Arhiep. Bruno Forte: prin noul ciclu de cateheze, Papa ne aminteşte că rugându-se, omul intră într-adevăr în relaţie cu Dumnezeu; rugăciunea este respiraţia vieţii

(RV - 10 mai 2011) Benedict al XVI-lea ţine miercuri în Piaţa San Pietro audienţa generală. Miercurea trecută Papa a început un nou ciclu de cateheze. Este dedicat rugăciunii. Pontiful sublinia că “a se ruga înseamnă a vorbi cu Dumnezeu” explicând că intenţia catehezelor sale este aceea de a căuta să deprindă oamenii să trăiască şi “mai intens raportul cu Domnul, cvasi “o şcoală de rugăciune”.

Despre acest nou ciclu de meditaţii la audienţa de miercuri, ascultaţi un interviu cu mons. Bruno Forte, arhiepiscop de Chieti-Vasto, Italia.
• Papa spune că sensul existenţei rămâne obscur şi descurajant dacă nu este pus în raport cu misterul lui Dumnezeu şi cu planul său despre lume. În fond, aceasta este ceea ce face rugăciunea. Rugăciunea ancorează faptele şi zilele în misterul sfânt, face să ne redescoperim în sânul Treimii divine şi în felul acesta pune fundament şi deschide orizonturi de speranţă şi de încredere drumului nostru. Iată pentru ce rugăciunea este respiraţia vieţii iar pentru credincios este sursa continuă de lumină şi de pace care îl face liber şi capabil să influenţeze istoria după voinţa Tatălui în urmarea lui Isus.

Papa a spus, la audienţa de miercuri 4 mai că „În orice rugăciune se exprimă întotdeauna adevărul despre creatura umană…
•…în sensul cel mai profund, pentru că omul nu este o monadă: omul creat de Dumnezeu ca partener al unui legământ de iubire, este Altul pe care Dumnezeu l-a voit în gratuitatea darului pentru ca în libertate acest „Altul” să-i poată corespunde. Dumnezeu ne-a făcut pentru a contempla chipul său: Sfântul Augustin o spune în formă sfâşietoare la începutul cărţii „Confesiunilor”. „Ai făcut inima noastră pentru tine şi ea este neliniştită până ce nu-şi află odihna în tine”. Şi atunci, rugându-se, omul se poate pune în atitudinea cea mai radicală şi adevărată care poate fi, a creaturii în faţa Creatorului.

Cu umilinţă Papa a spus: „Rugăciunea nu trebuie dată ca sigură. Trebuie mereu să învăţăm din nou a ne ruga”…
• Este foarte frumoasă formula „şcoală de rugăciune”. Este o formulă care, chiar personal, am iubit-o şi o iubesc mult, astfel că în dieceza mea am înfiinţat o „şcoală a rugăciunii”. De ce este atât de important a vorbi despre „şcoala rugăciunii”? Etimologic „scholé” înseamnă „cugetarea, zăbovirea în gândire, ca şi cum s-ar spune că rugăciunea nu se improvizează. Pentru faptul că ea implică în mod atât de radical fiinţa umană înaintea lui Dumnezeu şi deschide atât de profund spre izvoarele veşnice, e nevoie a se educa la rugăciune.

„Rugăciunea” nu este în contrast cu „acţiunea”: avem, acum în ultima vreme un exemplu luminos ca Fericitul Karol Wojtyła…
• Ioan Paul al II-lea - pentru oricine a avut harul de a-i sta aproape chiar puţine momente, în timpul celebrării euharistice, - apărea un om scufundat total în Dumnezeu şi în acelaşi timp, tocmai din acest motiv, profund uman. Aceasta este verificarea asupra versantului dublu al celui pe care papa Benedict al XVI-lea ni l-a dat începând această „şcoală a rugăciunii”: tocmai pentru că rugăciunea ne scufundă mai adânc în Dumnezeu, Treime Sfântă, ne face şi mai profund umani, capabili să ne sintonizăm în ceea ce există adevărat, frumos şi autentic în fiinţa umană.

Aici serviciul audio:

rv/al