Întrebări despre Isus: Papa răspunde la Televiziune în Vinerea Sfântă asupra unor
chestiuni cruciale ale creştinismului
(RV - 22 aprilie 2011) Trei răspunsuri despre curajul credinţei în
faţa durerii şi persecuţiei. Şi patru răspunsuri despre adevărurile
de credinţă, cele care ating cerul şi scapă de sub simţurile celui care este pe
pământ. Le-a dat, într-un cadru neobişnuit, Benedict al XVI-lea, protagonist al emisiunii
religioase “A sua immagine”, intitulată “Întrebări despre Isus” transmisă de RaiUno,
canalul unu al televiziunii naţionale italiene. Papa a acceptat să răspundă la şapte
întrebări ale telespectatorilor, alese dintre numeroasele sosite la redacţie.
Lucrul
obişnuit pentru un Papă - a vorbi despre viaţa creştină, transferat în neobişnuit:
a face aceasta într-un program televizat, într-un dialog la distanţă cu copii şi mame,
tineri şi mai puţin tineri. Un ceva inedit cu gust antic: ca în vechile transmisiunii
care purtau cu simplicitate Evanghelia de pe ecran în familii, care au făcut istoria
şi plăsmuit conştiinţa italienilor, dar putând conta de această dată pe „catihetul”
cel mai acreditat, Papa.
Cu delicateţea şi înţelepciunea care caracterizează
discursurile sale spontane, Benedict al XVI-lea a răspuns mai întâi Elenei, o fetiţă
japoneză de şapte ani, şocată de recentul cutremur de pământ care a devastat ţara
sa şi tulburată de descoperirea durerii la o vârstă în care nu ar trebui să o cunoască.
Papa i-a spus că nu există răspunsuri la suferinţe, dar există certitudinea lui Isus
care a suferit „ca nevinovat” şi aceasta dă asigurări asupra faptului că „chiar dacă
rămâne tristeţea”, Dumnezeu - i-a spus - „să de partea voastră”: • În
acest moment îmi pare important să ştiţi: ‚Dumnezeu mă iubeşte’,chiar
dacă mi se pare că nu mă cunoaşte (…) Şi a fi conştienţi, că într-o
zi, eu voi înţelege că această suferinţă nu era goală, nu era în zadar, dar că în
spatele ei se află un plan bun, un proiect de iubire. Nu este o întâmplare.
Fii sigură, nu suntem cu tine, cu toţi copiii japonezi care suferă, vrem să vă ajutăm
cu rugăciunea, cu fapte noastre şi fiţi siguri că Dumnezeu vă ajută.
După
un calvar colectiv, un calvar privat. Pe ecran a apărut chipul unei mame şi alături
de ea fiul, Francisc, în stare vegetativă din ziua de Paşti 2009. La dubiul femeii
dacă sufletul a „părăsit” trupul fiului, Benedict al XVI a răspuns: • În mod
cert sufletul este încă prezent în trup (…) Eu sunt sigur şi că acest
suflet ascuns simte în profunzime iubirea voastră, chiar dacă nu înţelege detaliile,
cuvintele…dar prezenţa unei iubiri o simte. Şi de aceea această prezenţă
a voastră, dragi părinţi, dragă mamă, alături de el, ore şi ore în fiecare zi, este
un act adevărat de iubire de mare valoare (…) actul vostru este, de
aceea, şi o mărturie de credinţă în Dumnezeu (…) de respect pentru viaţa
umană, chiar în situaţiile cele mai triste.
Apoi i-au vorbit lui Benedict
al XVI-lea despre drama pe care de prea mulţi ani o trăieşte Baghdadul, şapte băieţi
creştini irakieni, prinşi în menghina persecuţiei şi dorinţa de a fugi. În acel „ţinut
de martiraj” - cum l-a definit prezentatorul emisiunii, Rosario Carello - este important,
a spus Papa. a face tot posibilul pentru a-i ajuta pe creştini din Irak să nu abandoneze
pământul lor: • Noi vă suntem aproape, dragi fraţi din Irak, pe care
vrem să vă ajutăm, chiar când veniţi, să vă primim realmente ca fraţi.
Şi, fireşte, instituţiile, toţi cei care au cu adevărat o posibilitate de a
face ceva în Irak pentru voi, trebuie să o facă. Sfântul Scaun este în contact permanent
cu diferitele comunităţi, nu numai cu comunităţile catolice, cu celelalte comunităţi
creştine, dar şi cu fraţii musulmani, atât şiiţi, cât şi sunniţi. Şi vrem să facem
o muncă de reconciliere, de înţelegere, chiar şi cu guvernul, a-l ajuta
n acest drum dificil pentru a reface o societate scindată.
Cea
de-a patra întrebare l-a purtat pe Pontif în contact cu un alt infern de război, cel
din Coasta de Fildeş. O femeie islamică a mărturisit Papei prăbuşirea armoniei care
a existat mereu în ţara sa între creştini şi musulmani pe cale - a spus - a unei „crize
provocate de politică”. Benedict al XVI-lea a răspuns indicând singura stradă care
construieşte şi nu distruge, dialogul: • Invit stăruitor toate părţile
să renunţa la violenţă, să caute căile păcii. Nu puteţi sluji refacerea poporului
vostru cu mijloace de violenţă, chiar dacă credeţi că aveţi dreptate. Singura cale
este să renunţaţi la violenţă, să începeţi din noi cu dialogul, cu tentative de a
găsi împreună pacea, printr-o nouă atenţie unul faţă de altul, cu noua disponibilitate
de a se deschide unul altuia.
Chemând din când în când la o mini-dezbatere
în legătură cu răspunsurile lui Benedict al XVI-lea, cei trei oaspeţi din studio -
părintele Ugo Santoro, directorul revistei Mesagerul Sfântului Anton, Chiara Amirante,
fondatoarea Comunităţii „Noi Orizonti”, şi scriitorul Davide Rondoni - Rosario Carello
a introdus apoi seria de întrebări mai doctrinare, din cele care apar şi se mişcă
în inima fiecărui credincios. Ce se întâmplă cu sufletul după moarte: va coborî în
„iad” asemenea lui Isus înainte de a se înălţa la cer? Papa a replicat explicând profunzimea
acestei „călătorii a sufletului”: • Acest cuvânt al coborârii Domnului
la iad vrea în primul rând să spună că şi trecutul este atins de Isus, că eficacitatea
Răscumpărării nu începe în anul zero sau treizeci, dar merge şi în trecut, îmbrăţişează
trecutul, toţi oamenii din toate timpurile (…) şi nu ni se aplică nouă.
Viaţa noastră este diferită, noi suntem deja răscumpăraţi de Domnul şi noi vom ajunge
înaintea feţei Judecătorului, după moartea noastră, sub privirea lui Isus,
şi această privire pe de o parte va fi purificatoare: mă gândesc că
noi toţi, într-o mai mare sau mai mică măsură, vom avea nevoie
de purificare.
A revenit apoi unui medic italian, în contact prin profesie
cu trupul şi cu suferinţe sale, să pună o întrebare Pontifului despre semnificaţia
„trupului glorios”, acela pe care fiecare persoană îl va avea după Înviere. Nu e posibil
a-l defini, a observat Benedict al XVI-lea, „deoarece este peste experienţele noastre”.
Dar cu Învierea lui Isus credinţa învaţă o certitudine: • Isus nu mai
moarte, adică stă deasupra legilor biologiei, ale fizicei, întrucât
supus acestora, unul moare. Deci există o condiţie nouă, diferită, pe care
noi nu o cunoaştem, dare care se arată în faptul lui Isus, şi este marea
promisiune pentru noi toţi că există o lume nouă, o viaţă nouă, spre care suntem în
drum.
Ultima întrebare, a şaptea, s-a referit la Sfânta Fecioară Maria
în momentul în care Fiul de pe Cruce o încredinţează ucenicului Ioan. „Un act foarte
uman” faţă de o femeie singură în Orientul acelui timp, l-a definit Benedict al XVI-lea.
Dar este ceva mai mult. Cristos încredinţează omenirea din toate timpurile Mamei sale,
care devine astfel Mama fiecărei persoane: • Nu putem fi creştini singuri,
cu un creştinism construit după ideea mea. Mama este imaginea Bisericii, a Mamei Biserici,
şi încredinţându-ne Marie trebuie şi să ne încredinţăm Bisericii, să trăim Biserica,
să fim Biserica împreună cu Maria.
Şi despre posibilitatea de a face un
nou acte de încredinţare a omenirii Mariei acum la începutul Mileniului - pe linia
lui Pius al XII-lea, Paul al VI-lea şi Ioan Paul al II-lea, Benedict al XVI-lea a
afirmat: • Consider că acum este important să interiorizăm acest
act, să ne lăsăm pătrunşi, de a-l realiza în noi înşine (…) Prin urmare,
pentru moment, nu aş avea intenţia unei noi încredinţări publice, dar aş voi cu atât
mai mult să vă invit să intraţi în această încredinţare
deja făcută, pentru ca să fie o realitate trăită de noi în fiecare zi şi să crească
astfel o Biserică cu adevărat mariană, care este Mamă şi Mireasă şi
Fiică a lui Isus.