Vinerea Sfântă: Biserica aminteşte moartea Mirelui şi originea ei din coasta străpunsă a lui Cristos răstignit

(RV - 22 aprilie 2011) Vinerea Sfântă, este ziua în care Cristos, mielul de Paşti a fost jertfit pentru mântuirea lumii. Biserica comemorează în această zi Patimile şi Moartea lui Isus pe cruce în predica profeţilor şi în proclamarea Domnului după sfântul evanghelist Ioan; asemenea lui Isus, la Cina cea de taină, în marea sa rugăciune sacerdotală, şi Biserica, la rugăciunea universală, invocă binefacerile răscumpărării asupra tuturor oamenilor, venerează Crucea glorioasă a Domnului catargul principal al bărcii lui Petru care este Biserica. Prin cinstirea şi adorarea Crucii Biserica îşi comemorează originea ei din coasta străpunsă a lui Cristos răstignit.

Dar înainte de a muri, Isus a instituit sfânta Euharistie prin care anticipa propria moarte dându-i semnificaţia pe care o înţelegea El şi nu adversarii săi, şi anume nu un fapt întâmplător, conjunctural, ci memorialul Noului Legământ pecetluit cu sângele său pentru ispăşirea păcatelor lumii, ofrandă supremă de iubire adusă Tatălui pentru oamenii din toate timpurile.

Este vorba de Euharistia celebrată Joi seară - Liturghia Cinei Domnului - la sfârşitul căreia Sfânta Taină a fost depusă la un altar lateral unde credincioşii au putut veghea în adoraţie până noaptea târziu sau toată noaptea până în după amiaza Vinerii Sfinte rugându-se:
„Trup Preasfânt sub chipul pâinii
eşti aici cu adevărat,
cel pe care odinioară
Maica Sfântă l-a purtat”...
„Hrană sfântă în lupta vieţii,
Eşti tăria tuturor;
Dă-ne şi în clipa morţii mângâiere şi ajutor !
O, Isuse bune, o, Isuse dulce, o, Isuse, Fiul Mariei”.

În Vinerea Sfântă, zi de post şi de abstinenţă şi totodată zi aliturgică din cele mai vechi timpuri, în sensul că nu se celebrează Sfânta Liturghie, memorialul morţii şi învierii Domnului, ospăţ şi jertfă pentru răscumpărarea lumii.

Totuşi, creştinii, potrivit ritului roman, se reunesc pentru celebrarea Patimilor Domnului. Biserica comemorează moartea Mirelui ei. Isus îşi duce crucea până pe Golgota unde moare răstignit între doi tâlhari. În centrul atenţiei stă Crucea Domnului şi toţi privesc spre ea, spre Acela care a fost străpuns şi care a profeţit: „Când voi fi înălţat de la pământ îi voi atrage pe toţi la mine”.

• Secvenţe de muzică gregoriană: „Crux fidelis inter omnes, arbor una nobilis”: cântă Biserica cu încredere şi uimire:
Nobilă fidelă Cruce!
Ce pădure mai produce
alţi copaci cu-a ta valoare, aşa frunze, aşa floare?
Rodul tău cine-l mai are?
Mângâie povara-ţi dulce!
Iată cuiele, oţetul
fierea, trestia, scuipatul,
iată, suliţa străpunge
trupul blând din care curge
râu de apă şi de sânge
ca să spele tot creatul!

Celebrarea Patimilor Domnului se petrece într-o atmosferă gravă şi solemnă: la intrare preotul şi ceilalţi slujitori, îmbrăcaţi în veşminte de culoare roşie, ajunşi la altar, fac înclinaţia cuvenită şi apoi se prostern cu faţa la pământ în timp ce toţi se roagă în profundă tăcere.

Aşa a făcut şi Benedict al XVI în bazilica San Pietro începând de la ora 17. Tradiţia romană vrea ca în Vinerea Sfântă predica să fie rostită nu de Papa ci de predicatorul Casei pontificale. După o scurtă rugăciune iniţială au fost propuse două lecturi biblice: una din profetul Isaia, cu cel de-al patrulea cânt despre „slujitorul suferind” descris în momentul în care duce la îndeplinire misiunea de eliberator de păcate: ”Toţi umblam rătăcind ca nişte oi, fiecare îşi urma drumul său, dar Domnul a făcut să cadă asupra lui fărădelegile noastre ale tuturor. Chinuit fiind, s-a smerit şi nu şi-a deschis gura; ca un miel dus la înjunghiere, ca o oaie fără glas înaintea celor care o tund, el nu şi-a deschis gura”...”El a fost rănit pentru fărădelegile noastre...Pedeapsa care a căzut asupra lui ne-a adus nouă pacea şi rănile lui ne-au adus vindecarea”.

A urmat cântarea psalmului 30, din care Cristos a luat strigătul de abandonare plină de încredere în clipa în care şi-a dat sufletul: „În mâinile tale, Doamne, încredinţez sufletul meu”.

Pentru lectura a doua a fost propus un fragment din scrisoarea către Evrei, în care autorul subliniază măreţia preoţiei şi sacrificiului lui Cristos în relaţia cu credincioşii: „să ţinem prin urmare cu tărie credinţa pe care o mărturisim; în Isus Cristos „noi avem un mare preot care a fost încercat în toate asemenea nouă afară de păcat. În zilele sale pământeşti a înălţat cu strigăt puternic şi cu lacrimi rugăciuni şi cereri către Dumnezeu, care putea să-l mântuiască din moarte şi a fost auzit pentru evlavia sa...Şi desăvârşindu-se, s-a făcut tuturor celor ce-l ascultă pricină de mântuire veşnică”.

Înainte de proclamarea Patimilor au fost cântate două versete din scrisoarea apostolului Paul către Filipeni:

• Melodie gregoriană „Christus factus est oboediens”
„Cristos s-a făcut ascultător pentru noi până la moarte şi încă până la moartea pe cruce. De aceea şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dat un nume care este mai presus de orice nume”.

Apoi proclamarea pe roluri a Patimilor Domnului după sfântul evanghelist Ioan care pune în evidenţă depăşirea scandalului crucii subliniind faptul că pentru cine crede, crucea este glorie, este preamărire şi întronare. Crucea este jertfa definitivă pascală care reuneşte poporul Noului Legământ.

Celebrarea se încheie cu Sfânta Împărtăşanie: cu primirea darurilor dinainte sfinţite.

rv/al