschimbată a rămas însă fidelitatea Domnului. El este acelaşi, ieri, astăzi şi întotdeauna. Aceasta este certitudinea noastră care ne arată drumul către viitor".

Sunt puţini pontifii care au ajuns la 60 de ani de preoţie. În afară de Benedict al XVI-lea, istoria menţionează jubileul de diamant al papei Leon al XIII-lea, sărbătorit în 1897 la vârsta de 87 de ani. Cu acea ocazie, într-un cadru istoric marcat de nu puţine tensiuni politice la nivel european, cardinalii au oferit papei un pendul, formulând urarea ca ceasul să bată împlinirea unor timpuri mai senine.

De această dată, cardinalii i-au oferit lui Benedict al XVI-lea un cadou de altă natură, după cum a specificat card. Angelo Sodano:
• "Cunoscându-Vă sensibilitatea pastorală faţă de dieceza Romei, cardinalii au voit să vă ofere un obol pentru cei săraci din Urbe, ţinând cont de necesităţile urgente ale atâtor romani, ale numeroşilor imigranţi şi refugiaţi".

Biserica Romei, a continuat cardinalul Sodano, "vrea să fie mai mult ca oricând Biserica carităţii", caritate care cu ocazia fericită a celor 60 de ani de preoţie, se concretizează într-o ofertă de 50.000 de euro depusă înaintea Succesorului lui Petru.

''Ad multos annos, ad multos felicissimos annos'', a spus card. Sodano papei Benedict al XVI-lea, în numelor celor prezenţi.

Colegiul cardinalilor, în colaborare cu Cercul Sfântul Petru, oferise pe 29 iunie un prânz pentru săracii oraşului în grădinile bazilicii papale San Giovanni in Laterano, catedrala papei.







All the contents on this site are copyrighted ©.