2011-05-10 14:38:20

Universitatea Pontificală Saleziană: inaugurată de rector şi de ambasadorul român sărbătoarea „Întâlnire între popoare”


(RV - 10 mai 2011) A fost inaugurată luni 9 mai la Roma de ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, Bogdan Tătaru-Cazaban, tradiţionala sărbătoare „Întâlnire între Popoare”, organizată în fiecare an de Universitatea Pontificală Saleziană (UPS) pentru a marca prezenţa multietnică şi multiculturală a studenţilor săi, înscrişi din toată lumea. Nu doar promovarea întâlnirii dintre culturi şi valorizarea naţiunilor prezente la UPS dar şi împărtăşirea bucuriilor şi suferinţelor tuturor şi propunerea unui mesaj de pace şi de unitate între popoare: acestea sunt obiectivele manifestării în program până la 23 mai.

România este naţiunea care găzduieşte această ediţie, cu un calendar de evenimente animate de studenţii de la UPS, chemaţi pe scena - amenajată în curtea superioară a Universităţii - pentru a prezenta dansuri şi piese muzicale tipice naţiunilor lor. În prima zi, rectorul magnific, Carlo Nanni, a amintit cum această sărbătoare este o preţioasă ocazie pentru a celebra deschiderea etnică şi cunoaşterea celorlalte culturi, care fac bogată viaţa Ateneului Salezian. Apoi a observat că cea a fiecăruia este o identitate care are cinci „apartenenţe”: de la locul unde s-a născut fiecare până la Dumnezeu, trecând prin propria naţiune şi altoindu-se în globalitatea ţărilor şi culturilor lumii întregi.

Ambasadorul român a subliniat că cunoaşterea unui popor şi cea dintre popoare întăreşte relaţiile dintre oameni şi State,. şi abate orice formă de prejudecată şi contribuie la construirea păcii. A invitat de asemenea comunitatea academică să profite de aceste zile pentru a descoperi bogăţiile ţării sale. De semnalat în mod special expoziţia fotografică „Ioan Paul al II-lea în România”, amenajată în Sala Juan Vecchi a Universităţii Pontificale Saleziene şi conferinţa pe care însuşi prof. Tătaru-Cazaban o ţine miercuri 18 mai, la ora 12.15 pe tema „România: diversitate culturală şi dialog ecumenic”.

Aici serviciul audio:

rv/al







All the contents on this site are copyrighted ©.