Bucuria credinţei în Dumnezeu, antidot la diferitele forme de idolatrie: reflecţii după cateheza Papei despre profetul Ilie

RV 17 iun 2011. Cine crede în Dumnezeu se eliberează de falsa credinţă; cine nu crede, se expune la riscul noilor forme de sclavie.

Cateheza lui Benedict al XVI-lea prezentată la audienţa generală de miercuri, 15 iunie, a atras atenţia mai multor analişti pentru mesajul extrem de simplu dar mereu actual: credinţa conduce la libertate, idolatria, la robie.

Într-un editorial publicat de cotidianul italian Avvenire, Giacomo Samek Lodovici cuprinde învăţătura Papei într-un titlu care vorbeşte de la sine: "Antidotul la idolatrie". Vă prezentăm o sinteză a acestui articol.

"Referindu-se la personalitatea şi evenimentele profetului Ilie, Papa a abordat în mod special tema idolatriei, spunând că este o atitudine nu doar a celor din vechime, dar şi a unora dintre contemporanii noştri, cu sau fără credinţă. Idolii ultimelor două secole şi de fiecare zi, sunt de exemplu, Rasa, Comunismul, Nazismul, Natura, Ştiinţa, Politica, etc., cu alte cuvinte, diferitele divinităţi în faţa cărora construiesc altare ideologii diverse, sau plăcerea, sexul, drogurile, succesul, banii, etc. Cum Dumnezeu nu poate fi manipulat şi darurile sale, el le oferă prin har, chiar şi omul de credinţă caută "ceva care poate fi gestionat cu propriile puteri" şi îşi imaginează că poate "sluji la doi stăpâni", acolo unde, în schimb, "la absolutul lui Dumnezeu, omul de credinţă trebuie să răspundă cu o iubire absolută, totală, care să cuprindă întreaga viaţă, puterile şi inima sa".

Cu privire la omul care nu crede, a continuat Benedict al XVI-lea, "acolo unde dispare Dumnezeu", deseori "omul cade în sclavia idolatriilor, după cum au dovedit regimurile totalitare şi după cum arată diferitele forme de nihilism, care îl fac pe om dependent de idoli, de idolatrii; îl fac să devină sclav". Să ne gândim de exemplu, subliniază jurnalistul, la dependenţa de droguri şi de plăcerile trupeşti. Aşadar, fără a generaliza dar nu rareori, e adevărat ceea ce spuneau diferiţi filosofi şi teologi, printre care şi Karl Barth: "când cerul se goleşte de Dumnezeu, pământul se umple de idoli".

Reflecţia Papei poate fi pusă în legătură cu actul de credinţă. Credinţa în ajutorul şi existenţa unei realităţi care vindecă, eliberează şi dă plinătate - la acestea, în definitiv, omul se aşteaptă de la idolii săi – este conaturală, chiar şi pentru filosoful Kant care considera imposibil un discurs raţional despre o realitate supranaturală. În acest sens, chiar şi formele culturale raţionaliste au un substrat de mister: de exemplu, în timpul Iluminismului se răspândesc sectele ezoterice, sau, în timpul Pozitivismului se răspândeşte tot mai mult spiritismul.

În orice caz, reia autorul articolului, oamnii din toate timpurile cad nu rareori în idolatrie. Avea dreptate Chesterton care spunea că drama omului modern nu este faptul că nu mai crede în nimic, ci de a crede în orice. E suficient să se ţină cont de cifra de afaceri colosală care se conturează de pe urma activităţii de magie, vrăjitorie, cartomanţie şi altele, spre care se îndreaptă nu doar persoane cu o educaţie slabă dar şi profesinişti, oameni politici şi manageri de renume.

Pe scurt, omul contemporan nu rareori crede într-o realitate supranaturală, dar deseori neglijează revelaţia lui Dumnezeu. La fel, fiecare are în fond un Dumnezeu, un scop ultim global al existenţei sale – care uneori se modifică pe parcursul vieţii – faţă de care îşi organizează întreaga viaţă. Un idol din cei menţionaţi mai sus, sau alţi idoli, sau chiar propria persoană (...). Evident, nu este cazul să facem aici o comparaţie între aceste scopuri ultime şi Dumnezeul creştin, dar e spaţiul pentru o invitaţie adresată oamenilor care nu cred în Dumnezeu: încercaţi să-l cunoaşteţi, aşa cum face căutătorul de comori fără să fie sigur că acestea există sau nu! Nu vă mulţumiţi cu învăţătura creştinească primită pe când eraţi copii, sau cu imaginea, deseori de caricatură, a lui Dumnezeu, pe care o transmit mass-media"
(Giacomo Samek Lodovici, "Antidoto all'idolatria", Avvenire, 16.06.2011, p. 2).

Aici, serviciul audio: