Creştinul nu crede în ceva dar în Cineva: Papa la terminarea concertului oferit de preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano

(RV - 6 mai 2011) “Credinţa creştină nu spune ‘Eu cred în ceva’, ci ‘Eu cred în Cineva', în Dumnezeu care s-a revelat în Isus”: a afirmat Papa joi seară, în Aula Paul al VI-lea din Vatican, la terminarea concertului oferit de preşedintele italian Giorgio Napolitano pentru cea de-a şasea aniversare a Pontificatului lui Benedict al XVI-lea. Orchestra şi Corul Teatrului de Operă din Roma, conduse de maeştrii Jesús López Cobos şi Roberto Gabbiani, au executat “Credo” de Antonio Vivaldi şi “Stabat Mater” de Gioachino Rossini, “doi excelenţi compozitori - a spus Papa - de care Italia, care celebrează cei 150 de ani ai unificării politice, trebuie să fie mândră”.

• Secvenţe muzicale din „Credo” de Vivaldi
“Credo”, “Amen”: sunt cuvintele cu care începe şi se încheie “Credo”, „Profesiunea de credinţă” a Bisericii. Cuvântul „Credo - cred” are mai multe semnificaţii dar când este pronunţat în „Crez” sau în mărturisirea de credinţă a Bisericii, capătă una mai profundă. Benedict al XVI-lea a explicat-o la terminarea concertului. „Cred”, a spus, afirmă cu încredere sensul adevărat al realităţii care ne susţine, înseamnă a primi acest sens ca terenul solid pe care putem sta fără teamă. Cuvântul „Amen”, care încheie „Crezul” şi în compoziţia lui Vivaldi, reia acelaşi concept, explică papa Benedict, a se sprijini cu încredere pe o bază solidă, Dumnezeu. Benedict al XVI-lea s-a oprit apoi la trei aspecte ale compoziţiei lui Vivaldi. Mai întâi a observat absenţa soliştilor, şi explică de ce:
• Vivaldi vrea să exprime pluralul ’noi’ al credinţei. ’Crezul’ este comuniunea ’noi’ a Bisericii care cântă, în spaţiu şi în timp, aşa cum este, comunitate de credincioşi, credinţa sa; afirmaţia ’mea’ ’cred’ este integrată în pluralul ’noi’ al comunităţii. Apoi aş vrea să relev cele două splendide motive muzicale centrale: ’Et incarnatus est’ şi ’Crucifixus etiam pro nobis’. Vivaldi se opreşte, cum era practica, la momentul în care Dumnezeu care părea departe devine aproape, se întrupează şi se dăruieşte pe sine pe Cruce. Aici repetarea cuvintelor, modulările continue redau sensul profund al uimirii în faţa acestui mister şi ne invită la meditaţie, la rugăciune.

Cea de-a doua compoziţie, „Stabat Mater”, a continuat Papa vorbind despre capodopera lui Rossini, este o mare meditaţie despre misterul morţii lui Isus şi despre durerea profundă a Mariei:
• Cea a lui Rossini este o religiozitate ce exprimă o bogată gamă de sentimente în faţa misterelor lui Cristos, cu o puternică încărcătură emotivă. Dar consideră că două adevărate perle ale acestei opere sunt cele două fragmente ’a cappella’: ’Eia, mater fons amoris’ şi ’Quando corpus morietur’. Aici maestrul se întoarce la lecţia marii polifonii, cu o intensitate emoţională ce devine rugăciune stăruitoare: ’ Când trupul meu va muri, fă ca sufletului să-i fie dată slava Paradisului’.

Înainte de concert, preşedintele Napolitano în salutul său vorbise despre apropierea dintre Italia şi Vatican, pusă în lumină de Papa în judecata istorică formulată cu ocazia celor 150 de ani de unitate naţională. Preşedintele Italiei a amintit cu emoţie că a împărtăşit coralitatea profundă a memorabilului eveniment al beatificării lui Ioan Paul al II-lea, şi făcând apoi referinţă la imigraţie a lansat un avertisment Uniunii Europene să nu se închidă în bunăstarea sa, amintind cum, vocea Papei în faţa faptelor din Nord Africa şi din Orientul Mijlociu, s-a ridicat indicând întregii lumi principiile primirii şi solidarităţii, în numele păcii şi demnităţii umane, pentru ca să crească în lume dreptatea şi respectarea drepturilor, nu în ultim rând cel al libertăţii religioase.

• Secvenţe sonore din „Stabat Mater”

Aici serviciul audio:

rv/al