Cardinalul Piacenza despre cei 60 de ani de la hirotonirea sacerdotală a Papei: în
el preoţia are prospeţimea unui inimi tinere
(RV - 28 iunie 2011) Un îndelungat minister caracterizat de „profunzimea cercetării
teologice şi de zelul apostolic”. În aceşti termeni, preşedintele episcopilor
italienei, cardinalul arhiepiscop de Genova Angelo Bagnasco se adresează într-o telegramă
de felicitări lui Benedict al XVI-lea în ajunul celei de-a 60-a aniversări de preoţie.
Se înmulţesc între timp mesajele de urări pe adresa Papei pentru importantul moment
de miercuri 29 iunie.
Roberto Piermarini de la redacţia noastră centrală
l-a întrebat pe cardinalul Mauro Piacenza, prefectul Congregaţiei pentru Cler, cât
de mult exemplul de smerenie şi fidelitate bucuroasă a lui Benedict al XVI-lea în
slujba lui Dumnezeu poate contribui la sfinţenia preoţilor. • Exemplul Sfântului
Părinte, mai cu seamă într-o epocă mediatică în care cuvânt şi imagine ajung oriunde
şi într-o clipă, într-o bătaie de aripi, este desigur de importanţă enormă şi în cazul
lui Benedict al XVI-lea mi se pare că acesta este foarte puternic pentru că el este
absolut natural. În alte cuvinte, „trăsătura mediatică” a Papei este cât se poate
de incisivă pentru că el nu este deloc mediatic, dacă se poate spune aşa, în sensul
însă al accepţiei comune a spectacolului. Papa este ceea ce este şi e de-ajuns; nimic
nu e studiat, nu există „atitudini”. Şi chiar formidabilul său Magisteriu, capabil
să centreze imediat miezul chestiunilor culturale ale timpului nostru şi să ajute
Biserica să dea răspunsurile, este expus cu mare naturaleţe, cu mare simplicitate:
chiar adevărurile cele mai înalte. Emană - aş zice - un sens de pace, din persoana
sa: acea pace pe care numai Cristos ştie să o dea şi care este proprie oamenilor liberi,
liberi pentru că înrădăcinaţi în adevăr şi în smerenie. Şi bucuria, ca simplicitate
nobilă, provin din curăţenia interioară, din strălucirea lăuntrică şi intelectuală.
Şi astfel, cea de-a 60 aniversare a preoţiei celui care este vicarul lui Cristos
Bunul Păstor, reprezintă un motiv de reflecţie salutară, desigur, pentru toţi preoţii
care participă la misiunea pastorală şi pentru toţi credincioşii şi pentru toţi oamenii
de bună voinţă, pentru că pot vedea şi înţelege mai bine ce reprezintă pentru ei,
şi alături de ei, figura preoţească. Urez ca aceasta să aibă o influenţă şi asupra
celui care este chemat şi nu a pronunţată încă „da-ul” său definitiv.