Săptămâna Sfântă. Papa: răul nu are ultimul cuvânt, şi astăzi Isus învinge, prin iubirea sa, păcatul şi moartea

(RV - 18 aprilie 2011) Suntem în marea săptămână, în Săptămâna Sfântă. Biserica se pregăteşte să celebreze un nou Paşte, centrul întregului an bisericesc. Cu Liturghia Duminicii Floriilor şi a Patimilor, Benedict al XVI-lea a deschis riturile Săptămânii Sfinte.
Să retrăim acest timp forte al comunităţii creştine cu cuvintele de învăţătură ale lui Benedict al XVI-lea rostite cu diferite ocazii.
Evangheliile primelor trei zile ale Săptămânii Sfinte ne vorbesc despre Iuda din Iscariot. Apostolul, care apoi avea să-l trădeze pe Învăţătorul, asumă rolul de moralist: lansează o dură critică deoarece Maria, sora lui Lazăr, unge picioarele lui Isus cu un parfum de nard curat, de mare preţ. Acel parfum putea fi vândut pentru a da suma obţinută săracilor. Dar în realitate Iuda era ataşat de bani. Observa Benedict al XVI-lea la audienţa generală din 18 octombrie 2006:
• Iubirea nu contează…el este avid: banul este mai important decât comuniunea cu Isus, mai important decât Dumnezeu şi decât iubirea sa. Şi astfel devine şi un mincinos, care face joc dublu şi rupe cu adevărul.

Trădarea lui Iuda este pentru noi toţi un avertisment:
• Chiar dacă în Biserică nu lipsesc creştini nedemni şi trădători, revine fiecăruia dintre noi că contrabalanseze răul săvârşit de ei prin mărturia noastră clară în favoarea lui Isus Cristos, Domnul şi Mântuitorul nostru.

Triduumul Pascal se deschide în Joia Sfântă cu Liturghia Cinei Domnului, care ne arată - afirmă Papa - cum creştinismul nu este un moralism ci este dar:
• Dumnezeu ni se dăruieşte - nu dă ceva, dar se dăruieşte pe el însuşi. Şi aceasta se întâmplă nu numai la începutul, în momentul convertirii noastre. El rămâne continuu Acela care se dăruieşte. Mereu din nou ne oferă darurile sale. Întotdeauna ne precede. De aceea acest act central al existenţei creştine este Euharistia: recunoştinţa pentru darurile primite, bucuria pentru viaţa nouă pe care el ne-o dă (Liturghia Cinei Domnului din 20 martie 2008).

În această zi Liturghia ne propune Evanghelia spălării picioarelor: Cristos se face servitor în acte de iubire:
• Trebuie să ne spălăm picioarele unii altora în serviciul zilnic reciproc de iubire. Dar trebuie să ne spălăm picioarele şi în sensul că mereu din nou ne iertăm unii pe alţii. Datoria pe care Domnul ne-a iertat-o este întotdeauna infinit mai mare decât toate datoriile pe care alţii le pot avea faţă de noi (Liturghia Cinei Domnului din 20 martie 2008).

În Grădina Măslinilor, în Ghetsemani, în ceasul în care sufletul lui Isus „este trist până la moarte”, discipolii dorm, în pofida rugăminţilor Domnului de a veghea împreună cu el:
• Vedem cum ucenicii au dormit, lăsându-l singur pe Domnul. Şi astăzi adesea dormim, noi ucenicii săi. În această noapte sfântă a locului Ghetsemani vrem să fim vigilenţi, nu vrem să-l lăsăm singur pe Domnul în această oră (Audienţa generală din 4 aprilie 2007).

Isus este arestat şi răstignit. Spre ora trei, Isus strigă cu glas tare: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”. Moartea sa pe cruce este un mister de nepătruns pentru raţiunea omenească. Observa Benedict al XVI-lea la audienţa generală din 8 aprilie 2009:
• Suntem puşi în faţa a ceva care omeneşte ar putea să apară absurd: un Dumnezeu care nu numai se face om, nu numai suferă pentru a-l salva pe om luând asupra sa toată tragedia omenirii, dar moare pentru om.

Sâmbăta Sfântă este ziua marii tăceri, în aşteptarea Nopţii Sfinte, Învierea lui Cristos: un eveniment care continuă şi astăzi în ciuda întregii întunecimi a răului din lume, după cum sublinia papa Benedict la audienţa generală din 4 aprilie 2007
• Este realitate actuală: Cristos şi astăzi învinge prin iubirea sa păcatul şi moartea. Răul, în toate formele sale, nu are ultimul cuvânt. Triumful final este al lui Cristos, al adevărului şi al iubirii.

Aici serviciul audio:

rv/al