(RV - 18 mai 2011) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii: -
Într-un apel stăruitor lansat miercuri la audienţa generală Papa Benedict al XVI-lea
cere credincioşilor di toată lumea să se roage pentru Biserica din China, mai
ales în ziua de 24 mai, în comemorarea liturgică a Sfintei Fecioare Maria, Ajutorul
Creştinilor, cinstită cu mare evlavie la Sanctuarul din Shenshan lângă Shanghai. Referindu-se
la suferinţele catolicilor din China Papa subliniază: "acei credincioşi
au dreptul la rugăciunea noastră, au nevoie de rugăciunea noastră".
-
Benedict al XVI-lea la audienţa generală de miercuri în Piaţa Sfântul Petru a vorbit
despre Abraham şi rugăciunea sa de mijlocire potrivit Cărţii Facerii c.18: Abraham
mijlocitor prin rugăciune. Dumnezeu este iubire care iartă, dar are nevoie de inimii
deschise la bine pentru a-l salva pe om de rău. Salut al Pontifului şi în limba română.
-
Din agenda pontificală la zi mai menţionăm: Sfântul Părinte a acceptat renunţarea
la conducerea pastorală a arhidiecezei de Cali în Columbia prezentată de mons. Juan
Francisco Sarasti Jaramillo, în conformitate cu can. 401 § 2 al Codului de Drept Canonic.
Îi urmează mons. Darío de Jesús Monsalve Mejía, până în prezent arhiepiscop coadiutor
ale aceleiaşi arhidieceze mitropolitane.
- Irlanda. Regina Elisabeta a Angliei
în cea de-a doua zi a istoricei sale călătorii în Irlanda a vizitat miercuri
stadionul Croke Park din Dublin, teatru al „Bloody Sunday”, când în 1920 trupele britanice
au deschis focul împotriva mulţimii ucigând mai mulţi civili, ca represalii pentru
asasinarea din către facţiunea IRA a câtorva agenţi britanici. Marţi, din partea Reginei
Elisabeta şi a preşedintelui Irlandei au fost depuse coroane de lauri în Grădina Amintirilor
în cinstea victimelor irlandeze pentru libertatea naţiunii.
- Washington.
La puţine zile de la demisia neaşteptată a lui George Mitchell, trimis special
american pentru Orientul Mijlociu, preşedintele Obama relansează rolul Statelor
Unite de prim mediator în criza israeliană - palestiniană. Primind la Casa Albă
pe regele Abdallah al Iordaniei preşedintele american a trasat viitoarele linii diplomatice
pentru dificila chestiune iar joi va prezenta un nou plan de pace. Între timp, pe
frontul palestinian, preşedintele Abu Mazen a solicitat Naţiunilor Unite să recunoască
Statul Palestinei în cursul viitoarei sesiuni a Adunării Generale din luna septembrie,
decizie despre care însuşi secretarul general declară că este de competenţa organismului
colegial al Naţiunilor Unite.
- Roma. „A construi punţi de libertate”:
este titlul unei Conferinţe internaţionale despre lupta împotriva traficului de persoane,
desfăşurată miercuri la Palatul Cancelariei din iniţiativa ambasadei Statelor
Unite pe lângă Sfântul Scaun şi a Universităţii St.Thomas din Florida. Subliniată
de arhiepiscopul Antonio Maria Veliò, preşedintele Consiliului pentru Pastorala Migranţilor
şi Itineranţilor, necesitatea de a uni forţele în combaterea traficului de fiinţe
umane.
- Londra. Decizii importante la sesiunea de primăvară a Conferinţei
episcopale a Angliei şi Ţării Galilor şi în spiritul de entuziasm trezit în rândul
catolicilor de vizita Papei în Regatul Unit din septembrie 2010. Revenirea la regula
abstinenţei în zilele de vineri, ca zi de pocăinţă săptămânală în amintirea morţii
lui Isus în Vinerea Sfântă.
- Egipt. Anunţate de guvern două noi legi:
una pentru reglementarea construirii şi restaurării locurilor de cult egală pentru
toţi, musulmani, creştini şi evrei; alta care să contrasteze discriminarea şi instigarea
la ură religioasă.
- Paraguay. Mesaj al episcopilor pentru o „nouă evanghelizare”
cu ocazia bicentenarului independenţei ţării sud-americane.
- India.
Un cunoscut ziarist şi editorialist creştin, A.J.Philip, inclus de guvern între cei
29 membri ai Autorităţii de Evaluare şi Monitorizare pentru bunăstarea socială a castelor
de jos. - Roma. Conferinţă la Ateneul „Regina Apostolorum” despre
raportul credinţă şi raţiune în lumina discursului papei Benedict al XVI-lea ţinut
la Regensburg în Germania. Acesta constituie ţesutul cel mai profund care face
conexiunea dintre ebraism şi creştinism şi dă sens sintagmei „rădăcini iudeo-creştine”:
Este convingerea profesorului Giorgio Israel de la Universitatea „La Sapienza” din
Roma, autorul conferinţei.
- Roma. Mişcarea Focolarelor. Economia
de Comuniune împlineşte 20 de ani şi este marcată printr-un Simpozion internaţional
ţinut la São Paolo în Brazilia locul de naştere al proiectului pentru depăşirea sărăciei
şi construirea unei societăţi mai fraterne şi solidare”.
- Joi 19 mai,
în calendarul liturgic bizantin român Sfântul Patriciu, episcop şi însoţitorii săi,
secolul 4; în calendarul roman sau latin Sfântul Celestin al V-lea, în starea civilă
Petru din Morrone, anii 1215-1296, ales papă la 5 iulie 1294, după 5 luni de pontificat,
s-a retras la viaţa de pustnic, la 13 decembrie.