2011-06-06 18:24:04

Luni: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 6 iunie 2011) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Papa către Biserica croată, duminică 5 iunie, la încheierea vizitei de două zile cu ocazia Primei Întâlniri Naţionale a Familiilor Croate la Zagreb: "fii, cu umilinţă şi curaj, conştiinţa morală a societăţii!". Rugăciunea Pontifului la mormântul Fericitului Alois Stepinac. Anulată, duminică seară, ceremonia plecării din cauza ploii torenţiale.

- Din agenda pontificală la zi: Benedict al XVI-le l-a numit nunţiu apostolic în Ungaria pe arhiepiscopul Alberto Bottari de Castello, până în prezent nunţiu apostolic în Japonia.

- S-a încheiat zilele trecute, la termenul prevăzut, prima fază a vizitei apostolice în cele patru dieceze mitropolitane din Biserica irlandeză. Vizita apostolică a fost anunţată de Benedict al XVI-lea în Scrisoarea către catolicii din Irlanda, pe fondul problemelor legate de abuzurile comise de unii membri ai clerului în dauna minorilor. În comunicatul oficial, vizitatorii papali subliniază deschiderea şi colaborarea Bisericii locale în rezolvarea cu determinare a cazurile de abuz şi acordarea de asistenţă pentru victime, ca premisă fundamentală pentru o autentică reînnoire spirituală.

- Londra. Semnată, luni, de preşedintele Traian Băsescu şi premierul britanic David Cameron, Declaraţia comună privind extinderea parteneriatului strategic între România şi Marea Britanie. De asemeni, potrivit Agerpres, partea română a prezentat celei britanice evoluţiile pozitive înregistrate de România în privinţa Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) pe justiţie.

- Scrisoare de protest a Preafericitului Lucian faţă de nerespectarea legii la Caşva (MS). Din păcate se ajunge până aici. Şi aflăm că în localitatea respectivă mai sunt încă două biserici în care oficiază creştinii ortodocşi. Oare este atât de greu de rezolvat în spiritul dreptăţii şi carităţii creştine un caz atât de izolat, când în Italia, Biserica catolică - comunităţi parohiale şi case mănăstireşti pun la dispoziţie - generos şi nu fără deranj - peste 150 de biserici şi capele pentru serviciul liturgic al credincioşilor români ortodocşi?

- Benedict al XVI-lea l-a numit pe cardinalul Carlos Amigo Vallejo trimis al său special la celebrările conclusive, din 7 şi 8 august, ale celui de-al cincilea centenar al primelor circumscripţii ecleziastice în America, la Santo Domingo şi La Vega, în Republica Dominicană, şi la San Juan, în Puerto Rico.

- Părintele Jerzy Popiełuszko, un preot şi martir al Bisericii. Asasinat de regimul comunist în 1984, a fost proclamat Fericit în urmă cu un an, duminică 6 iunie 2010 la Varşovia. Dacă „Doctrina perversă a urii şi a morţii” care „s-a abătut asupra patriei voastre” nu a prevalat asupra Evangheliei, aceasta se datorează unor persoane precum părintele Jerzy, care „doar cu armele spirituale ale adevărului, dreptăţii şi carităţii a căutat să revendice libertatea conştiinţei sale de cetăţean şi de preot": a spus la predică arhiepiscopul celebrant Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor.

- China: devoţiunea către Sfânta Inimă a comunităţilor catolice. Comunităţile catolice continentale chineze trăiesc intens luna iunie, dedicată Sfintei Inimi a lui Isus, prin mai mult iniţiative. Evlavia la Inima Preasfântă a lui Isus este foarte simţită în China şi s-a transmis din generaţie în generaţie.

- Turcia: nunţiul apostolic Lucibello îl pomeneşte pe mons. Padovese şi invocă libertate religioasă. „Atare libertate înseamnă nu doar libertate de cult - a specificat - dar şi de conştiinţă. Este important să se sublinieze că o persoană trebuie să aibă responsabilitatea de a crede sau de a nu crede sau şi de schimba religia”.

- Bucureşti. Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române a solicitat Parlamentului o iniţiativă legislativă prin care ziua de 30 noiembrie, Sfântul Apostol Andrei, să fie declarată sărbătoare legală nelucrătoare.

- India. Biserica catolică de pe subcontinentul indian susţine candidatura la Premiul Nobel pentru pace a arhiepiscopului de Guwahati, mons. Thomas Menamparampil, în semn de "recunoaştere pentru efortul şi dăruirea dovedite de peste 25 de ani la construcţia păcii şi armoniei în nord-estul Indiei, regiune marcată de conflicte teritoriale şi ciocniri interetnice".

- Din actualitatea internaţională. Siria-Israel: stare de alertă maximă la graniţa dintre cele două ţări, după manifestaţiile de protest, duminică, pe platoul Golan, soldat cu moartea a cel puţin 10 persoane. Yemen: opozanţii preşedintelui Saleh solicită o nouă constituţie a ţării. Siria: Agenţia atomică internaţională denunţă lipsa de colaborare a Siriei în privinţa sitului de la Al Kibar, unde există temeri privind construcţia secretă a unui reactor nuclear. Portugalia: partidul de centru-dreapta, câştigător la alegerile anticipate de duminică. Macedonia: anticipatele politice de duminică, adjudecate de partidul conservator.

- Marţi 7 iunie, în calendarul liturgic bizantin român, Sfântul Teodot, episcop al Ancirei (Ankara de azi), martir, anul 303; în calendarul roman sau latin, Sfântul Robert, abate cistercin de Newminster, în Anglia, anul 1159.








All the contents on this site are copyrighted ©.