Câte porţi de salvare? - „Eu sunt poarta oilor”, spune Domnul (In 10,9): Consideraţii
omiletice la Duminica a-IV-a a Paştelui, anul A - a doua variantă
(RV - 14 mai 2011) E ziua Domnului. Duminica a IV-a a Paştelui este duminica Bunului Păstor şi a vocaţiilor la preoţie şi viaţa consacrată: călugări, călugăriţe, laici consacraţi. În ciclul A al Anului bisericesc citim la Sfânta Liturghie din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 10,1-10:
În acel timp, Isus a zis: 1 "Adevăr, adevăr vă spun: cine intră în staulul oilor, dar nu pe poartă, ci sare prin altă parte, acela este un hoţ şi un tâlhar. 2 Cine intră pe poartă, acela este păstorul oilor. 3 Acestuia portarul îi deschide, iar oile ascultă de glasul lui. El cheamă pe nume fiecare dintre oile sale şi le conduce afară. 4 După ce le-a condus afară pe toate oile sale, el merge înaintea lor şi oile merg după el, căci cunosc glasul lui. 5 După un străin ele nu vor merge niciodată şi vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul străinului". 6 Această pildă le-a spus-o Isus fariseilor, dar ei n-au înţeles ce voia să le spună. 7 De aceea Isus le-a zis din nou: "Da, adevăr, adevăr vă spun: Eu sunt poarta oilor. 8 Toţi câţi au venit înaintea mea sunt hoţi şi tâlhari, dar oile nu i-au ascultat. 9 Eu sunt poarta: dacă cineva intră prin mine, va fi mântuit; va putea intra şi ieşi şi va găsi păşunea. 10 Hoţul nu vine decât să fure, să ucidă şi să distrugă. Eu am venit ca să aibă viaţă şi să o aibă din plin".
1. O denunţare profetică. Ne miră faptul că există în evanghelia de azi o foarte puternică polemică a lui Isus împotriva păstorilor religioşi din vremea sa, numiţi de el „hoţi şi tâlhari” şi incapabili să-şi dea viaţa pentru propria turmă; şi ne întrebăm dacă această polemică aparţine lui Isus sau mai degrabă evanghelistului Ioan care, activând într-un context dificil, a accentuat un anumit aspect din gândirea lui Isus.
Însă uimirea este mai curând a celui care nu ştie că Isus îşi modula imaginile şi termenii învăţăturii sale după vechea Scriptură, mai ales după învăţătura profeţilor, care erau, pe lângă biciuitori morali, şi reformatori religioşi şi uneori chiar inovatori.
Între profeţii îndrăgiţi de Isus se află şi profetul Ezechiel, care cu şase secole înaine denunţase că „pe muntele sfânt al Domnului”, adică în Israel, nu mai exista nimeni care să practice religia, căci capii religioşi se gândeau doar la ei înşişi şi lăsau în părăsire turma, pe care Dumnezeu le-o încredinţase, lăsată deci pradă uşoară pentru lupii răpitori.
2. Porţi de salvare. Că evanghelia acestei duminici se inspiră din profetul Ezechiel apare evident făcând o paralelă între ea şi capitolul 34 din Ezechiel în care, în timp ce sunt denunţate omisiunile grave ale păstorilor religioşi din sec. 6 a.Ch., este anunţată venirea Păstorului ideal al lui Israel şi al tuturor popoarelor.
La acest punct ne putem întreba dacă, amintind că Isus este singurul Păstor şi singura Poartă de mântuire pentru toţi oamenii, evanghelistul Ioan nu a vrut să dea un răspuns celor care în timpul său se întrebau în legătură cu valoarea religiilor „misterice” de mântuire care, apărute în Asia Mică, se răspândeau în toate regiunile Imperiului.
Urmând această direcţie de gândire, creştinul de azi s-ar putea întreba: „Oare religiile necreştine sunt şi ele căi de mântuire? Iar întemeietorii lor pot fi oare consideraţi porţi de salvare pentru popoarele cărora le-au anunţat în timpuri îndepărtate sau apropiate calea mântuirii?”.
3. Ziua Bunului Păstor. Aici trebuie să notăm că evanghelistul Ioan nu se întreabă câte porţi de acces la spaţiul sacru există: în alte cuvinte, câte religii promit şi permit explorarea misterului lui Dumnezeu. Se întreabă câte sunt porţile care într-adevăr conduc la mântuire, şi cine este legitimat, nu de jos, dar de Sus (Cf In 3,31), adică de Dumnezeu, să dea oamenilor mântuirea.
Este evident că fiecare religie are un răspuns al ei la aceste întrebări, dar este tot atât de evident că un creştin îşi măsoară răspunsul după Scripturile sacre creştine, cele care proclamă că Isus este „Domnul”. Cum citim în prima lectură de azi: "Să ştie bine tot poporul lui Israel, că Dumnezeu l-a înălţat ca Domn şi Mesia, pe acest Isus pe care voi l-aţi răstignit" (Fap 2,36).
Isus este Răscumpărătorul, cum citim în lectura a doua din Liturghia acestei duminici: „În trupul său, el a purtat păcatele noastre pe lemnul crucii, pentru ca noi să putem muri pentru păcat şi să trăim pentru dreptate; prin rănile lui aţi fost vindecaţi. Eraţi ca nişte oi rătăcite, dar acum v-aţi întors la păstorul, care are în grijă sufletele voastre” (1Pt 2, 25-26).
Isus este singura Poartă de mântuire pentru fiecare om, cum afirmă evanghelia: „De aceea Isus le-a zis din nou: "Da, adevăr, adevăr vă spun: Eu sunt poarta oilor. Toţi câţi au venit înaintea mea sunt hoţi şi tâlhari, dar oile nu i-au ascultat. Eu sunt poarta: dacă cineva intră prin mine, va fi mântuit; va putea intra şi ieşi şi va găsi păşunea” (In 10, 7-9).
Din acest motiv, astăzi se înalţă rugi pentru păstorii Bisericii, pentru ca să fie mereu în strânsă legătură spirituală cu Păstorul ideal care este Isus. Nu e sigur că toţi păstorii Bisericilor creştine reflectă imaginea Păstorului model. Sunt şi ei fii ai timpului lor, uneori fragili din punct de vedere psihologic şi supus aceloraşi cedări spirituale şi morale ale oricărui om. A se ruga pentru ei înseamnă a se ruga pentru întreaga Biserică.
Având în vedere limitele lor, e bine să spunem, cu puţin umor, dar mereu în duh de rugăciune: „Doamne, ai grijă tu de turmă, păzeşte-o de lupii răpitori”.
Şi cu imnul „Te Deum” să spunem;
„Te ergo quaesumus tuis famulis subveni quos pretioso sanguine redemisti - Deci, pe tine te rugăm să vii într-ajutorul slugilor tale, pe care le-ai răscumprat cu sângele tău scump”.
"Slavum fac populum tuum Domine et benedic hereditati tuae - Mântuieşte, Doamne, poporul tău şi binecuvântează moştenirea ta”.
(RV - schiţă de predică - A. Lucaci - 14 mai 2011)
| All the contents on this site are copyrighted ©. |