Pătimirea Siriei: editorialul părintelui Federico Lombardi la rubrica Octava Dies
(RV – 11 iunie 2011) Pe 9 iunie, Benedict al XVI-lea a adresat noului ambasador
al Siriei pe lângă Sfântul Scaun un discurs deosebit de semnificativ în care se opreşte
asupra revoltelor din ţările arabe şi asupra situaţiei dificile din Orientul Mijlociu.
Recent, un apel lansat de călugării iezuiţi din Siria, la finalul unei
reuniuni ce a avut loc la Damasc pe 3 iunie îndeamnă populaţia la mobilizare în vederea
construirii unui autentic dialog naţional în vederea unei soluţii la criza în curs.
Două momente care au inspirat reflecţia directorului nostru general, părintele
Federico Lombardi, la editorialul pentru rubrica „Octava Dies”, săptămânalul informativ
al Centrului Vatican de Televiziune:
• „Sunt deja luni de când situaţia este
în agitaţie în Siria ca şi în diverse alte ţări din lumea arabă, dar evenimentele
siriene sunt deosebit de preocupante din cauza unei violenţe persistente care pare
de nerezolvat.
Călugării iezuiţi sirieni au publicat recent un document important
din care reiese întreaga lor iubire pentru o ţară cu o mare tradiţie a unităţii în
diversitate, pe care o descriu ca pe „un mozaic viu şi frumos”. O ţară în care
sunt exprimate în prezent revendicări sociale şi politice orientate spre un nivel
major de civilizaţie, dar care – în situaţia de confuzie actuală – au deschis poarta
către violenţă şi se încearcă declanşarea eversiunii şi a războiului între comunităţile
religioase, cu un mare risc de dezintegrare a societăţii.
Pornind de la această
situaţie, iezuiţii sirieni fac un apel la dialog adresat întregii societăţi, un apel
la libertate de expresie, la participare şi la refuzarea violenţei. Pentru creştinii
sirieni, unitatea naţională reprezintă condiţia de viaţă şi de aceea trebuie şi vor
să fie punţi active pentru un dialog naţional autentic şi serios.
În discursul
către noul ambasador al Siriei, Benedict al XVI-lea propune cu maximă prestanţă cadrul
de referinţă pentru acest dialog, fondat pe demnitatea fiecărei persoane umane.
Papa
vorbeşte cu claritate despre necesitatea unor „adevărate reforme în viaţa politică,
economică şi socială”; vorbeşte de schimbări care nu trebuie să se realizeze „în termeni
de intoleranţă, de discriminare sau de conflict, şi cu atât mai puţin de violenţă,
ci în termeni de respect faţă de adevăr, faţă de drepturile persoanei şi ale colectivităţii,
a coexistenţei şi reconcilierii”.
Pontiful insistă şi asupra rolului constructiv
al creştinilor în cadrul societăţii siriene, asupra raporturilor lor pozitive cu musulmanii
de care-i leagă preocuparea pentru binele comun, cerând autorităţilor siriene să ţină
cont de aspiraţiile societăţii civile şi de insistenţele internaţionale, îndemnându-le
de asemenea să-şi lărgească privirea asupra necesităţii unor soluţii globale pentru
popoarele din Orientul Mijlociu.
Este absolut necesar să se opună dezintegrării
regiunii şi multiplicării la nesfârşit a conflictelor, situaţii ce constrâng populaţia
să fugă dintr-o ţară în alta, din Irak în Siria şi din Siria în Turcia. Este necesară
convertirea la dialogul reconcilierii şi al păcii”.