2011-06-21 12:26:14

Şaizeci de ore de adoraţie pentru Benedict al XVI-lea: propunerea Congregaţiei pentru Cler


(RV - 21 iunie 2011) Şaizeci de ore de adoraţie euharistică pentru sfinţenia preoţilor şi pentru a obţine de la Dumnezeu darul de noi şi sfinte vocaţii. Aceasta cere cardinalul Mauro Piacenza, prefectul Congregaţiei pentru Cler, tuturor episcopilor din lume pentru a sărbători cea de-a 60-a aniversare a hirotonirii la preoţie a lui Benedict al XVI-lea care se celebrează miercuri 29 iunie 2011, în solemnitatea Sfinţilor Petru şi Paul.

„Ocazia - se citeşte în scrisoarea semnată şi de arhiepiscopul secretar Celso Morga Iruzbieta - este deosebit de prielnică pentru a ne strânge în jurul Pontifului, pentru a-i manifesta gratitudinea şi afecţiunea noastră, comuniunea noastră pentru serviciul pe care îl aduce lui Dumnezeu şi Bisericii şi în primul rând, pentru faptul că face ’să strălucească din nou Adevărul asupra lumii”, la care înaltul său magister cheamă în mod continuu”. Orele de adoraţie pot fi continuative sau distribuite pe toată lunea iunie şi vor să implice în chip special preoţii.

„Culmea parcursului de rugăciune - scrie dicasterul roman - ar putea coincide cu solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus - 1 iulie, Ziua de sanctificare sacerdotală, prima vineri din luna iulie. S-ar putea astfel omagia Pontiful cu o extraordinară coroană de rugăciune şi de unitate spirituală, capabilă să arate fie centrul real al vieţii noastre, de la care provine orice efort misionar şi pastoral, fie chipul autentic al Bisericii şi al preoţilor ei”.

Congregaţia pentru Cler a indicat apoi unele orientări pentru animarea rugăciunii, în special centrate pe figura apostolului Petru. Este sugerat să se folosească pasaje din Evanghelia după Ioan capitolele 20 şi 21, unde Cristos îl întreabă pe principele Apostolilor dacă îl iubeşte mai mult decât ceilalţi, şi din Evanghelia după Matei cap. 16. în care Isus îi spune pescarului din Galileea: „Tu eşti Petru”.

Pentru rugăciunea credincioşilor se invocă viaţă şi sănătate, fericire şi pază de orice rău pentru Benedict al XVI-lea. Este cerut apoi să se înalţe rugi la Domnul pentru episcopi, preoţi, diaconi şi toţi slujitorii Evangheliei, pentru ca să fie credincioşi vocaţiei şi dăruirii lor. Fără a uita Biserica, vocaţiile, credincioşii laici şi preoţii decedaţi.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3

rv/ A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.