Ulise e Lelia Amendolagine, pereche de soţi sfinţi în cotidianul vieţii

(RV - 8 iunie 2011) Slujitorii lui Dumnezeu Lelia şi Ulise Amendolagine sunt un cuplu de soţi creştini care au trăit la Roma în secolul trecut. În aceste zile s-a încheiat în Palatul Apostolic din Lateran, procesul diecezan despre viaţa, virtuţile şi faima de sfinţenie, în prezenţa celor doi fii încă în viaţă, Tereza şi părintele carmelit Raffaele.
Asiduitatea în rugăciunea zilnică şi în adoraţia euharistică atestă viaţa exemplară a lui Ulise şi Lelia Amendolagine ca soţi şi părinţi creştini. Viaţa lor împreună a fost o adevărată comuniune conjugală şi spirituală.

Tereza, singura fiică, ceilalţi copii ai lor erau băieţi, le schiţează astfel portretul:
• Erau foarte diferiţi în privinţa caracterului şi al modului de a se comporta. Tatăl meu şi mama mea se asemănau în a face referinţă la Dumnezeu pentru tot ce făceau şi aceasta îi unea. Ulise era blând, înclinat spre ascetism şi calm în timp ce Lelia era energică, mai combatantă şi vioaie. Considerau, însă diversitatea lor o bogăţie primită de la Domnul.

Drumul lor în special, a fost marcat puternic de spiritualitatea legată de Carmel, de Ordinul Carmelit. Ulise era terţiar carmelit, iar Lelia aparţinea la o Confrerie a Sfântului Scapular. Ne vorbeşte despre aceasta părintele Raffaele, singurul din cei cinci copii care i-a urmat pe părinţi în această sfântă vocaţie:
• Părinţii mei locuiau aproape de parohia Sfânta Tereza, pe strada Corso d’Italia din Roma, ţinută de părinţii carmeliţi desculţi. Pentru ei aceasta însemna a respira puţin atmosfera care domnea acolo în parohie şi când i-am cunoscut pe părinţi carmeliţi ne-am afecţionat de ei şi ei mi-au împărtăşit şi mie, mai direct, această atenţie a lor faţă de Carmel. Îmi amintesc cuvintele tatălui meu: ’Eu iubesc Carmelul, pentru că este Ordinul Mariei, pentru că spiritualitatea sa mă împinge spre intimitatea cu Dumnezeu, pentru că numeroşii şi minunaţii săi sfinţi exercită asupra mea un farmec irezistibil, pentru că Isus mă vrea creştin desăvârşit pe această stradă’: acestea, tatăl meu mi le-a scris-o abia intrasem în noviciat. Se simţea bucuria sa de a fi carmelit şi în a mă vedea urmând aceeaşi cale.

Soţii Amendolagine au înfruntat cu mare credinţă multe şi felurite încercări: în 1951, boala şi moartea Leliei, după 21 de ani de căsătorie. Postulatorul cauzei de beatificare, Luca Pasquale, un credincios laic însărcinat de Centrul diecezan cu pastorala familială:
• Sfinţenia Leliei şi a lui Ulise este, după mine, o sfinţenie trăită în viaţa normală, în cotidian. Un lucru foarte special, în care se vede modul lor extraordinar de a trăi, a fost chiar în ultimele zile de viaţă ale Leliei. Lelia a murit de tumoare, când era destul de tânără, cu o boală îndelungată şi suferinţe cumplite: tocmai în acele zile înainte de a muri Lelia a vorbit despre Sfânta Fecioara Maria care venea înaintea ei. Şi în mod cert, după mărturia fiilor ei, acest lucru e adevărat: într-adevăr vedea.

Aici serviciul audio: