2011-05-24 19:44:52

Marţi: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 24 mai 2011) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- La invitaţia Papei, Biserica se roagă anual pentru catolicii din China în ziua de 24 mai. Reflecţia părintelui Lazzarotto din cadrul Institutului Pontifical Misiune Externe - PIME.

- Papa: catolici din toată lumea în rugăciune pentru Biserica din China pentru a cere de la Dumnezeu darul unităţii şi perseverenţei pentru catolicii chinezi.

- Semnată Convenţia între Sfântul Scaun şi Croaţia care tutelează dreptul de învăţământ al şcolilor catolice în Ţară.

- Calendarul călătoriilor apostolice ale lui Benedict al XVI-lea în 2011: 4 călătorii internaţionale şi 4 în Italia dintre care una deja efectuată: următoarea este cea internaţională în zilele de 4 şi 5 iunie în Croaţia.

- „Familia: munca şi sărbătoarea”: este titlul colecţiei de cateheze pregătitoare la cea de-a VII-a Întâlnire mondială a Familiilor care va avea loc la Milano, Italia, de la 30 mai la 3 iunie 2012. Lucrarea a fost prezentată marţi dimineaţă în Sala de presă a Sfântului Scaun de cardinalul Ennio Antonelli, preşedintele Consiliului Pontifical al Familiei şi de cardinalul Dionigi Tettamanzi, arhiepiscop de Milano. Lucrarea editată de Librăria Editură Vaticană a fost publicată şi pe site-ul Consiliului la adresa www. familia.va

- La Roma este în curs cea de-a 19-a Plenară a organizaţiei „Caritas Internationalis” care împlineşte 60 de ani de activitate. Preşedintele acestea, cardinalul Oscar Andrés Rodríguez Maradiaga, arhiepiscop de Tegucigalpa în Honduras, a subliniat în deschiderea lucrărilor că „iubirea lui Dumnezeu străluceşte în solidaritatea faţă de cei care suferă”. Este „inima misiunii Bisericii, expresie prin care Biserica se dovedeşte semn şi instrument al unităţii întregul neam omenesc”.

- Episcopii italieni sunt reuniţi de luni 23 până vineri 27 mai în Aula Sinodului din Vatican pentru cea de-a 62-a Adunare generală. Lucrările s-au deschis cu raportul prezentat de preşedintele Conferinţei cardinalul Angelo Bagnasco, arhiepiscop de Genova. Pe agenda de lucru: în deceniul 2010-2020, dedicat educaţiei, episcopii se concentrează asupra subiecţilor şi metodelor prin care misiunea Bisericii conduce la întâlnirea cu Cristos, izvor, itinerar şi obiectiv al oricărei practici pastorale; în timpul adunării va fi examinată şi cea de-a doua parte a materialelor pentru a treia ediţie în italiană a Liturghierului Roman. Joi 26 mai, în cursul după amiezii, episcopii italieni se reunesc în Bazilica Sfânta Maria Maggiore pentru recitarea rugăciunii Rozariului condusă de Papa Benedict al XVI-lea în cea de-a 150 aniversare a Unităţii politice a Italiei.

- Germania: pregătiri intense pentru întâlnirea ecumenică cu Papa la Erfurt. Pregătirile pentru întâlnirea ecumenică în program în timpul vizitei lui Benedict al XVI-lea în Germania, din perioada 22-25 septembrie 2011, sunt la un bun punct. A declarat Nikolaus Schneider, preşedintele Consiliului Bisericii Evanghelice Germane (EkD) şi mons. Robert Zollitsch, preşedinte al Conferinţei episcopale germane (Dbk), într-un comunicat comun difuzat luni 23 mai.

- Pe scurt din viaţa Bisericii universale. - Italia. Congregaţia saleziană condamnă orice posibilă relativizare a pedofiliei. - Malta: apel al episcopilor împotriva referendum-ului asupra divorţului. - Irak: după asasinarea unui tânăr creştin, mons. Sako cere mai multă siguranţă. - Sudan: peste 50 de mii de persoane în fugă din Abyei, oraşul contestat între Nord şi Sud Sudan pentru resursele petrolifere. - Senegal: unei musulmane şi unui catolic „Premiul Ioan Paul al II-lea pentru dreptate şi pace”. - Ţara Sfântă: Anulată din motive de siguranţă ultima etapă a pelerinajului relicvelor Sfintei Tereza din Lisieux, prevăzută pentru miercuri la Biserica „Sfânta Familie”, singura parohie latină din Fâşia Gaza. - Australia: Fusese un refugiat vietnamez noul episcop auxiliar de Melbourne. - Slovacia. A început pe 23 mai în parohiile catolice slovace campania intitulată „Stinge televizorul, aprinde-te pe tine”: iniţiativa vrea să arate că timpul liber poate fi folosit de cei mici în forme mai creatoare şi mai active decât stând în faţa micului ecran.

Din actualitatea internaţională: - Bruxelles. Comisia Uniunii Europene nu prevede închiderea spaţiului aerian asupra Europei, din cauza vulcanului islandez, deşi se reţine că va fi o săptămână dificilă pentru pasageri şi linii aeriene.

- Miercuri 25 mai, în calendarul liturgic bizantin român, a treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul, aproximativ anul 823; în calendarul roman sau latin Sfântul Beda venerabilul, preot şi învăţător al Bisericii, Anglia, anii 672/73-735 şi Sfântul Grigore al VII-lea, papă între anii 1073-1085 şi Sfânta Maria Magdalena de’ Pazzi, călugăriţă carmelită, Italia, Florenţa, anii 1566 - 1607.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.