2011-05-25 15:08:07

Papa la audienţa generală: rugăciunea este o luptă cu Dumnezeu care se câştigă predându-se iubirii sale


(RV - 25 mai 2011) Viaţa este ca o „lungă noapte de luptă şi de rugăciune”, în care omul trebuie să caute cu perseverenţă binecuvântarea lui Dumnezeu. Este unul din gândurile care au caracterizat audienţa generală de miercuri condusă de Benedict al XVI-lea în Piaţa Sfântul Petru. Papa a continuat ciclul de cateheze dedicat rugăciunii, inspirându-se din povestirea biblică a luptei patriarhului Iacob cu îngerul lui Dumnezeu la vadul torentului Iaboc.

O noapte în beznă. un om care se mişcă favorizat de întuneric pentru că are ceva pe conştiinţă de care vrea să fie iertat şi caută în umbră un aliat pentru propria sa siguranţă. Şi apoi, imprevizibilul: un necunoscut care sare din întuneric şi îl atacă, angajându-l într-o luptă fără capăt care va dura toată noaptea până la ziuă. Sunt elementele narative ale episodului descris în Cartea Genezei 32, din care Benedict al XVI-lea a preluat textul pentru cateheza sa. Omul care acţionează în ascuns este Iacob, care încearcă să se întoarcă în pământul său, după ce fugise de acolo, sustrăgându-i dreptul de prim născut fratelui săi Esau, ba chiar şi binecuvântarea înşelându-l pe tatăl său Isaac care era orb. Acum Iacob se întoarce în ascuns, dar în timp ce vrea să treacă prin vadul torentului Yabboq, agresorul îi zădărniceşte planurile:
• Folosise şiretenia sa pentru a încerca să se sustragă unei situaţii primejdioase, se gândea să reuşească să aibă totul sub control, şi în schimb se află acum în situaţia de a înfrunta o luptă misterioasă care îl surprinde în solitudine şi fără să-i dea posibilitatea de a organiza o apărare adecvată.

Schimbul de lovituri este dur iar rezultatele luptei corp la corp sunt schimbătoare. Iacob, explică Papa, nu reuşeşte în întuneric să-l distingă pe agresor. Dar la sfârşit reuşeşte să-l învingă. Pentru a-l lăsa să plece, Iacob pretinde ca adversarul să-i acorde binecuvântarea sa, aceeaşi - observă Benedict al XVI-lea - pe care o storsese tatălui orb. Agresorul îl întreabă înainte pe Iacob, care îi este numele şi acesta i-l zice:
• Aici lupta capătă o cotitură importantă. A cunoaşte numele cuiva, în fapt, implică o soi de putere asupra persoanei, deoarece numele, în mentalitatea biblică, conţine realitatea mai profundă a individului, îi dezvăluie secretul şi destinul. A cunoaşte numele înseamnă deci a cunoaşte adevărului despre altul şi aceasta permite de a-l putea domina.

Scena afirmă Papa, se răsturnat. Învingătorul ciocnirii „se lasă în mâinile opozantului său” şi de la el „primeşte un nume nou”. Numele lui Iacob, a explicat Papa, făcea aluzie la verbul „a înşela”, iar acum numele nou pe care i-l dă Dumnezeu - căci este el agresorul misterios - este acela de „Israel”, care înseamnă „Dumnezeu este puternic, Dumnezeu învinge”:
• Deci Iacob a prevalat, a învins - este adversarul însuşi cel care o spune - dar noua sa identitate. primită chiar de la adversarul său. afirmă şi mărturiseşte biruinţa lui Dumnezeu. Şi când Iacob va cere să afle la rândul său numele celui cu care s-a luptat, acesta va refuza să i-l spună, dar se va revela într-un gest fără echivoc, dându-i binecuvântarea. Acea binecuvântare pe care Patriarhul o ceruse la începutul luptei îi este acum acordată.

În acest episod biblic, a continuat Sfântul Părinte, Biserica a văzut întotdeauna „simbolul rugăciunii ca o confruntare, o luptă a credinţei şi victoria perseverenţei”:
• Textul biblic ne vorbeşte despre lunga noapte a căutării lui Dumnezeu, despre lupta pentru a-i cunoaşte numele şi a-i vedea chipul; este noaptea rugăciunii care cu tenacitate şi perseverenţă îi cere lui Dumnezeu binecuvântarea şi un nume nou, o nouă realitate, rod de convertire şi de iertare.

În definitiv, a conclus Papa, noaptea lui Iacob la vadul torentului Yabboq devine „pentru credincios un punct de referinţă pentru a înţelege relaţia cu Dumnezeu care în rugăciune îşi află expresia sa cea mai mare”:
• Rugăciunea cere încredere, apropiere, aproape într-un corp la corp simbolic nu cu un Dumnezeu potrivnic şi vrăjmaş, dar cu un Domn binecuvântător care rămâne mereu misterios, care apare de neajuns (…) Şi dacă obiectul dorinţei este raportul cu Dumnezeu, cu binecuvântarea şi iubirea sa, atunci lupta nu va putea decât să culmineze în dăruirea de sine lui Dumnezeu, în recunoaşterea propriei slăbiciuni, care învinge tocmai atunci când ajunge să se lase în mâinile îndurătoare ale lui Dumnezeu.

Între saluturile către cei circa 15 mii de prezenţi în Piaţa San Pietro de relevat cel adresat de Papa în engleză grupului de militari americani răniţi în acţiune în Afghanistan şi în Irak. Grupul face parte din Asociaţia „Răniţilor de Război”, care se ocupă de asistenţa invalizilor ajutându-i să se reintegreze în societate. Papa i-a asigurat de „solidaritatea sa în rugăciune”.

Ca de obicei, la terminarea audienţei s-a cântat rugăciunea Tatăl nostru în limba latină intonată de Pontif şi continuată împreună cu toţi cei prezenţi, aceştia putând urmări textul pe verso biletelor de intrare, Apoi Urmaşul lui Petru a invocat peste toţi binecuvântarea sa apostolică, extinzând-o bucuros la toţi cei care o primesc şi pe calea undelor în acelaşi spirit de credinţă.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3

rv/A.Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.