Benedict al XVI-le îl beatifică pe Ioan Paul al II-lea: un uriaş care i-a învăţat pe creştini să fie ceea ce sunt

(RV - 1 mai 2011) Un „uriaş” care prin „mărturia sa de credinţă, de iubire şi de curaj apostolic, însoţită de o mare încărcătură umană”, a „ajutat creştinii din toată lumea să nu le fie frică să se declare creştini, să aparţină Bisericii, să vorbească despre Evanghelie”. Este gândul central pe care Benedict al XVI-lea l-a dedicat lui Ioan Paul al II-lea în timpul predicii din cadrul Liturghiei şi ritului prin care, duminică dimineaţă, 1 mai, papa Benedict al XVI-lea l-a proclamat Fericit pe predecesorul său. Peste un milion de persoane sosite din orice parte a lumii a format cadrul viu al emoţionantei ceremonii, întreruptă de zeci de salve de aplauze.
(Formula de beatificare pronunţată de Benedict al XVI-lea)
• Auctoritate Nostra Apostolica facultates facimus ut Venerabilis Servus Dei Ioannes Paulus II, papa, Beati nomine in posterum appelletur ... Cu autoritatea noastră apostolică acordăm ca venerabilul Serv al lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea, papă, de acum înainte să fie chemat Fericit şi ca să se poată celebra sărbătoarea sa în locurile şi după regulile stabilite de drept, în fiecare an, pe 22 octombrie ( 22 octombrie este ziua inaugurării solemne a Pontificatului său în 1978).

Aplauze şi muzică.
De la altarul propriei inimi, unde milioane de oameni l-au pus şi păstrat timp de şase ani, la altarele Bisericii, care astăzi, duminică 1 mai, duminica II-a a Paştelui şi Duminica Divinei Milostiviri, l-a proclamat Fericit. Aceeaşi mulţime, ca un fluviu debordant, din 8 aprilie 2005, care îl plângea şi în sute de limbi îl voia Sfânt imediat, a revenit să umple orice colţ şi orice spaţiu posibil din Piaţa Sfântul Petru, Via della Conciliazione şi toate pieţele romane în care a fost posibil să ascultate această formulă a lui Benedict al XVI-lea şi să vadă pe marea tapiserie din faţa Bazilicii Sfântul Petru imaginea Papei foarte iubit (o fotografie făcută de fotograful polonez Gregor Galazka), din balconul central unde într-o zi se prezentase lumii ca venind de departe şi să libereze prin aplauze îndelungate şi multe lacrimi bucuria reţinută în suflet până azi.

Tineri şi mai puţin tineri, fii deveniţi părinţi, şi copii care nu l-au cunoscut dar au auzit de el: un milion de persoane, şi poate mult peste, a voit să petreacă o noapte în călătorie, pe stradă şi în rugăciune pentru a trăi pe viu, personal, emoţia spirituală şi umană de a-l vedea pe Ioan Paul al II-lea primind acele onoruri pe care mulţi, foarte mulţi, i le recunoscuseră şi le-a manifestat chiar din ziua funeraliilor:
• Deja în acea zi, noi simţeam mişcându-se în aer parfumul sfinţeniei sale, iar Poporul lui Dumnezeu şi-a manifestat în multe feluri veneraţia faţă de el. De aceea am voit ca, în respectul cuvenit normelor Bisericii, cauza sa de beatificare să poată proceda cu o discretă rapiditate. Şi iată că ziua aşteptată a sosit: a sosit în scurt timp, căci aşa i-a plăcut Domnului: Ioan Paul al II-lea este fericit!

Sosit într-un jeep descoperit, puţin după ora 10, Benedict al XVI-lea a ajuns la altarul pregătit în faţa bazilicii vaticane. Având la dreapta cardinalii şi alţi concelebranţi iar la stânga membrii celor circa 90 de delegaţii de Stat oficiale, sosite pentru a fi de faţă la ceremonie. În interiorul bazilicii, într-o solitudine ruptă de încadrările camerei de luat vederi pentru imaginile televizate, racla cu rămăşiţele pământeşti ale lui Ioan Paul al II-lea, era aşezată în faţa altarului Mărturisirii din Bazilica San Pietro. Deasupra raclei, pe o mică pernă, fusese depus preţiosul Codex Aureus, Evangheliarul de la Lorsch - o capodoperă a miniaturii carolingiene, din care o parte se păstrează la Biblioteca Apostolica Vaticană iar alta la Biblioteca Batthyáneum din Alba Iulia. Era deschis mai întâi la miniatura cu portretele celor patru evanghelişti şi o imagine a lui Isus Cristos cunoscută ca Majestas Domini, iar ulterior la o miniatură ce reprezintă imaginea Maicii Domnului.

Afară, un soare, care treptat a devenit din ce în ce mai puţin timid, contrazicând previziunile de ploaie din ajun, lumina tabloul extraordinar oferit de credincioşi şi a făcut să sclipească relicvariul de argint conţinând o fiolă de sânge a Papei Wojtyła, când sora Marie Simon-Pierre Normand - călugăriţa vindecată miraculos prin mijlocirea lui Ioan Paul al II-lea - l-a ţinut îndelung strâns între mâini, în unul din momentele, poate, cele mai intense ale ceremoniei. De mare intensitate, ca şi acompaniamentul muzical orchestrat de mons. Marco Frisina, a fost predica lui Benedict al XVI-lea când a amintit într-un crescendo de admiraţie şi de afecţiune parabola extraordinară care l-a purtat pe Papa Wojtyła de la pământ la cer. „Ioan Paul al II-lea este Fericit datorită credinţei sale, tare, generoasă şi apostolică”, a afirmat Papa, alternând poloneza şi italiana pentru a grava într-o frază esenţa a ceea ce noul Fericit a însemnat timp de 27 de ani pentru Biserică şi pentru lume:
• Cu mărturia sa de credinţă, de iubire şi de curaj apostolic, însoţită de o mare încărcătură umană, acest fiu exemplar al naţiunii poloneze a ajutat creştinii din toată lumea să nu le fie frică de a se declara creştini, de a aparţine la Biserică, de a vorbi despre Evanghelie. Într-un cuvânt: ne-a ajutat să nu ne fie teamă de adevăr, pentru că adevărul este garanţie de libertate.

Emoţia celor care ascultau, mai puternică decât orice neajuns inerent împrejurării, s-a neutralizat, repetat, ori de câte ori Benedict al XVI-lea făcea să vorbească Ioan Paul al II-lea celor care nu au încetat niciodată de a trăi învăţămintele sale:
• Nu vă fie teamă! Deschideţi, mai mult, deschideţi-i larg porţile lui Cristos!”. Ceea ce Papa nou-ales cerea tuturor, el însuşi realizase cel dintâi: a deschis lui Cristos societatea, sistemele politice şi economice, inversând cu forţa unui gigant - forţă ce îi venea de la Dumnezeu - o tendinţă ce putea să pară ireversibilă.

Cu a acea forţă - a continuat Benedict al XVI-lea, „Ioan Paul al II-lea a condus Poporul lui Dumnezeu ca să treacă pragul Celui de-al Treilea Mileniu, „pragul speranţei”, care timp de decenţii fusese barat de ideologii ostile creştinismului:
• Acea încărcătură de speranţă ce fusese cedată, într-un oarecare mod, marxismului şi ideologiei progresului, el a revendicat-o în mod legitim creştinismului, redându-i fizionomia autentică a speranţei, de trăit în istorie cu un spirit de „advent”, într-o existenţă personală şi comunitară orientată spre Cristos, plinătatea omului şi împlinirea aşteptărilor sale de dreptate şi de pace.

,A fost o „stâncă”, ani de zile, care a văzut căzând ziduri ce se credeau eterne, până ce energia credinţei a fost consumată de suferinţă. Acum, emoţionat şi el, Benedict al XVI-lea a răsfoit, la urmă, paginile cu propriile amintiri, ca prieten şi colaborator al lui Ioan Paul al II-lea, umăr la umăr timp de 23 de ani, punând în evidenţă despre Papa Wojtyła caracterul său de om mereu în căutarea contactului cu Dumnezeu şi capabil să rămână ataşat de Crucea lui Cristos până la ultimul semn al puterii:
• Domnul l-a despuiat încet-încet de totul, dar el a rămas mereu o „stâncă”, aşa cum Cristos l-a voit. Umilinţa sa profundă, înrădăcinată în uniunea intimă cu Cristos, i-a permis să continue să conducă Biserica şi să dea lumii un mesaj şi mai grăitor tocmai în timpul în care forţele fizice îl părăseau. Astfel el a realizat în mod extraordinar chemarea fiecărui preot şi episcop: de a deveni una cu Isus pe care zilnic îl primeşte şi îl oferă în Euharistie.

Ioan Paul al II-lea ne-a redat forţa de a crede în Cristos, deoarece Cristos este Redemptor hominis, Răscumpărător al omului: tema primei sala enciclice şi firul conducător al tuturor celorlalte. Sub aspect teologic, mesajul său a fost acesta: omul este calea Bisericii, şi Cristos este calea omului.

Ultimul salut al papei Benedict a fost o rugăciune spontană, sesizată bine de mulţimea credincioşilor; o rugăciune către predecesorul său stând acum la fereastra Casei Tatălui:
• Fericit eşti tu, iubite papă Ioan Paul al II-lea, pentru că ai crezut! Continuă - te rugăm - să susţii din Cer credinţa Poporului lui Dumnezeu. De atâtea ori ne-ai binecuvântat în această piaţă…Astăzi de rugăm: Binecuvântează-ne, Sfinte Părinte!. Amin.

Cu antifonul pascal „Regina Coeli - Bucură-te, Regină a Cerului”, şi mesaje particulare în şapte limbi, Benedict al XVI-lea a dorit să restituie - între saluturi şi mulţumiri - universalitatea lui Ioan Paul al II-lea, apostol fără hotare, apărător al omului şi al drepturilor sale cele mai inviolabile, că acum pot conta pe stânca unui nou Ocrotitor ceresc.

Iată şi binecuvântarea finală dată de papa Benedict al XVI-lea la încheierea Liturghiei de beatificare a lui Ioan Paul al II-lea, binecuvântare ce ajunge astfel la toţi ascultătorii noştri.

Aici serviciul audio:

rv/A.Lucaci