2011-06-14 13:42:21

Benedict al XVI-lea la Reuniunea eclezială a diecezei de Roma: Nu vă fie teamă să vă angajaţi în favoarea Evangheliei!


(RV – 14 iunie 2011) „Bucuria de a genera credinţa în Biserica Romei”: aceasta este tema Reuniunii ecleziale a diecezei de Roma, la încheierea anului pastoral, reuniune iniţiată luni, 13 iunie, în bazilica „Sfântul Ioan din Lateran”.

O temă dedicată iniţierii creştine, într-un context de secularism crescând, în care „este necesară interogarea cu curaj şi încredere asupra modului de a-l vesti pe Cristos şi a educa noile generaţii în spiritul credinţei”, cum a evidenţiat cardinalul Agostino Vallini, vicar al Papei pentru dieceza de Roma, în numele tuturor celor prezenţi, episcopi, parohi, prezbiteri, diaconi, cărora Benedict al XVI-lea le-a adresat cuvinte de încurajare.

„Nu vă fie teamă să vă angajaţi în favoarea Evangheliei”, a spus Episcopul Romei, „a crede înseamnă a afla viaţa adevărată, viaţa deplină”.







All the contents on this site are copyrighted ©.