2011-06-02 13:25:38

Catolicii se pregătesc să sărbătorească 60 de ani de preoţie ai Papei: scrisoare a PS Petru Gherghel


(RV - 2 iunie 2011) În vederea celei de-a 60-a aniversări a hirotonirii preoţeşti a Papei Benedict al XVI-lea, care se va celebra la 29 iunie 2011, în solemnitatea Sfinţilor Petru şi Paul, Congregaţia pentru Cler a difuzat un apel către catolicii din toată lumea invitându-i să celebreze această aniversare prin 60 de ore de rugăciune euharistică pentru sanctificarea clerului şi pentru darul de noi vocaţii sacerdotale.
Celebrările se vor putea încheia în ziua de 1 iulie, în sărbătoarea Sfintei Inimi a lui Isus şi Ziua Mondială de rugăciune pentru preoţi.

În acest sens, PS Petru Gherghel, episcop al diecezei de Iaşi a adresat următoarea Scrisoare pastorală "Chemare specială la rugăciune şi adoraţie":

Sfinţiile voastre,
dragi fraţi şi surori,
iubiţi credincioşi,

Sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea va împlini la 29 iunie, solemnitatea Sfinţilor Petru şi Paul, 60 de ani de preoţie.

În lumea catolică au loc numeroase iniţiative pentru a-i arăta Sfântului Părinte mulţumirea, afecţiunea şi comuniunea pentru slujirea pe care o oferă lui Dumnezeu şi Bisericii sale şi în mod deosebit pentru că "face să strălucească Adevărul în lume", la care îi cheamă pe toţi.

Ne unim şi noi la aceste iniţiative şi vă chemăm pe toţi: preoţi, călugări şi credincioşi la rugăciune, la a oferi Sfântului Părinte un buchet spiritual. Într-un mod special vă invităm în această lună, închinată inimii lui Isus, la adoraţie pentru sfinţirea preoţilor şi pentru a obţine de la Dumnezeu vocaţii la sfânta Preoţie. Împlinim în felul acesta şi chemarea pe care Isus a făcut-o odinioară: "Secerişul este mare, însă lucrătorii sunt puţini. Rugaţi-l deci pe Domnul secerişului să trimită lucrători la secerişul lui" (Mt 9,37-38).

Părinţii decani, toţi parohii, superiorii din institutele de învăţământ, superiorii şi superioarele din casele călugăreşti, precum şi responsabilii celorlalte structuri diecezane vor dispune să fie făcute ore de adoraţie speciale în fiecare vineri din luna iunie şi intenţii de rugăciuni în cadrul sfintelor Liturghii celebrate în această perioadă.

Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru vocaţiile care există în dieceză şi ne rugăm pentru preoţii care vor fi sfinţiţi în catedrala din Iaşi chiar în ziua când Sfântul Părinte va împlini 60 de ani de preoţie. La Liturghia solemnă, în cadrul căreia vor fi consacraţi întru sfânta Preoţie tineri din Seminarul nostru din Iaşi, vom avea din nou ocazia să ne rugăm pentru Sfântul Părinte.

La 1 iulie vom celebra cu bucurie misterul iubirii Inimii preasfinte, garanţia şi dovada iubirii infinite a lui Dumnezeu faţă de noi. Vom celebra Ziua Mondială de Rugăciune pentru Sfinţirea Preoţilor (a 65-a), zi în care este amintită şi adorată Inima preasfântă a lui Isus. Este o ocazie ca toţi credincioşii să se roage împreună cu preoţii şi pentru preoţi, o ocazie ca preoţii să se regăsească în rugăciune pentru a avea preoţi sfinţi.

Preoţia înseamnă grija lui Dumnezeu faţă de oameni, reprezintă gestul permanenţei iubirii lui Isus Cristos. Opera sa de mântuire, prin preoţi, poate fi reînnoită până la sfârşitul veacurilor. Îi aducem mulţumiri lui Dumnezeu pentru cei 60 de ani de Preoţie ai Sfântului Părinte şi ne rugăm ca Dumnezeu să-l însoţească cu harul său şi-i spunem: Întru mulţi ani, Sfinte Părinte!

Cu dorinţe de binecuvântare şi de ocrotire cerească prin mijlocirea Mariei, mama preoţilor.

Iaşi, 18 mai 2011

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi

sursa: ercis.ro

rv/A.Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.