Papa la audienţa generală: rugăciunea este o luptă cu Dumnezeu care se câştigă predându-se
iubirii sale
(RV - 25 mai 2011) Viaţa este ca o „lungă noapte de luptă şi de rugăciune”, în
care omul trebuie să caute cu perseverenţă binecuvântarea lui Dumnezeu. Este unul
din gândurile care au caracterizat audienţa generală de miercuri condusă de Benedict
al XVI-lea în Piaţa Sfântul Petru. Papa a continuat ciclul de cateheze dedicat rugăciunii,
inspirându-se din povestirea biblică a luptei patriarhului Iacob cu îngerul lui Dumnezeu
la vadul torentului Iaboc.
O noapte în beznă. un om care se mişcă favorizat
de întuneric pentru că are ceva pe conştiinţă de care vrea să fie iertat şi caută
în umbră un aliat pentru propria sa siguranţă. Şi apoi, imprevizibilul: un necunoscut
care sare din întuneric şi îl atacă, angajându-l într-o luptă fără capăt care va dura
toată noaptea până la ziuă. Sunt elementele narative ale episodului descris în Cartea
Genezei 32, din care Benedict al XVI-lea a preluat textul pentru cateheza sa. Omul
care acţionează în ascuns este Iacob, care încearcă să se întoarcă în pământul său,
după ce fugise de acolo, sustrăgându-i dreptul de prim născut fratelui săi Esau, ba
chiar şi binecuvântarea înşelându-l pe tatăl său Isaac care era orb. Acum Iacob se
întoarce în ascuns, dar în timp ce vrea să treacă prin vadul torentului Yabboq, agresorul
îi zădărniceşte planurile: • Folosise şiretenia sa pentru a încerca să se sustragă
unei situaţii primejdioase, se gândea să reuşească să aibă totul sub control, şi în
schimb se află acum în situaţia de a înfrunta o luptă misterioasă care îl surprinde
în solitudine şi fără să-i dea posibilitatea de a organiza o apărare adecvată.
Schimbul
de lovituri este dur iar rezultatele luptei corp la corp sunt schimbătoare. Iacob,
explică Papa, nu reuşeşte în întuneric să-l distingă pe agresor. Dar la sfârşit reuşeşte
să-l învingă. Pentru a-l lăsa să plece, Iacob pretinde ca adversarul să-i acorde binecuvântarea
sa, aceeaşi - observă Benedict al XVI-lea - pe care o storsese tatălui orb. Agresorul
îl întreabă înainte pe Iacob, care îi este numele şi acesta i-l zice: • Aici
lupta capătă o cotitură importantă. A cunoaşte numele cuiva, în fapt, implică o soi
de putere asupra persoanei, deoarece numele, în mentalitatea biblică, conţine realitatea
mai profundă a individului, îi dezvăluie secretul şi destinul. A cunoaşte numele înseamnă
deci a cunoaşte adevărului despre altul şi aceasta permite de a-l putea domina.
Scena
afirmă Papa, se răsturnat. Învingătorul ciocnirii „se lasă în mâinile opozantului
său” şi de la el „primeşte un nume nou”. Numele lui Iacob, a explicat Papa, făcea
aluzie la verbul „a înşela”, iar acum numele nou pe care i-l dă Dumnezeu - căci este
el agresorul misterios - este acela de „Israel”, care înseamnă „Dumnezeu este puternic,
Dumnezeu învinge”: • Deci Iacob a prevalat, a învins - este adversarul însuşi
cel care o spune - dar noua sa identitate. primită chiar de la adversarul său. afirmă
şi mărturiseşte biruinţa lui Dumnezeu. Şi când Iacob va cere să afle la rândul său
numele celui cu care s-a luptat, acesta va refuza să i-l spună, dar se va revela într-un
gest fără echivoc, dându-i binecuvântarea. Acea binecuvântare pe care Patriarhul o
ceruse la începutul luptei îi este acum acordată.
În acest episod biblic,
a continuat Sfântul Părinte, Biserica a văzut întotdeauna „simbolul rugăciunii ca
o confruntare, o luptă a credinţei şi victoria perseverenţei”: • Textul biblic
ne vorbeşte despre lunga noapte a căutării lui Dumnezeu, despre lupta pentru a-i cunoaşte
numele şi a-i vedea chipul; este noaptea rugăciunii care cu tenacitate şi perseverenţă
îi cere lui Dumnezeu binecuvântarea şi un nume nou, o nouă realitate, rod de convertire
şi de iertare.
În definitiv, a conclus Papa, noaptea lui Iacob la vadul
torentului Yabboq devine „pentru credincios un punct de referinţă pentru a înţelege
relaţia cu Dumnezeu care în rugăciune îşi află expresia sa cea mai mare”: •
Rugăciunea cere încredere, apropiere, aproape într-un corp la corp simbolic nu cu
un Dumnezeu potrivnic şi vrăjmaş, dar cu un Domn binecuvântător care rămâne mereu
misterios, care apare de neajuns (…) Şi dacă obiectul dorinţei este raportul cu Dumnezeu,
cu binecuvântarea şi iubirea sa, atunci lupta nu va putea decât să culmineze în dăruirea
de sine lui Dumnezeu, în recunoaşterea propriei slăbiciuni, care învinge tocmai atunci
când ajunge să se lase în mâinile îndurătoare ale lui Dumnezeu.
Între saluturile
către cei circa 15 mii de prezenţi în Piaţa San Pietro de relevat cel adresat de Papa
în engleză grupului de militari americani răniţi în acţiune în Afghanistan şi în Irak.
Grupul face parte din Asociaţia „Răniţilor de Război”, care se ocupă de asistenţa
invalizilor ajutându-i să se reintegreze în societate. Papa i-a asigurat de „solidaritatea
sa în rugăciune”.
Ca de obicei, la terminarea audienţei s-a cântat rugăciunea
Tatăl nostru în limba latină intonată de Pontif şi continuată împreună cu toţi cei
prezenţi, aceştia putând urmări textul pe verso biletelor de intrare, Apoi Urmaşul
lui Petru a invocat peste toţi binecuvântarea sa apostolică, extinzând-o bucuros la
toţi cei care o primesc şi pe calea undelor în acelaşi spirit de credinţă.