Papa la Liturghia Duminicii Floriilor: nu tehnica, ci iubirea lui Dumnezeu ne face liberi cu adevărat. La „Angelus”, invită tinerii la ZMT de la Madrid

(RV - 17 aprilie 2011) „Sursum corda - Sus inimile!”. Iubirea lui Dumnezeu ne atrage spre înălţimi şi ne face cu adevărat liberi: a subliniat papa Benedict al XVI-lea la Liturghia din Duminica Floriilor şi a Patimilor Domnului oficiată duminică dimineaţă în Piaţa Sfântul Petru. La celebrarea euharistică, precedată de binecuvântarea ramurilor şi procesiunea de la obeliscul din centrul Pieţii până la altarul din faţa Bazilicii Vaticane, au luat parte mii de tineri din Roma şi din alte dieceze cu ocazia celei de-a 46-a Zile Mondiale a Tineretului la nivel diecezan. Succesorul lui Petru s-a adresat tinerilor la rugăciunea „Angelus”, invitându-i la întâlnirea pentru ZMT din luna august la Madrid în Spania. Pontiful a lansat de asemenea un apel pentru pace în Columbia. La terminarea rugăciunii „Îngerul Domnului”, credincioşii care umpleau Piaţa Sfântul Petru au intonat „Mulţi ani” pentru Papa care sâmbătă 16 aprilie a împlini 84 de ani.

• Secvenţe muzicale din timpul celebrării.
Albastrul cerului senin de primăvară, albul colonadelor de marmură şi travertin ale lui Bernini, verdele ramurilor de măslin şi palmier au oferit cadrul sugestiv pentru Liturghia solemnă din Piaţa Sfântul Petru plină de circa 50 de mii de credincioşi în Duminica Floriilor care deschide marea săptămână, Săptămâna Sfântă. Papa Benedict, care a urmat în automobilul deschis precesiunea cu ramuri deschisă de cardinali, s-a oprit în cadrul predicii la semnificaţia faptului de deveni pelerini împreună cu Isus în urcarea la Ierusalim.
• Ne impresionează din nou în fiecare an, în Duminica Floriilor, urcarea împreună cu Isus pe munte spre sanctuar, a-l însoţi de-a lungul drumului în sus. În această zi, pe toată faţa pământului şi de-a lungul tuturor secolelor, tineri şi lume de toate vârstele îl aclamă, strigând: "Osana, Fiul lui David! Binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului!

Dar ce facem cu adevărat când ne alăturăm în atare procesiune - în ceata celor care împreună cu Isus urcau la Ierusalim şi îl aclamau ca rege al lui Israel? Este ceva mai mult decât o ceremonie, decât un obicei frumos? Are oare ceva de a face cu adevărata realitate a vieţii noastre, a lumii noastre? Pentru a găsi răspunsul, trebuie să ne clarificăm mai întâi ceea ce de fapt Isus însuşi a vrut şi a făcut. După mărturisirea de credinţă pe care Petru o făcuse la Cezareea lui Filip, în extremitatea de nord a Ţării Sfinte, Isus pornise ca pelerin spre Ierusalim pentru sărbătorile Paştelui. Este în drum spre templul din Oraşul Sfânt, spre acel loc care pentru Israel garanta în mod special apropierea lui Dumnezeu de poporul său.
• Este în drum spre celebrarea în comun a Paştelui, comemorare a eliberării din Egipt şi semn al speranţei în eliberarea definitivă. El ştie că îl aşteaptă un nou Paşte şi că el însuşi va lua locul mieilor de jertfă, oferindu-se pe sine pe Cruce. El ştie că, în darurile misterioase ale pâinii şi vinului, se va dărui pentru totdeauna la ai săi, le va deschide poarta spre o nouă cale de eliberare, spre comuniunea cu Dumnezeul cel viu. Este în drum spre înălţimea Crucii, spre momentul iubirii ce se dăruieşte.

Termenul ultim al pelerinajului său este înălţimea lui Dumnezeu însuşi, la care vrea să ridice fiinţa umană.
• Procesiunea noastră de astăzi se doreşte a fi imaginea a ceva mai profund, o imagine a faptului că, împreună cu Isus, pornim în pelerinaj pe calea înaltă spre Dumnezeul cel viu. Despre această urcare este vorba. Este drumul la care Isus ne invită. Dar cum putem ţine pasul în acest urcuş? Nu depăşeşte oare puterile noastre? Da, este peste posibilităţile noastre.

Dintotdeauna oamenii au fost cuprinşi - şi astăzi sunt mai mult ca oricând - de dorinţa de a "fi ca Dumnezeu", de a ajunge ei înşişi la înălţimea lui Dumnezeu. În toate invenţiile spiritului omenesc se caută, în cele din urmă, să se obţină aripi, în scopul de a se ridica la înălţimea Fiinţei, pentru a deveni independenţi, complet liberi, aşa cum este Dumnezeu. Omenirea a fost în măsură să realizeze multe lucruri: suntem în stare să zburăm. Ne putem vedea, auzi şi vorbi de la un capăt la altul al lumii.
• Şi totuşi, forţa de gravitaţie care ne trage în jos este puternică. Împreună cu capacităţile noastre nu a crescut doar binele. Şi posibilităţile răului au crescut şi planează ca furtuni ameninţătoare asupra istoriei. Dar şi limitele noastre au rămas: este de-ajuns a se gândi la catastrofele care au afectat in ultimele luni şi continua sa afecteze umanitatea.

Părinţii (Bisericii) au spus că omul se află în punctul de intersecţie între două câmpuri de gravitaţie. Există, în primul rând, forţa de gravitaţie care trage în jos - spre egoism, spre minciună şi spre rău; gravitatea care ne coboară şi ne îndepărtează de înălţimea lui Dumnezeu. Pe de altă parte, există forţa de gravitate a iubirii lui Dumnezeu: a fi iubiţi de Dumnezeu şi răspunsul iubirii noastre atrag spre înalt.
• Omul se găseşte în mijlocul acestei duble forţe de gravitate, şi totul depinde de a scăpa de câmpul gravitaţional al răului şi a deveni liberi de a se lăsa atraşi total de forţa de gravitate a lui Dumnezeu, care ne face adevăraţi, ne înalţă şi ne dă adevărata libertate.

După liturgia Cuvântului, la începutul Rugăciunii euharistice, în timpul căreia Domnul intră în mijlocul nostru, Biserica ne adresează invitaţia: "Sursum corda - Sus inimile!". Conform concepţiei biblice şi în viziunea Părinţilor, inima este acel centru al omului în care se unesc intelectul, voinţa şi sentimentul, trupul şi sufletul. Acel centru, în care spiritul devine trup, iar trupul devine spirit; în care voinţă, sentiment şi intelect se unesc în cunoaşterea lui Dumnezeu şi în dragostea faţă de el. Această "inimă" ar trebui să fie elevată. Dar, încă o dată: noi singuri suntem prea slabi pentru a ne ridica inima până la înălţimea lui Dumnezeu. Nu suntem în starea de aceasta. Tocmai mândria, prezumţia de a o putea face singuri ne trage în jos şi ne îndepărtează de Dumnezeu. Dumnezeu însuşi trebuie să ne tragă în sus, şi asta este ceea ce Cristos a început pe Cruce. El a coborât până la starea cea mai de jos a existenţei umane, pentru a ne trage în sus spre el, spre Dumnezeul cel viu. El a devenit umil, ne spune cea de-a doua lectură. Numai aşa mândria noastră putea fi depăşită: umilinţa lui Dumnezeu este forma extremă a iubirii sale, această iubire umilă atrage în sus.

Psalmul procesional, numărul 24, pe care Biserica ni-l propune drept "cântare de ascensiune", la liturghia de azi, indică unele elemente concrete care aparţin ascensiunii noastre, şi fără de care nu putem fi ridicaţi în sus: mâinile nevinovate, inimă curată, respingerea minciunii, căutarea feţei lui Dumnezeu.
• Marile cuceriri ale tehnicii ne fac liberi şi sunt elemente ale progresului omenirii numai dacă sunt unite cu aceste atitudini - dacă mâinile noastre devin nevinovate şi inima noastră curată, dacă suntem în căutarea adevărului, în căutarea lui Dumnezeu însuşi, şi ne lăsăm atinşi şi interpelaţi de iubirea sa. Toate aceste elemente ale ascensiunii sunt eficiente numai dacă în smerenie recunoaştem că trebuie să fim atraşi spre înalt; dacă abandonăm mândria de a voi să ne facem noi înşine Dumnezeu. Avem nevoie de el: el ne trage în sus, în a fi susţinuţi de mâinile sale - adică în credinţă - ne dă orientarea justă şi forţa interioară care ne poartă în sus. Avem nevoie de umilinţa credinţei care caută faţa lui Dumnezeu şi se încrede în adevărul iubirii sale.

Chestiunea despre cum omul nu poate ajunge sus, deveni total el însuşi şi cu adevărat asemănător lui Dumnezeu, a angajat dintotdeauna omenirea. A fost discutată cu pasiune de către filosofii platonicieni din secolele al treilea şi al patrulea. Întrebarea lor centrală era cum să găsească mijloace de purificare, prin care omul să poată să se elibereze de greutatea mare care-l trage în jos şi să se ridice la înălţimea adevăratei sale fiinţe, la înălţimea divinităţii.

Sf. Augustin, în căutarea sa a căii drepte, pentru un anumit timp a căutat sprijin în acele filozofii. Dar în cele din urmă a trebuit să admită că răspunsul lor nu era suficient, că prin metodele lor, el nu ar fi ajuns cu adevărat la Dumnezeu. Le-a spus reprezentanţilor acestora: Recunoaşteţi deci că forţa omului şi a tuturor purificărilor sale nu este suficientă pentru a-l purta cu adevărat la înălţimea divinului, la înălţimea potrivită lui. Şi spune că ar fi disperat de el însuşi şi de existenţa umană, dacă nu l-ar fi găsit pe Acela care face ceea ce noi înşine nu putem face; Cel care ne ridică la înălţimea lui Dumnezeu, în ciuda mizeriei noastre: Isus Cristos care, de la Dumnezeu, a coborât spre noi şi, în iubirea sa răstignită, ne ia de mână şi ne conduce în sus.

Noi păşim în pelerinaj cu Domnul spre înălţimi. Suntem în căutarea inimii curate şi a mâinilor nevinovate, suntem în căutarea adevărului, căutăm faţa lui Dumnezeu. Să-i manifestăm Domnului dorinţa noastră de a deveni drepţi şi să-l rugăm: Atrage-ne Tu spre înalt! Fă-ne curaţi! Fă ca să fie valabil pentru noi cuvântul pe care îl cântăm cu Psalmul procesional; ca să putem face parte din generaţia care îl caută pe Dumnezeu, „care caută faţa Dumnezeului lui Iacob” (Ps 24/23,6). Amin.

• Secvenţe muzicale din timpul celebrării.
Terminată Liturghia, şi înainte de recitarea rugăciunii „Angelus”, Pontiful, vorbind în spaniolă, a adresat un presant apel pentru pace şi reconciliere în Columbia, care în Vinerea Sfântă va celebra Ziua de rugăciune pentru victimele violenţei.
• No más violencia en Colombia, que reine en ella paz!

Apoi, în mai multe limbi, a salutat tinerii reuniţi pentru ZMT - Ziua Mondială a Tineretului la nivel diecezan, adevărat preludiu al marii adunări de la Madrid din luna august. În franceză, a cerut tinerilor să fie „martori bucuroşi şi neobosiţi ai iubirii infinite a lui Dumnezeu”. În poloneză, a invitat tinerii să primească Crucea lui Isus, „semn al iubirii lui Dumnezeu, ca izvor de viaţă nouă”.

Cum s-a spus deja, la sfârşitul rugăciunii „Angelus”, între aplauze s-a auzit şi urarea „La mulţi ani” pentru papa Benedict care sâmbătă 16 aprilie a împlini 84 de ani.
• „Tanti auguri Benedetto. Tanti auguri a te!”

Iată, stimaţi ascultători şi binecuvântarea apostolică invocată de Papa duminică 17 aprilie, la terminarea Liturghiei Duminicii Floriilor, şi recitarea rugăciunii „Angelus - Îngerul Domnului” cu cei circa 50 de mii de credincioşii, romani şi pelerini, prezenţi în Piaţa Sfântul Petru, binecuvântare ce ajunge pe această cale la toţi ascultătorii noştri.

Aici serviciul audio:

rv/al