2011-05-24 16:31:50

Semnată Convenţia dintre Sfântul Scaun şi Croaţia care tutelează dreptul de învăţământ al şcolilor catolice în Ţară


(RV - 24 mai 2011) Pe plan diplomatic, cea de luni 23 mai, a fost o zi importantă pentru Sfântul Scaun, care a semnat Convenţia de aplicare a Acordului semnat cu 15 ani în urmă cu Republica Croaţia relativ la colaborarea în domeniul educativ şi cultural. Documentul recunoaşte în esenţă Bisericii catolice dreptul de a institui şcoli de orice ordin şi grad şi stabileşte obligaţiile respective ale Statului, inclusiv salariile învăţătorilor.

Convenţia fixează apoi regulile pentru înscrieri, tipul de instrucţiune oferită, numirea directorilor şi aprobarea statutelor şcolilor catolice. În intervenţia sa la ceremonie, primul ministru croat, doamna Jadranka Kosor, a pus în relief importanţa Acordului, ajuns în preajma vizitei apostolice pe care Benedict al XVI-lea o va face în Croaţia în zilele de 4 şi 5 iunie.

Premierul Kosor a vorbit despre importantul rol desfăşurat de institutele educative catolice în promovarea sentimentului patriotic şi a în a fi conştienţi de propriile rădăcini culturale şi religioase, cu atât mai importante azi - a afirmat - când Croaţia se pregăteşte să intre în Uniunea Europeană. Şi preşedintele Conferinţei episcopale croate, arhiepiscopul Marin Srakić, a luat cuvântul amintind cum şcolile catolic e nu sunt închise şi citând în acest sens exemplul din Kosovo, unde 90% dintre elevii şcolilor catolice sunt musulmani.

La semnarea Convenţiei - relatează agenţia episcopilor IKA - erau prezenţi şi secretarul general al Conferinţei episcopale locale, mons. Enco Rodinis, mons. Ante Ivas, episcop de Sebenic, şi mons. Antun Škvorčević, episcop de Požegail. Din partea guvernului a fost prezent ministrul Ştiinţei, Educaţiei şi Sportului, Radovan Fuchs.








All the contents on this site are copyrighted ©.