2011-06-15 14:43:43

Vatican, 14 iunie: Plenara Comisiei bilaterale permanente de lucru dintre Sfântul Scaun şi Israel


(RV – 15 iunie 2011) S-a desfăşurat marţi, 14 iunie, la Palatul Apostolic din Vatican, reuniunea în sesiune plenară a Comisiei Bilaterale Permanente de Lucru dintre Sfântul Scaun şi Israel.
Ca obiectiv al reuniunii: continuarea negocierilor în baza articolului 10, paragraful 2, al documentului „Fundamental Agreement” („Acord de bază”), privind chestiuni economice şi fiscale.

Întâlnirea a fost prezidată de mons. Ettore Balestrero, subsecretar pentru Raporturile cu Statele şi de vice-ministrul izraelian al Afacerilor Externe, Danny Ayalon, şeful delegaţiei.

Negocierile, informează o notă oficială, „s-au desfăşurat într-o atmosferă deschisă, prietenească şi constructivă, înregistrând progrese foarte semnificative”.
Părţile, se precizează, „au stabilit paşii viitori în vederea concluderii Acordului”

Următoarea reuniune plenară va avea loc pe 1 decembrie 2011, la Ministerul Afacerilor Externe din Israel.

Printre personalităţile delegaţiei Sfântului Scaun, condusă de mons. Balestrero, s-au mai numărat: arhiepiscopul Antonio Franco, nunţiu apostolic în Israel şi mons. Giacinto-Boulos Marcuzzo, vicar al Patriarhatului Latin pentru Israel.
Din delegaţia israeliană, condusă domnul Avalon, au mai făcut parte şeful Oficiului pentru Afaceri Evreieşti şi Interreligioase din lume, Shmuel Ben-Shmuel, şi ambasadorul Israelului pe lângă Sfântul Scaun, Mordechay Lewy.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.