2011-05-28 13:47:04

Republica Cehă: Se discută asupra restituirii bunurilor bisericeşti confiscate în timpul regimului comunist


(RV – 28 mai 2011) Republica Cehă: Propunerea guvernului privind restituirea proprietăţilor bisericeşti confiscate în timpul regimului comunist va fi supusă analizei reprezentanţilor Bisericilor şi comunităţilor ecleziale prezente în Republica Cehă, pe 30 mai, de către ministrul Culturii, Jiří Besser.

Cum este prevăzut, comisia guvernamentală are în program restituirea maximei cantităţi posibile de terenuri, de zone împădurite şi de proprietăţi imobiliare.
Potrivit agenţiei SIR, despăgubirile în bani vor fi luate în consideraţie doar în cazul în care restituirea proprietăţilor nu va putea fi pusă în practică din cauza vreunui motiv valid.

Propunerea concretă va rămâne deschisă comentariilor şi sugestiilor din partea Bisericilor. Ministrul Agriculturii a prezentat deja un registru al zonelor împădurite şi al terenurilor direct interesate.

Potrivit Biroului de Presă al Conferinţei Episcopale din Republica Cehă, 95% din proprietăţi ar putea fi restituite până la sfârşitul acestui an, în funcţie de rezultatul negocierilor cu Bisericile şi comunităţile ecleziale.
Versiunea finală a concordatului asupra proprietăţilor, între Stat şi Biserici, ar putea fi gata până în 2012.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.