2011-05-31 12:17:33

Benedict al XVI-lea la procesiunea cu recitarea Rozariului în Grădinile Vaticane, în ultima zi de mai, lună dedicată cinstirii Maicii Domnului


(RV – 31 mai 2011) 31 mai, încheiere lunii mariane. Marţi seară, în sărbătoarea Vizitei Sfintei Fecioare Maria, tradiţionala celebrare mariană în Grădinile Vaticane la încheierea lunii mai.
Începând de la ora 20: impresionanta procesiune a credincioşilor purtând în mâini torţe sau lumânări aprinse, plecând de la biserica Sfântul Ştefan a Abisinienilor (Etiopienilor) credincioşii participă la recitarea Sfântului Rozariu condusă de cardinalul Angelo Comastri, vicar general al Papei pentru Cetatea Vaticanului şi arhiparoh al basilicii Sfântul Petru.

Procesiunea se încheie la Grota de Lourdes unde are lor celebrarea liturgiei Cuvântului, cu participarea, la final, a Sfântului Părinte, care va adresa un scurt cuvânt de învăţătură şi va împărţi binecuvântarea apostolică.







All the contents on this site are copyrighted ©.