2011-05-01 19:48:13

Duminică: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 1 mai 2011) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- În Duminica a II-a a Paştelui şi a Divinei Milostiviri, Benedict al XVI-lea l-a proclamat Fericit pe Ioan Paul al II-lea: Un „uriaş” care prin „mărturia sa de credinţă, de iubire şi de curaj apostolic, însoţită de o mare încărcătură umană”, a „ajutat creştinii din toată lumea să nu le fie frică să se declare creştini, să aparţină Bisericii, să vorbească despre Evanghelie”.

- Peste un milion de credincioşi duminică la Roma pentru beatificare, inclusiv din România: mare afecţiune şi gratitudine pentru Papa care l-a predicat pe Cristos la omul de pe toate meridianele în cele 104 călătorii apostolice efectuate în aproape 27 de ani de pontificat, inclusiv în România.

- La terminarea Liturghiei, Benedict al XVI-lea şi cardinalii concelebranţi au intrat în Bazilica San Pietro pentru a venera rămăşiţele pământeşti ale Fericitului Ioan Paul al II-lea. Apoi şefii de Stat, de guvern şi alte autorităţi, o interminabilă procesiune de pelerini are loc în Piaţa Sfântul Petru toată noapte până luni 2 mai, ora 5.30.
- Sâmbătă seară la veghea de rugăciune de la Circo Massimo şi în multe biserici romane circa 200 de mii de pelerini: o noapte de rugăciune la Roma.

- Luni 2 mai, la ora 10.30 Liturghie de mulţumire în onoarea Fericitului Ioan Paul al II-lea prezidată de cardinalul secretar de Stat, Tarcisio Bertone în Piaţa San Pietro.

- Postulatorul cauzei de beatificare mons. Slawomir Oder: Karol Wojtyła este mereu cu noi şi ne ocroteşte din cer.
- Din România au participat ÎPS Iaon Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, PS Alexandru Mesian episcop al Eparhiei greco-catolice de Lugoj, PS Virgil Bercea, episcop al Eparhiei greco-catolice de Oradea şi PS Florentin, episcop al Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla, câteva zeci de preoţi şi câteva sute de credincioşi între care tineri din Acţiunea Catolică.

- Între cele aproximativ 90 de delegaţii oficiale, şi cea a României condusă de ministrul de Externe Teodor Baconschi, fost ambasador al ţării noastre pe lângă Sfântul Scaun. Din delegaţia de zece persoane mai făceau parte actualul ambasador la Sfântul Scaun, Bogdan Tătaru Cazaban şi ambasadorul Răzvan Rusu, ambasadorul României în Italia.

- La Liturghia beatificării şi un delegat al Patriarhului Daniel. A participat ca reprezentant al patriarhului Biserici Ortodoxe Române, ÎPS Iosif, mitropolit al Europei Centrale şi Meridionale.

- A decedat duminică dimineaţă la Roma cardinalul Augustin Garcia Gasco y Vicente, arhiepiscop emerit de Valencia în Spania. Avea 80 de ani. Venise la Roma pentru slujba beatificării. A murit în conventul din Roma unde era găzduit.

- Manifestări religioase deosebite în cinstea beatificării lui Ioan Paul al II-lea organizate în diecezele catolice din România: la Iaşi cu ocazia zilei tineretului la nivel diecezan, desfăşurată la Butea; la Bucureşti, duminică seară concert de muzică sacră şi prezentarea cărţii „Profet al vremurilor noi”: volum festiv publicat cu prilejul beatificării papei Ioan Paul al II-lea, 1 mai 2011.

- Luni 2 mai, în calendarul liturgic bizantin român Aducerea la Constantinopol a moaştelor Sfântului Atanasie cel Mare; în calendarul roman sau latin Sfântul Atanasie, episcop şi învăţător al Bisericii, anii 295-373; începutul lunii mai, lună dedicată cinstirii Maicii Domnului.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3

rv/al







All the contents on this site are copyrighted ©.