2011-04-22 20:07:20

Întrebări despre Isus: Papa răspunde la Televiziune în Vinerea Sfântă asupra unor chestiuni cruciale ale creştinismului


(RV - 22 aprilie 2011) Trei răspunsuri despre curajul credinţei în faţa durerii şi persecuţiei. Şi patru răspunsuri despre adevărurile de credinţă, cele care ating cerul şi scapă de sub simţurile celui care este pe pământ. Le-a dat, într-un cadru neobişnuit, Benedict al XVI-lea, protagonist al emisiunii religioase “A sua immagine”, intitulată “Întrebări despre Isus” transmisă de RaiUno, canalul unu al televiziunii naţionale italiene. Papa a acceptat să răspundă la şapte întrebări ale telespectatorilor, alese dintre numeroasele sosite la redacţie.

Lucrul obişnuit pentru un Papă - a vorbi despre viaţa creştină, transferat în neobişnuit: a face aceasta într-un program televizat, într-un dialog la distanţă cu copii şi mame, tineri şi mai puţin tineri. Un ceva inedit cu gust antic: ca în vechile transmisiunii care purtau cu simplicitate Evanghelia de pe ecran în familii, care au făcut istoria şi plăsmuit conştiinţa italienilor, dar putând conta de această dată pe „catihetul” cel mai acreditat, Papa.

Cu delicateţea şi înţelepciunea care caracterizează discursurile sale spontane, Benedict al XVI-lea a răspuns mai întâi Elenei, o fetiţă japoneză de şapte ani, şocată de recentul cutremur de pământ care a devastat ţara sa şi tulburată de descoperirea durerii la o vârstă în care nu ar trebui să o cunoască. Papa i-a spus că nu există răspunsuri la suferinţe, dar există certitudinea lui Isus care a suferit „ca nevinovat” şi aceasta dă asigurări asupra faptului că „chiar dacă rămâne tristeţea”, Dumnezeu - i-a spus - „să de partea voastră”:
În acest moment îmi pare important să ştiţi: Dumnezeu mă iubeşte’,chiar dacă mi se pare că nu mă cunoaşte (…) Şi a fi conştienţi, că într-o zi, eu voi înţelege că această suferinţă nu era goală, nu era în zadar, dar că în spatele ei se află un plan bun, un proiect de iubire. Nu este o întâmplare. Fii sigură, nu suntem cu tine, cu toţi copiii japonezi care suferă, vrem să vă ajutăm cu rugăciunea, cu fapte noastre şi fiţi siguri că Dumnezeu vă ajută.

După un calvar colectiv, un calvar privat. Pe ecran a apărut chipul unei mame şi alături de ea fiul, Francisc, în stare vegetativă din ziua de Paşti 2009. La dubiul femeii dacă sufletul a „părăsit” trupul fiului, Benedict al XVI a răspuns:
• În mod cert sufletul este încă prezent în trup (…) Eu sunt sigur şi că acest suflet ascuns simte în profunzime iubirea voastră, chiar dacă nu înţelege detaliile, cuvintele…dar prezenţa unei iubiri o simte. Şi de aceea această prezenţă a voastră, dragi părinţi, dragă mamă, alături de el, ore şi ore în fiecare zi, este un act adevărat de iubire de mare valoare (…) actul vostru este, de aceea, şi o mărturie de credinţă în Dumnezeu (…) de respect pentru viaţa umană, chiar în situaţiile cele mai triste.

Apoi i-au vorbit lui Benedict al XVI-lea despre drama pe care de prea mulţi ani o trăieşte Baghdadul, şapte băieţi creştini irakieni, prinşi în menghina persecuţiei şi dorinţa de a fugi. În acel „ţinut de martiraj” - cum l-a definit prezentatorul emisiunii, Rosario Carello - este important, a spus Papa. a face tot posibilul pentru a-i ajuta pe creştini din Irak să nu abandoneze pământul lor:
Noi vă suntem aproape, dragi fraţi din Irak, pe care vrem să vă ajutăm, chiar când veniţi, să vă primim realmente ca fraţi. Şi, fireşte, instituţiile, toţi cei care au cu adevărat o posibilitate de a face ceva în Irak pentru voi, trebuie să o facă. Sfântul Scaun este în contact permanent cu diferitele comunităţi, nu numai cu comunităţile catolice, cu celelalte comunităţi creştine, dar şi cu fraţii musulmani, atât şiiţi, cât şi sunniţi. Şi vrem să facem o muncă de reconciliere, de înţelegere, chiar şi cu guvernul, a-l ajuta n acest drum dificil pentru a reface o societate scindată.

Cea de-a patra întrebare l-a purtat pe Pontif în contact cu un alt infern de război, cel din Coasta de Fildeş. O femeie islamică a mărturisit Papei prăbuşirea armoniei care a existat mereu în ţara sa între creştini şi musulmani pe cale - a spus - a unei „crize provocate de politică”. Benedict al XVI-lea a răspuns indicând singura stradă care construieşte şi nu distruge, dialogul:
Invit stăruitor toate părţile să renunţa la violenţă, să caute căile păcii. Nu puteţi sluji refacerea poporului vostru cu mijloace de violenţă, chiar dacă credeţi că aveţi dreptate. Singura cale este să renunţaţi la violenţă, să începeţi din noi cu dialogul, cu tentative de a găsi împreună pacea, printr-o nouă atenţie unul faţă de altul, cu noua disponibilitate de a se deschide unul altuia.

Chemând din când în când la o mini-dezbatere în legătură cu răspunsurile lui Benedict al XVI-lea, cei trei oaspeţi din studio - părintele Ugo Santoro, directorul revistei Mesagerul Sfântului Anton, Chiara Amirante, fondatoarea Comunităţii „Noi Orizonti”, şi scriitorul Davide Rondoni - Rosario Carello a introdus apoi seria de întrebări mai doctrinare, din cele care apar şi se mişcă în inima fiecărui credincios. Ce se întâmplă cu sufletul după moarte: va coborî în „iad” asemenea lui Isus înainte de a se înălţa la cer? Papa a replicat explicând profunzimea acestei „călătorii a sufletului”:
Acest cuvânt al coborârii Domnului la iad vrea în primul rând să spună că şi trecutul este atins de Isus, că eficacitatea Răscumpărării nu începe în anul zero sau treizeci, dar merge şi în trecut, îmbrăţişează trecutul, toţi oamenii din toate timpurile (…) şi nu ni se aplică nouă. Viaţa noastră este diferită, noi suntem deja răscumpăraţi de Domnul şi noi vom ajunge înaintea feţei Judecătorului, după moartea noastră, sub privirea lui Isus, şi această privire pe de o parte va fi purificatoare: mă gândesc că noi toţi, într-o mai mare sau mai mică măsură, vom avea nevoie de purificare.

A revenit apoi unui medic italian, în contact prin profesie cu trupul şi cu suferinţe sale, să pună o întrebare Pontifului despre semnificaţia „trupului glorios”, acela pe care fiecare persoană îl va avea după Înviere. Nu e posibil a-l defini, a observat Benedict al XVI-lea, „deoarece este peste experienţele noastre”. Dar cu Învierea lui Isus credinţa învaţă o certitudine:
Isus nu mai moarte, adică stă deasupra legilor biologiei, ale fizicei, întrucât supus acestora, unul moare. Deci există o condiţie nouă, diferită, pe care noi nu o cunoaştem, dare care se arată în faptul lui Isus, şi este marea promisiune pentru noi toţi că există o lume nouă, o viaţă nouă, spre care suntem în drum.

Ultima întrebare, a şaptea, s-a referit la Sfânta Fecioară Maria în momentul în care Fiul de pe Cruce o încredinţează ucenicului Ioan. „Un act foarte uman” faţă de o femeie singură în Orientul acelui timp, l-a definit Benedict al XVI-lea. Dar este ceva mai mult. Cristos încredinţează omenirea din toate timpurile Mamei sale, care devine astfel Mama fiecărei persoane:
Nu putem fi creştini singuri, cu un creştinism construit după ideea mea. Mama este imaginea Bisericii, a Mamei Biserici, şi încredinţându-ne Marie trebuie şi să ne încredinţăm Bisericii, să trăim Biserica, să fim Biserica împreună cu Maria.

Şi despre posibilitatea de a face un nou acte de încredinţare a omenirii Mariei acum la începutul Mileniului - pe linia lui Pius al XII-lea, Paul al VI-lea şi Ioan Paul al II-lea, Benedict al XVI-lea a afirmat:
• Consider că acum este important să interiorizăm acest act, să ne lăsăm pătrunşi, de a-l realiza în noi înşine (…) Prin urmare, pentru moment, nu aş avea intenţia unei noi încredinţări publice, dar aş voi cu atât mai mult să vă invit să intraţi în această încredinţare deja făcută, pentru ca să fie o realitate trăită de noi în fiecare zi şi să crească astfel o Biserică cu adevărat mariană, care este Mamă şi Mireasă şi Fiică a lui Isus.

rv/al







All the contents on this site are copyrighted ©.