(RV - 24 aprilie 2011) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii: -
Papa binecuvântează omenirea. Cristos înviat deschide calea libertăţii, dreptăţii
şi păcii: Benedict al XVI-lea în Mesajul de Paşte „Urbi et Orbi” 2011.
-
Lumea poate fi salvată de iubirea creatoare a lui Dumnezeu: Papa, la Veghea
pascală din bazilica San Pietro în seara Sâmbetei Sfinte.
- Libia. Noi
raiduri aeriene ale NATO la Tripoli, unde noaptea trecută au fost auzite explozii
puternice. Dimineaţa au fost reluate confruntările la Misurata: cel puţin 25 de victime
şi circa 100 de răniţi sâmbătă, Vicarul apostolic de Tripoli, mons. Martinelli invită
la rugăciune pentru ca „diavolul” războiului să fie distrus. - Irak. Nu
încetează violenţa. Sâmbătă în două ambuscade diferite au fost ucişi doi soldati amricani
şi un funcţionar al Ministerului de Externe irakian. În ziua de Paşti,
o bombă a expldat în faţa bisericii Sfintei Inimi din Baghdad în timpul
slujbelor pascale, rănind 4 persoane. Comunitatea creştină continuă să spere într-o
pacificare care să readucă siguranţa şi să oprească exodurile multor credincioşi.
-
Ierusalim. ”Fiţi noi martori ai Învierii în faţa mormântului gol al lui Isus,
cum au fost femeile şi apoi ucenicii: a îndemnat patriarhul latin de Ierusalim, mons.
Foud Twal la predica de la Liturghia duminicii Pastelui celebrată în bazilica Sfântului
Mormânt sau bazilica Învierii cum e numită de arabi. Ajutaţi tineretul arab în căutare
de dreptate şi demnitate: a îndemnat patriarhul adresându-se pelerinilor.
-
Vietnam. Mons. Leopoldo Girelli, nunţiu apostolic în Singapore cu delegaţie de
reprezentant nerezident pentru Brunei, Malaysia şi Vitenam a participat duminică la
celebrarea Paştelui în catedrala St. Joseph din Hanoi împreună cu arhiepiscopul oraşului,
mons. Peter Nguyen Van Nhon şi cu episcopul auxiliar mons. Laurent Chu Van Minh. Prelatul
a distribuit Sf. Împărtăşanie iar la sfârşit a întâlnit credincioşii în piaţa din
faşa catedralei. Mons. Girelli a fost numit în ianuarie anul acesta de papa Benedict
al XVI-lea reprezentant pontifical nerezident în Vietnam. - China. Poliţia
chineză a arestat în duminica Paştelui circa 20-30 de creştini care se duceau la celebrarea
Sărbătorii Paştelui organizată de biserica din Shouwang în cartierul Zhongguancun,
în partea nord-occidentală a capitalei Beijing. Comunitatea respectivă nu este recunoscută
de regim. - Din actualitatea internaţională. - Siria. Valuri de arestări
în rândul militanţilor opoziţiei.
- Luni 25 aprilie, în calendarul liturgic
bizantin român Lunea luminată şi Sfântul Gheorghe, Purtătorul de biruinţă şi Sfântul
Evanghelist Marcu; în calendarul roman sau latin Luni din octava Paştelui şi Sfântul
Marcu, evanghelist.